Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Zapping

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

To see or not to see - Zapping


Marian Rădulescu

iulie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Atmosferă totalitară din Fahrenheit 451 (dar şi din 1984) şi montaj fragmentat gen MTV şi Natural Born Killers ("too much TV" se putea zări acolo, în filmul lui Oliver Stone, înscris cu fantă de lumină, pe pieptul unui indian american ce urma să fie ucis de un "născut asasin"). Plus un ingredient local, autohton: obsesia "nemuritorului" (mai ales pentru cineaştii tineri din România sfârşitului de veac XX şi începutului de veac XXI) Sergiu Nicolaescu - vezi fragmentele, selectate cu fină ironie, din al său Mircea (1989) şi secvenţele în care, mai întâi auzi vocea metalizată a lui Nicolaescu ("Îmbătrânesc şi simt povara răspunderilor. Am visat şi-o apă neagră"), apoi un scurt dialog în care nepotul voievodului Sergiu cel Mare spune: "Bunule, tu eşti nemuritor?", la care "bunul" răspunde: "De ce-ntrebi?". Înspre final, încă un cadru scurt cu armate de călăreţi, decupat din generic, în care apare numele "nemuritorului" Sergiu Nicolaescu pe fondul unui soundtrack triumfal (compozitor: Adrian Enescu) din acelaşi Mircea. Toate conotaţii locale, româneşti, dar - nu-i aşa? - fiecare cinematografie îşi are Nicolaeştii, Gibsonii şi Costnerii ei.

Tonul filmului este parodic, umorul din zona cehă (Forman, Menzel), însă mesajul e grav de tot: ne idiotizăm petrecând mult prea mult timp în faţa ecranului TV ("tembelizorul") ce oferă la greu violenţă, erotism, cheap entertainment, provoacă dependenţă şi mai ales îndepărtează privitorul de cuvântul scris. Înapoi la literatură, la cuvântul scris - îi spune omul-telecomandă (Ion Fiscuteanu înainte cu doar şase ani de rolul vieţii lui, acela din Moartea domnului Lăzărescu) privitorului plictisit şi robotizat (Hanno Höfer). "Pune mâna pe o carte, ceva, măcar faci şi tu ceva, aşa te uiţi doar la ce fac eu". Omul nostru este însă mereu obosit după serviciu, drept care se refugiază în faţa micului ecran şi zappează (schimbă canalele) într-una pentru a vedea "ce mai e", pentru a vedea "altceva", deşi ştie pe de rost toate filmele şi programele difuzate. Îndemn fatal, căci e neîntârziat pedepsit (ca-n Bradbury şi Orwell) cu represiuni şi arest de către Poliţia TV, care interzice cu stricteţe comunicarea oamenilor-telecomandă cu telespectatorii şi mai ales sfătuirea lor să mai pună mâna pe o carte. Şi încă ceva: omul-telecomandă, care schimbă canalele cu o cârmă dintr-un fel de sediu central unde mai trudesc şi alţi oameni-telecomandă (ex-privitori şi ei, ex-dependenţi de TV) pentru alţi pierde-vară în faţa ecranului, vede ce se întâmplă dincoace de ecran, în "lumea reală", în viaţa celor ce butonează telecomenzile non-stop.

Cam pe aici se află, cred, miezul filmului Zapping, ideea sa. Şi crucea sa: "Ochiul" din televizor este - într-un fel - acelaşi "ochi" care "te vede" şi "te cercetează" mereu, iar dacă crezi asta, nu te mai poţi purta oricum. Sau poţi, însă pe răspunderea ta, ştiind bine că voyeurismul şi slobozirea ochiului către "frumuseţi străine" (virtuale ori altcum) se cheamă lăcomie şi exces, aşa cum spune, cu atâta cuminţenie, personajul Selma (în interpretarea de neuitat a lui Björk) din Dancer in the Dark de Lars von Trier (2000). Selma a văzut totul: copacii, frunzele de salcie dansând în briză, un om omorât de cel mai bun prieten al lui, vieţi sfărâmate înainte de a se termina. A văzut ce a fost, ştie ce va fi. A văzut noaptea crudă, lumina într-o scânteie mică. Nu mai e nimic de văzut. A văzut ceea ce a ales şi ceea ce i-a trebuit. Să vrei mai mult este lăcomie şi exces. Devii, pare a spune ea, rob păcatului înţeles ca autodistrugere. Privitorul nostru din filmul lui Mungiu, deşi pare un voyeurist iremediabil, nu este însă cu totul pierdut. Aflând el de existenţa "ochiului" care, spre stupefacţia sa, îi ştie toate dedesubturile şi apoi îl mustră, ascultându-i în cele din urmă îndemnul clandestin la lectură, înţelege că există lucruri pe care, vorba filosofului Constantin Noica, nu se cuvine, nu se cade să le faci nici chiar atunci când ştii că nu te vede nimeni. Cu atât mai mult nu se cuvine să le faci după ce ai întâlnit "ochiul" care te vede, după ce vasăzică s-a trezit conştiinţa-n tine. Şi astfel, ca după un vis greu, el ridică de pe duşumeaua nespălată a camerei sale mizere o carte.

Suntem, cu această ultimă secvenţă, la începutul unei aventuri de recuperare - şi terapie - prin cuvântul scris (întru descoperirea a ceea ce cronicarul Miron Costin o numea "cea mai frumoasă şi mai de preţ zăbavă: cetitul cărţilor") pe care a cunoscut-o şi trăit-o, cu aproape o jumătate de veac în urmă, şi personajul lui Ray Bradbury şi François Truffaut din Fahrenheit 451. De aici începe însă o altă poveste, povestea regenerării treptate a unui om, a renaşterii lui progresive, a trecerii lui pe nesimţite dintr-o lume într-alta, într-o realitate nouă, necunoscută de el până atunci. Aceasta ar putea fi tema unei noi povestiri - pare a spune Cristian Mungiu, parafrazându-l pe Dostoievski, cel din Crimă şi pedeapsă. Cea spusă aici s-a sfârşit.


Sageata Citiţi scenariul scurt metrajului Zapping în volumul 7 scenarii, publicat de Editura LiterNet.



 Toate articolele despre Zapping


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer