România Liberă / august 2002
Florica Ichim: La concursul pentru postul de director la Teatrul Bulandra ţinut acum trei ani nu te-ai prezentat, deşi mulţi dintre noi te-am îndemnat. De ce reticenţa aceasta?
Alexandru Darie: Pentru că dl Victor Rebengiuc, care era directorul teatrului, mi-a spus că a găsit un om minunat care să-i ia locul.

F.I.: Şi acum ce te-a determinat să aspiri la acest post?
A.D.: Am venit din disperare. Practic totul se blocase în teatrul nostru. Erau spectacole care nu se jucau decît o singură dată. Repetiţiile mele, de pildă, la Anatomie, Titus, Căderea Romei de Heiner Müller după Shakespeare durau de o veşnicie. Tot timpul scena era cedată. Spre exemplu, unei trupe care bătea în butoaie şi la care n-a venit nimeni. Împărţeam spaţiul de repetiţii cu alţi colegi cărora li se promisese, de asemenea. Publicul se înjumătăţise în ultimii doi ani.

F.I.: Vreme în care numărul de spectatori la alte teatre a crescut destul...
A.D.: Am venit la concurs sperînd să fie O.K. De fapt este, în teatrul nostru, din '90 încoace, primul concurs, la care sunt mai mulţi candidaţi. Lucrul cel mai grav, în teatru, era că nu ne duceam în nici o direcţie.

F.I.: Şi ce direcţie vrei să dai?
A.D.: Pe termen lung, trebuie să redevenim etalonul artei în teatrul românesc...

F.I.: Aşa cum aţi fost decenii la rînd...
A.D.: Ştim foarte bine că în Bulandra se jucau toate genurile, erau unite însă de amestecul de inovaţie cu stăpînirea artei actorului, a secretelor meseriei. Concret: vom pune în scenă texte importante, vom lucra cu mari regizori şi mari scenografi, folosind întreaga trupă. Pînă acum cîtva timp în urmă a intrat oricine să pună în scenă sau să joace, dar din 60 de actori ai teatrului joacă doar 25. Vrem să redevenim familia care se numea Teatrul Bulandra.

F.I.: Preconizezi o reducere a trupei?
A.D.: Restructurarea trupei nu este pentru mine, acum, prioritară. Ridicînd ştacheta însă, vom vedea cine nu este capabil să o sară şi cernerea va veni de la sine.

F.I.: Totuşi ce-ţi propui prioritar?
A.D.: Pe termen scurt, o luăm pe planuri. Clădirile teatrului trebuie să devină plăcute pentru cei care muncesc în ele. După ce terminăm sala şi foaierul din Schitu Măgureanu, vom continua cu cabinele actorilor, birourile ş.a. Intenţionăm ca sala de la Grădina Icoanei să devină una modernă, multifuncţională, cu geometrie variabilă. Pînă atunci, pentru că este într-o stare jalnică, intenţionăm să o curăţăm şi să o reparăm cu forţe proprii.

F.I.: Alt plan?
A.D.: Trebuie făcută ordine. Nu există fişă de post pentru nimeni. Situaţia contractelor este gravă. Sunt actori angajaţi pe posturi administrative. Aş dori să vorbesc cu fiecare angajat în parte pentru a-i afla nemulţumirile şi propunerile. În vremurile de aur ale teatrului erau actori de primă mărime, dar şi cei din linia a doua răspundeau sarcinilor impuse de roluri. Acum avem mulţi actori interşanjabili, fără personalitate. Este grav, foarte grav.

F.I.: Dar regizorii?
A.D.: Pe lîngă regizorii pe care-i avem, pe lîngă ceilalţi importanţi din ţară, aş vrea să-i conving pe uriaşii regizori din diaspora noastră să reînceapă să lucreze în ţară.

F.I.: Ai discutat deja cu ei?
A.D.: Să treacă luna asta de concedii. În ultimii ani au montat la noi în ţară destui regizori din lume, dar aş vrea să mă apropii de cei cu adevărat importanţi. Cu banii daţi la trei regizori modeşti poţi aduce unul foarte talentat. Ne-am conecta astfel la tendinţele teatrului european şi mondial. Dacă nu facem din Teatrul Bulandra un purtător de drapel, ne vom pierde chiar apartenenţa la Uniunea Teatrului European. Ar mai fi un lucru important, dar pe termen lung: să nu mai gîndim în tiparele birocratice generate de legislaţia în care funcţionăm.

F.I.: În confuzia în care trăim şi consecinţa ei, neacordarea statutului de valoare creaţiilor care merită este, cred eu, nevoie de exigenţă maximă. Ce îţi propui?
A.D.: În primul rînd exigenţă faţă de mine. Au trecut doi ani de cînd n-am mai făcut nici un spectacol şi patru de cînd n-am mai montat în Teatrul Bulandra. Voi lucra serios. E foarte important ca direcţia unui teatru să fie flexibilă, cu o echipă deschisă, care să aibă mereu entuziasmul de la început. Să nu ne batem joc de viaţa noastră. Mă tot mir că atîţia directori au trăit de azi pe mîine.

F.I.: Teatrul are ce juca în deschidere de stagiune?
A.D.: Avem trei premiere: Bent de Martin Sherman, pus în scenă de Elli Malka, cu Cristi Iacob şi Adrian Ştefan - debutant, un spectacol care cred că va agita spiritele. Apoi spectacolul meu cu Cornel Scripcaru, Dan Aştilean, Camelia Maxim, alături de Marian Rîlea, Claudiu Stănescu şi mulţi debutanţi selecţionaţi după o audiţie la care au participat 160 de actori. Începem de fapt stagiunea cu premiera oficială de la Roberto Zucco de Koltés. Se reiau repetiţiile complet blocate de la Oblomov după Goncearov în regia lui Alexandru Tocilescu, cu Mihai Constantin şi Florin Zamfirescu în rolurile principale. Proiecte sunt multe, avem şi turnee şi colaborări cu Teatrul Toursky din Marsilia, în continuare şi altele, dar important este să servim comunitatea de aici, chiar dacă mergem pe coordonate europene.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus