Festivalurile de teatru au, pe lîngă avantajele intrinseci oricărui festival, acela de a da posibilitatea criticilor de teatru sa vadă spectacole din alte zone geografice decît cea în
care-şi desfăşoară activitatea. Şi nu mă refer la spectacole ale unor trupe străine, ci chiar din aceeaşi ţară cu "andrisantul". Asta întrucît teatrul nu e film (truism intenţionat) şi, în consecinţă, circulă mult mai greu.
O bucurie cred că a fost pentru toţi cei prezenţi la
Sibiu spectacolul lui Mihai Măniuţiu montat la Teatrul Naţional din Cluj după piesa
Exact în acelaşi timp de Gellu Naum. Pentru mine a fost o surpriză opţiunea regizorului pentru acest text scris de Naum în 1945, fiind prima lui realizare dramaturgică, în condiţiile în care membrii grupului suprarealist din care făcea parte şi autorul aveau idiosincrazii belicoase faţă de teatru ca artă a artificiului, a mimării realităţii.
Pentru că sunt convins că nu vor fi mulţi cei care vor reuşi să vadă spectacolul, iar plasticitatea acestuia nu poate fi, oricum, epuizată, voi recurge la o tehnică repudiată de unii scrofuloşi, aceea de a îmbina povestirea cu analiza. Nu sunt sigur încă care din ele va predomina, dar pentru binele tuturor cred în justeţea acestui procedeu.
Marian Rîlea reuşeşte un rol important întruchipînd Diavolul androgin - Cecile/Rafael. Textul
l-a ajutat şi el
oferindu-i o partitură generoasă, cu multiple posibilităţi de interpretare actoricească generatoare de receptări variate. Cheia este cea
oniric-burlescă, proprie, de altfel, personajului, lucru care poate stîrni reacţii pe întreaga scală - de la detaşarea relaxată în orizontul căreia ironicul schematism al textului se afişează ca un
roman-foileton şi pînă la undiţa psihologului amator, dornic de a prinde o pulsiune abisală.
Spectacolul se deschide cu o
demonstraţie-avertisment de
mascare-demascare, în faţa cortinei, a Diavolului prin schimbările succesive ale expresiei faciale şi prin învîrtirea unor corniţe din păr în sonorităţile unor subterane vulcanoide. Apoi se dezbară de clişeul trenciului negru, specific filmelor de serie B, şi rămîne în
desou-uri potrivindu-şi, una peste alta, două perechi de sîni de cauciuc (de serie C).
Personajele se subscriu unei halucinante succesiuni de replici şi acţiuni. Doamna Cecile, cea cu trei sîni, se scaldă
într-o cadă plină şi ia minţile celor care îi oferă prinosul lor. Îndrăgostitul (în text, Domnul distins) este umilit, Fetiţa cu cercul îşi taie venele pentru
a-şi suge sîngele, Guvernanta machiată
ultra-strident îşi plimbă copilul inutil şi dispensabil în cărucior şi o împroaşcă pe Cecile cu lapte direct din sîn, Rudolf, orbul, îl caută pe Pufi, căţelul pierdut, iar Femeia nebună îi pune punga de aurolac pe faţă. În acest timp Robert, amantul
d-nei Cecile, sudează paravanul decorativ de budoar. După sinuciderea lui Robert, care
s-a împuşcat în inimă, privită cu impasibilitate de Cecile, Fetiţa cu cercul îşi desconspiră atracţia senzual morbidă pentru morţi,
sărutîndu-l pe gură, şi îşi depăşeşte inocenţa atingînd "la propriu" cu degetul, prin gaura făcută de glonţ, "o inimă de bărbat".
Decorul creat de Cristian Rusu şi Mihai Măniuţiu este şi el
de-un surrealism sur şi aproape pur. De mare efect este descoperirea decorului din spatele decorului. Cei trei Pierrot, care vor fi pe rînd hamali ai coşciugului lui Robert şi
Trinitate-Triplicitate, pictează pînza care înfăţişează copacii unui peisaj de operetă, iar la ridicarea pînzei se dezvăluie un salon plin de copaci şi pasări atîrnate. Aici se va desfăşura scena dintre Rafael şi valetul domnisoarei Luiza, o scenă clasica de îndărătnicie şi meschinărie a servitorului.
Ovidiu Crişan interpretează în spectacol trei roluri - Domnul distins, Rudolf şi Valetul - care , deşi sunt de facturi diferite sunt conduse cu un fantastic rafinament al nuanţelor de la tonul vocii şi accentuarea unor replici pînă la gesticulaţia aparent necontrolată. Un dublu rol creează şi Elena Ivanca, tînăra actriţă a Teatrului din Cluj care a ars etapele devenind cunoscută din
Hamlet-ul lui Vlad Mugur, în care a interpretat unul din primele ei roluri (Gertrude) şi a
făcut-o bine. În
Exact în acelaşi timp ea este Robert şi Luiza (iubita îndepărtată a lui Robert), bărbatul intempestiv şi domnişoara sensibilă, depresivă, care se va sinucide mîncînd gîndacul otrăvitor din plicul trimis de Robert prin Cecile/Rafael înainte de a muri. Decadenţa
fin de siecle a scenei este pusă în valoare şi de ceremonialul barochizant al mişcării scenice.
Un moment cu o încărcătură
ironic-parodică este spălarea picioarelor Diavolului de către afectata Luiza, după moartea căreia totul începe să se precipite
într-o horă din ce în ce mai rapidă a morţilor, chiar în prezenţa Trinităţii caricaturizate drept "Triplicitate". Aurolaca (femeia nebună) repetă obsedant
leit-motivul:"Urîte nopţi, ai naibii plopi"
justificîndu-şi prin oroare crima împotriva inocentei cu libidou morbid,
împuşcîndu-se apoi în timp ce se scărpina cu ţeava revolverului în păr.
Reapariţia "Triplicităţii" este însoţită de o ninsoare "dumnezeiască" ce fusese pregătită de femeia nebună
care-şi amintea că zăcea pe brînci prin grădini, lovită de fiinţe aproape divine. Rafael şi cei trei deschid o tablă de şah pe care nu aşează decît piesele corespunzătoare lor: trei "Pierrot" şi un Diavol. Este momentul în care toţi morţii se trezesc şi asistă neputincioşi la partida în care
Rafael-Diavolul încearcă să trişeze mutînd o piesă a adversarului ca şi cum
s-ar fi mutat pe sine. Din aceasta înfruntare, numai oamenii sunt excluşi, nu au nici o greutate şi mor stupid. Un spectacol luxuriant şi plin de umor nici nu putea avea alt final decît pedepsirea trişorului
printr-o contorsionare la spate a mîinii al cărei deget va arăta în "sus".
Exact în acelaşi timp, de Gellu Naum
Regia: Mihai Măniuţiu
Decoruri: Cristian Rusu şi Mihai Măniuţiu
Costume: Cristian Rusu
Dansuri: Vava Ştefănescu
Distribuţia: Marian Rîlea (Cecile/Rafael), Elena Ivanca (Robert/Luiza), Ovidu Crişan (Domnul distins/Rudolf/Valetul), Miriam Cuibus (Femeia nebună), Eva Crişan (Fetiţa cu cercul), Maria Munteanu (Guvernanta), Emanuel Petran (Hamal 1), Dan Chiorean (Hamal 2), Adrian Cucu (Hamal 3)