Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna 2007

Un strop de Gărâna International Jazz Festival 2007


Manu Anghelescu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Gărâna International Jazz Festival este deja pentru mulţi un reflex. A 11-a ediţie (12-15 iulie 2007) a însemnat şi anul acesta jazz la greu, munte cît cuprinde, oxigen cît mai este, apă rece şi atmosferă faină timp de patru zile de vară montană. Plus Jan Garbarek Group. Pentru bănăţeni, a ajunge în fiecare an la Festivalul de Jazz de la Gărâna a devenit un act social solid, dincolo de evenimentul în sine care este, fără îndoială, unul deosebit atît ca locaţie, dar mai ales ca line-up şi orientare muzicală.

Şi pentru că mi-s parte integrantă a rasei menţionate, înainte încă să aflu cine urma să vină anul acesta la Gărâna, ştiam că voi fi acolo, indiferent de ce se va întîmpla în rest. Cu toate astea, ediţia din 2007 mi-a adus doar ziua de vineri şi concertul Jan Garbarek Group, pe care am încercat să-l inhalez pe cît posibil, pe deplin conştientă de faptul că pierd prestaţii valoroase şi zile delirante cu oameni frumoşi. Pentru că da, unora le place jazzul, şi e tare bine cînd se întîmplă festivalul şi vine lume de peste tot în Poiana Lupului, cu motoare, cu maşini, cu corturi, cu frontale, pături şi pufoaice de apărat de gheana de miez de vară pe timp de noapte. De obicei, populaţia se strînge aici de joi şi rămîne pentru un weekend prelungit pînă duminică noaptea la bălăcit, la dat cu bicicletele, plimbat pe dealuri, băut vin fiert şi mîncat gulaş. Unii însă vin strict pentru concerte, dar atunci farmecul e mult diminuat, cum a fost această ediţie pentru mine. Am pierdut deci ziua de joi cu Berti Barbera & 4Given, cu Voer, dar mai ales cu Marius Mihalache, foarte apreciat pe plan internaţional ca ţambalist. El a fost ales să cînte în deschiderea concertului Chick Corea de la Bucureşti şi, împreună cu Irina Sîrbu, a susţinut un spectacol care, din auzite, a ridicat publicul în picioare şi l-a făcut să danseze în draci.

În rest, am mai pierdut ziua de sîmbătă cu suedeza Victoria Tolstoy, stră-strănepoata scriitorului rus, care tot din auzite nu a fost pe placul publicului mai sofisticat, interpretînd un fel de jazz comercial şi neinteresant. În schimb, cel care se pare că a făcut senzaţie a fost francezul de origine vietnameză, Nguyen Le, cu jazzul lui cu influenţe rock, funk, etno şi world music. Luîndu-mă după afiş, îi invidiez pe cei care i-au mai prins pe Alexandrina Hristov, care a făcut furori printre prietenii ce i-au ascultat înregistrările, pe Eldad Tarmu cu ansamblul său pe care am să-i ascult la Plai, pe Teodora Enache, prezenţă obligatorie la orice festival de jazz care se respectă, percuţionistul Billy Cobham şi chitaristul Scott Henderson.


Început şi final bifat: trei ore cu Jan Garbarek Group

Dar nu sînt chiar de compătimit, din moment ce vineri am luat parte la concertul unui jazz-mit. Pe scurt, am asistat la spectacolul unuia dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, saxofonistul norvegian Jan Garbarek, acompaniat de Manu Katche, Rainer Bruninghaus şi basistul care l-a înlocuit pe contrabasistul Eberhard Weber, marele absent de la această ediţie. Vineri, şi 13, ajungem deci la Gărâna, tremurînd încă de pe ruta zgîlţîitoare Timişoara-Reşiţa, şi sărim imediat din maşina parcată din motive de aglomerare departe de intrarea în Poiană, grăbindu-ne înspre scenă din motive de timp. Trecînd de tot cîrdul de poliţişti care împînzeau locul cu folos, spre deosebire de cei care ne-au dat amendă la ieşirea din oraşul florilor, ajungem repede la coada care se formase de mult la intrare. Se pare însă că noi am avut noroc faţă de cei de joi cărora li s-au deschis porţile cu aproape o oră după timpul anunţat, ceea ce a generat neplăceri în rîndul celor veniţi din timp. Adică am intrat nesperat de repede şi de uşor, alegîndu-mă şi cu o brăţară de presă pe tot festivalul, culmea, tocmai cînd nu puteam rămîne decît o seară. Şi pentru că nu ne aşteptam ca prestaţia grupului Jan Garbarek să înceapă mai repede de nouă, ne socializăm la greu cu oameni pe care îi vedem constant o dată pe an la Gărîna şi cu alţii, noi dar experimentaţi în cele ale muzicii şi explorării.

Ca peste tot însă, găseşti şi aici lume fără vreo treabă cu jazzul, care iese la aer curat şi la un vin fiert, dar care îi deranjează de obicei pe cei veniţi exclusiv pentru interpretarea artiştilor. De aceea, luăm aminte şi respectăm preferinţele altora în tăcere. La fel au făcut probabil şi cei care au stat pe deal, în cimitir, la lungit urechile şi timpanele pe timpul concertului, pentru a nu plăti cei 30 de lei cît a fost costul unui bilet pentru seara de vineri, cea mai scumpă, dar nu şi cea mai plină. Cu alte cuvinte, multă lume nu a înţeles de ce pentru seara de vineri a fost programat doar concertul Jan Garbarek Group, care, faţă de celelalte seri cînd spectacolele ţineau pînă la trei dimineaţa, la doisprezece era gata, iar lumea abia ce se încinsese, şi nu de căldură, cu siguranţă. Dar asta nu a umbrit concertul în sine, de mult aşteptat de degustătorii de muzica celui mai valoros saxofonist european al jazzului contemporan. Şi a fost la înălţime atît ca interpretare, cît şi ca sincronizare cu ceilalţi instrumentişti, iar Manu Katche a arătat că nu degeaba a făcut parte din bandul lui Peter Gabriel. Cu o dexteritate senzaţională şi un ritm teribil, Manu Katche a făcut senzaţie şi printre cei care nu sînt neapărat consumatori de gen, iar Garbarek a fost impecabil. Lumea, mai multă ca niciodată, a rămas impresionată de prestaţia instrumentiştilor, deşi unii au simţit că fără Weber nu a fost chiar ceea ce putea fi.

Alţii însă s-au plictisit puţin, şi nu pentru că ar fi fost de vină cineva, ci pentru că se acomodaseră de la o vreme cu alt gen de jazz, mai inovator, mai viu, mai abstract. Cu alte cuvinte, nu am plecat răscoliţi şi răvăşiţi, ci mai mult relaxaţi şi înfriguraţi pentru că nu ne-am obişnuit ca în toi de iulie, cu tot cu încălzirea asta globală, să crăpăm de frig pe timp de seară. Aşa că, la un moment dat, concertul s-a terminat pur şi simplu după bis. Iar în timp ce populaţia migratoare se pregătea de o noapte la cort sau la pensiune, alţii ne stresam pentru drumul de întoarcere acasă prin beznă. Fine pentru mine. Asta ca să-mi amintesc ce relaxant era statul pe toată perioada. Temă pentru acasă: la festivaluri nu se merge la bifat concerte.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna 2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Manu Anghelescu


Alte articole

 Pe serpentine, spre jazz - Festivalul Gărâna Jazz 2007, Matei Martin


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer