Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Un cuplu creator de teatru - Gelu şi Roxana Colceag


Irina-Margareta Nistor

septembrie 2001
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nimic nu pare mai complicat şi nici nu este, decît să reuşeşti să faci un interviu cu soţii Colceag. Pînă să ajungi la întîlnirea propriu-zisă îţi trec prin minte tot felul de scenarii gîndindu-te că poate nu e altceva decît un refuz voalat. Dacă însă ai perseverenţa necesară eşti răsplătit pe măsură. După ce vezi spectacolul Barrymore îţi doreşti mai mult ca oricînd să poţi avea o întîlnire directă cu cei doi creatori de teatru complex. În final interviul s-a petrecut în biroul de decan pe care îl ocupă profesorul Gelu Colceag la UNATC. Pe perete chiar deasupra biroului un portret impresionant al maestrului Dem Rădulescu, iar în rest un amestec de modern şi creaţie. Calculatorul de rigoare şi pozele unor mari nume ale teatrului românesc, plus cîteva cutii de vopsea pentru o renovare încă în curs. Mi-a plăcut să mă amăgesc că mi se ieşea cu plin. Şi chiar aşa a şi fost. Cînd am început discuţia cu regizorul, actorul de teatru, film şi televiziune, profesorul şi viitorul doctor în materie de scenă, cu teza "Ficţiuni scenice în tipologia omului de prisos" deja intrasem într-o altă lume, dominată total de arta pură.

Gelu Colceag: Îmi pare rău, dar a fost sesiunea, examenele de licenţă, chiar şi azi a mai intervenit o sedinţă...

Rep: Am să vă întreb mai întîi dacă aţi făcut şi film?

GC: Am început încă de cînd eram elev de liceu. Am jucat în Răscoala lui Mircea Mureşan, în Vis de ianuarie de Opriţescu, în Speranţa...

Rep: Din păcate, probabil că sunteţi socotit mai ales ca aparţinînd lumii teatrului, drept pentru care nu figuraţi în dicţionarul "Cineaştilor români".

GC: E o scăpare.

Rep: Iar un dicţionar al "Lumii teatrului" încă nu a apărut. Există doar unul de muzică al unicului Iosif Sava. Revenind însă la întrebare, între timp aţi renunţat la cinema?

GC: Nu, dar un film presupune fonduri mult mai mari şi deocamdată nu prea se poate. În schimb am lucrat foarte mult şi cu plăcere, în ultima vreme, pentru Antena 1 cu grupul "Vouă", drept care m-aş simţi pregătit pentru o asemenea încercare.

Rep: La rîndul dumneavoastră aţi făcut parte dintr-un grup studenţesc alături de Mihai Perşa, Ioana Crăciunescu şi Gabriel Iencek. Chiar îmi amintesc de o extraordinară şarjă parodică a strălucitului şi eruditului critic de cinema, foarte la modă în anii 70, Ecaterina Oproiu. Fără îndoială că punerea în scenă a piesei Barrymore, respectiv viaţa unui mare actor shakespearean din anii '30, presupune şi o mare afecţiune pentru cea de-a şaptea artă în care acesta a excelat.

GC: În Barrymore am şi jucat pentru că mi s-a părut esenţial să fiu alături de Ştefan Iordache la fiecare spectacol şi să pot eventual modifica, atunci cînd era cazul, cîte ceva pe parcurs. Rolul lui Frank Ned, pe care îl interpretez, este chiar cel al mentorului lui John Barrymore.

Rep: Cel mai recent succes de public al dumneavoastră îl reprezintă însă spectacolul Cadavrul viu de Lev Tolstoi în care sunt remarcabili actorii şcolii mai vechi cum ar fi Simona Bondoc aplaudată la scenă deschisă inclusiv de publicul foarte tînăr, dar şi Mircea Albulescu şi Ilinca Tomoroveanu la care am constatat o franceză impecabil pronunţată. O mare surpriză plăcută a fost Marius Florea Vizante pe care mi l-aş fi imaginat cu greu în rolul unui procuror de modă veche neîndurător.

GC: Chiar mă bucur că v-a plăcut. Am lucrat cu el şi în echivalentul a cinci lung metraje pe care îl reprezintă cum spuneam pastilele între patru şi douăzeci de minute cu grupul "Vouă".

Rep: Şi Cadavrul viu pare foarte cinematografic.

GC: În acest spirit îmi şi formez tinerele generaţii de studenţi la cursul de artă a actorului, conform şcolii americane Actors Studio - şi a profesorilor săi Elia Kazan şi Lee Strasberg. Interpreţii trebuie să fie în egală măsură de teatru şi film. Lucrul acesta l-am învăţat şi de la mentorul meu Ion Cojar. Am montat recent la teatrul Cassandra două spectacole de sfîrşit de an, piesa scrisă de Dana Măgdici (Protasova din Cadavrul viu) şi Lia Bugnar, Oferte de servicii şi De-ale carnavalului a lui Caragiale.

Rep: Ştiu că deja începeţi repetiţiile pentru în toamnă.

GC: Va fi o piesă americană tradusă de o actriţă, de Tania Filip. Spectacolul se numeşte Alex şi Morris. Scenografia va fi semnată de colaboratorii mei fideli Liliana Cenean şi Ştefan Caragiu. Protagonişti vor fi Ştefan Iordache şi Mitică Popescu, iar în rolul unei infirmiere de azil de bătrîni Corina Dănilă.

Rep: Corina deci revine la prima dragoste, actoria. Morris pare un nume predestinat care-i poartă noroc în carieră şi iubire...

GC: E foarte talentată şi mă bucur de această ocazie de a lucra cu ea.

Rep: Care credeţi că este spectacolul care v-a marcat cel mai tare?

GC: Categoric Cazul Gavrilescu după Mircea Eliade, care s-a jucat inclusiv la New York.

Rep: Să sperăm că se va relua din toamnă, la Nottara!

GC: A fost un mare succes. În el joacă Titieni, Tania Filip... De altfel, la un moment dat mi se jucau între şapte şi nouă piese concomitent. Anul trecut chiar m-am aflat în top, reuşind să depăşesc recordurile succesive ale Cătălinei Buzoianu. S-au jucat printre altele: Regina mamă, Cotletele, Stele pe cerul dimineţii, Don Juan à la russe...

Rep: Aţi luat şi un premiu în cadrul festivalului de umor negru.

GC: Pentru Tacîmuri de pui. Şi asta pentru că preşedintele juriului a fost Horia Roman Patapievici. Altfel la UNITER doar actorii mei sunt răsplătiţi, eu niciodată.

Rep: Deci v-aţi fi putut lua doctoratul fără să mai daţi atîtea examene teoretice?!

GC: La noi nu există echivalarea unui doctorat prin creaţia unui spectacol deşi aşa mi s-ar părea firesc.

Rep: Încă nu mi-aţi spus nimic despre soţia dumneavoastră cu care lucraţi aproape toate spectacolele. De cîţi ani sunteţi împreună?

GC: De 17 ani şi este o colaborare extrem de fructoasă.

Rep: Aveţi copii?

GC: O fetiţă de şase ani şi jumătate: Ioana. Soţia mea nu a putut veni la interviu dar îi puteţi da un telefon pentru a o întreba tot ceea ce doriţi.

Rep: De altminteri acordul de principiu l-am primit din partea soţiei dumneavoastră care a precizat însă că mai întîi trebuie să vă întrebe dacă acceptaţi. Am dedus că dă dovadă de multă înţelepciune în cuplu.

Roxana Colceag: Îmi pare rău că nu am reuşit să ajung, dar tocmai ne-am mutat în casă nouă şi ştiţi cum e!

Rep: Nu ştiu, dar îmi imaginez! De cînd lucraţi împreună cu Gelu Colceag?

RC: Cariera şi viaţa noastră comună au început odată. Montam cu Toca (Alexandru Tocilescu) un spectacol la Operă, cu Voces Primaveras. Urma ca Gelu (Colceag) să facă spectacolul Peter Pan. Toca mi-a zis "Las' că vine un băiat cu care ai să te înţelegi foarte bine" şi chiar aşa a şi fost. Pe vremea aceea eram prim solistă la Operă şi începusem să mă ocup şi de coregrafie. Lucrasem cu Tocilescu, regretatul Mihai Berechet, Petre Bokor, Pino Caramitru...

Rep: Aţi mers la recentele spectacole de balet ale Balşoi-ului?

RC: Nu, pentru că am dansat la Balşoi prin 1982. Deci îi cunosc bine.

Rep: Aţi vrea ca fetiţa dumneavoastră să se îndrepte spre balet sau spre teatru?

RC: Categoric nu spre balet.

Rep: O luaţi deja la spectacole?

RC: Nu prea are răbdare. A mers doar la repetiţii la Cadavrul viu şi am dus-o la Maurice Béjart şi a fost înnebunită. Îi place foarte mult muzica şi de altfel de la toamnă o voi înscrie la o şcoală particulară cu profil de muzică şi arte plastice.

Rep: La cinema mergeţi?

RC: Doar la premierele româneşti. Restul vedem pe video.

Rep: Vă uitaţi la televizor?

RC: Cînd avem vreme la ştiri, Discovery şi Animal Planet şi la spectacolele de teatru TV.

Rep: Aţi lucrat şi pentru televiziune şi cinematografie?

RC: Am făcut coregrafie la cîteva spectacole de divertisment şi am colaborat cu regizorul Şerban Marinescu şi cu casa de filme Atlantis într-o coproducţie franceză.

Rep: Care credeţi că este spectacolul care v-a marcat cel mai tare?

RC: Cazul Gavrilescu cu care am fost la New York, în Germania, în Caraibe şi în Venezuela. Şi a mai fost unul făcut în 1991-1992, Cartea lui Prospero după o idee a lui Sergiu Anghel, care a reluat reprezentaţia recent la Constanţa.

Rep: În 1991 a făcut şi Peter Greenaway filmul Prospero's Books.

GC: Nu l-am văzut nici eu, nici Gelu (Colceag)

După ce am terminat interviul m-am considerat o privilegiată că am reuşit să-i pot contacta pe cei doi atît de implicaţi în proiecte ce par din fericire a nu se termina niciodată. Sper ca după ce veţi citi aceste rînduri să vedeţi altfel spectacolele de teatru pe care avem şansa să le putem urmări în România.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Irina-Margareta Nistor


Alte articole

 Bucureştiul !MPROvisează cu Festivalul Naţional de Improvizaţie, !MPRO, 2014, Comunicat de presă
 Festivalul Naţional de Improvizaţie se pregăteşte să îşi aleagă campionii - !MPRO, 2014, Comunicat de presă
 Divided Theater - Scenes from a marriage, Roxana Pavnotescu
 Şcoala de vară de la Gărâna, 2014, Comunicat de presă
 Teatrul În Culise-n casă nouă, pe Hristo Botev 25, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer