România Liberă / septembrie 2001
Cînd îl urmăreşti ca dirijor şi pianist concertist în acelaşi timp, trecînd apoi cu aceeaşi siguranţă în postura de partener de muzică de cameră, abordînd repertoriul pianistic şi pe cel simfonic deopotrivă, în alternări variate şi fără răgaz, îţi dai seama că este vorba despre un fenomen la care nu asişti prin înregistrări, filme sau CD-uri, ci în trei concerte live, succesive, la Ateneul Român.

Cînd îl urmăreşti cum se dedică total fiecărui moment, fiecărei partituri pînă la capăt, pentru a o aborda pe următoarea cu aceeaşi dăruire, te poţi întreba de unde atîta vervă şi energie...

Probabil dintr-o convingere totală cu care Christian Zacharias şi-a propus să realizeze, împreună cu Orchestra de cameră din Lausanne al cărei director este, toate opusurile pianistice create de Mozart în anul 1784. Un gest temerar şi de amploare, dată fiind importanţa acestui an în biografia lui Mozart, care ar fi fost fericit să ştie despre un asemenea ambasador al creaţiei sale. Christian Zacharias stăpînea şi urmărea ansamblul căruia i se alătura în aceeaşi măsură firesc, dar cu hotărîre, în cele şase concerte pentru pian interpretate (nr. 14-19) de cele mai multe ori dezvăluind un Mozart temperamental căruia nu-i lipseau însă momentele de lirism şi poezie.

Discursul sonor a avut eleganţă, claritate, a impresionat prin dezinvoltura tehnicii pianistice, dar s-a simţit şi patosul pe care interpretul l-a conferit clipei, aceea a concertului şi nu alta, implicîndu-se în redarea muzicii cu harul unui creator şi implicînd muzica în trăirile sale proprii. În multiple ipostaze, de fiecare dată Christian Zacharias a relevat supleţea gîndirii şi percepţiei muzicale, cu izbucniri teatrale şi momente interiorizate ca în Sonata pentru pian în do minor KV 457, cu o elocvenţă chiar afectată uneori în Variaţiunile pentru pian Unser dummer Pobel meint KV 455, cu un fin dozaj al sonorităţii în Sonata pentru vioară şi pian KV 454 alături de un violonist de înaltă ţinută ca Gyulla Stuller sau în Cvintetul pentru oboi, clarinet, corn, fagot şi pian KV 452 - împreună cu Jean-Paul Goy, Thomas Fredli, Michel Molinaro, Francois Dinkel - instrumentişti cu un remarcabil simţ al ansamblului şi în acelaşi timp al individualităţii, mariaj din care se naşte de fapt farmecul unei asemenea lucrări.

Într-adevăr, strălucitoare au fost cele trei concerte sub reflectoarele genericului Mozart by midnight, fiecare o revelaţie şi toate împreună copleşitoare prin performanţă, prin profesionalism, prin personalitatea lui Christian Zacharias - interpret al muzicii lui Mozart, vizînd autenticul mozartian, al vremii sau al lui însuşi...

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus