septembrie 2003
Reguli si ritualuri

3-7 octombrie
Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă
Str. Ştirbei Vodă 1-3




Program:

Vineri 3 octombrie
19.00 Deschiderea oficială a festivalului
19.30 Heikki Kujanpää: Sfânta frăţie a aburului cu agonia (1998)
Mika Taanila: Futuro (1998)
PV Lehtinen: Săritorul (2000)
21.00 Recepţie

Sâmbătă 4 octombrie
19.00Sampo Karpo: BeaiviSoarele (2002)
Hanna Miettinen: Fete bune (2000)

Duminică 5 octombrie
19.00 Kai Nordberg: Călătorie spre lumină (2001)

Luni 6 octombrie
19.00 Veikko Aaltonen: Pământul (2001)

Marţi 7 octombrie
19.00 Pia Andell: Croaziera. Reguli şi ritualuri (1999)
Veli Granö: Ne vedem în Finlanda, îngeraşule (2003)

Toate filmele vor fi difuzate în limba originală şi subtitrate în engleză.

Intrarea liberă.




PREZENTARE FILME:

Sfânta frăţie a aburului cu agonia (1998)

"La 100 C apa fierbe şi proteinele coagulează. La 110 C friptura începe să se rumenească. Când iau parte la competiţiile masculine de saună, finlandezii pot îndura aceste temperaturi pentru mai bine de 20 de minute. Pentru ei sauna este nu numai un adevărat ritual, dar şi un element de definire a poporului finlandez. Testarea limitelor precum şi supraestimarea rezistenţei le este un joc foarte familiar. În "Kake's Sauna", o camera construită special pentru cele mai dure şi mai fierbinţi băi de aburi, bărbaţii luptă în felul lor caracteristic cu degenerarea propriului organism. Este amuzant, dar şi emoţionant.
Binecunoscuta asprime a bărbaţilor finlandezi s-a transformat de-a lungul anilor în cultul special pentru saună, unde testarea limitelor poate atinge aproape dimensiuni religioase."

Heikki Kujanpää:
- şi-a început cariera ca actor.
- în 1989, a absolvit Academia de Teatru din Finlanda,
- s-a remarcat în diverse producţii de film şi televiziune.
- este unul dintre cei ce au înfiinţat Q-teatteri în 1990, care este încă activ, într-un fost cinematograf din centrul oraşului Helsinki.
- în decursul ultimilor 10 ani, Kujanpää a regizat, a scris scenarii şi a jucat în piese de teatru, în paralel regizând sau realizând dramatizarea de piese de teatru radiofonice.
- pregăteşte în prezent primul său film artistic de lung metraj.




Futuro (1998)

Titlul filmului vine de la numele pe care l-a purtat, spre sfârşitul anilor '60, produsul unei idei îndrăzneţe a arhitectului finlandez Matti Suuronen, cel care a căutat să ofere o alternativă revoluţionară la conceptul clasic de locuinţă realizând un soi de "casă condensată" din material plastic. Plecând de la o idee pur matematică s-a vrut realizarea unui spaţiu de locuit multifuncţional, care însă nu a rezistat probei timpului. Documentarul este o întoarcere în trecutul nu foarte îndepărtat la acest episod uitat al designului finlandez, surprinzând povestea ascensiunii şi prăbuşirii unei idei utopice care aproape devenise realitate.

Mika Taanila:
- născut în 1965
- absolvent al Institutului de Design Lahti
- este lector al Academiei de Arte Frumoase din Helsinki – sectia Video
- este producator şi regizor de filme documentare şi de "new media arts"
- dintre filmele sale: " Viitorul nu este ceea ce se înţelege a fi în mod normal"(2002), "RoboCop" (2000), "Futuro" (1998), "Mulţumesc pentru muzică" (1997)




Săritorul (2000)

Filmul "Săritorul" este un imn închinat esteticii mişcării. El este construit dintr-un colaj de mişcări, muzică şi naraţiune ce onorează unul dintre cele mai frumoase sporturi: săritura de la trambulină. Bătrânul plonjor este personajul principal al filmului, un aventurier nesăbuit al acestui tip de sport. Helge Wasenius a fost considerat ca fiind cel mai valoros săritor de la trambulină din Finlanda şi Ţarile Nordice, reprezentând Finlanda în cadrul Jocurilor Olimpice de la Helsinki, în 1952 şi în 1956, la Melbourne. În paralel cu adevărata sa carieră, Helge Wasenius a fost şi "clovnul-plonjor" favorit al copiilor, cunoscut sub pseudonimul Joonas Ventti. Specialitatea sa era să facă o nebunească acrobaţie: se legăna în aer, stând cu capul în jos, fiind agăţat de cea mai înaltă trambulină, numai cu propriile sale picioare. În acest film, el decide să facă o ultimă acrobaţie, înainte de a plonja în necunoscut, piscina fiind deja golită de apă.

PV Lehtinen:
- născut la Helsinki, în 1969
- absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Helsinki, secţia Film
- director al Academiei de Teatru din Finlanda
- a regizat atât filme documentare cât şi filme artistice
- printre filmele sale: Crawl (2002), Sirkka (2001), Cei ce pierd (1994)




BeaiviSoarele (2002)

Filmul este realizat având ca punct de pornire scrierile faimosului poet saami Nils Aslak Valkeapää. Acest scurt film documentar demonstrează faptul că şi natura din regiunea Lapland (Nordul Finlandei) are propriul ei ritm, propriile ei reguli. Suntem vrăjiţi de razele soarelui care încearcă timid să-şi facă apariţia pe aceste meleaguri încălzind pământul, de dansul norilor, dar şi de jocul luminii cu întunecimea, alternanţa gheţii cu a zăpezii ce se topeşte, sau de curgerea jucăuşă a apei ..... totul simbolizând de fapt viaţa.

Sampo Karpo
- a absolvit "Stadia Helsinki Politechnic"
- filmul "Beaivi – Soarele" este primul său film regizat, care a fost în acelaşi timp şi lucrarea sa de diplomă




Fete bune (2000)

"M-am născut intr-o zi de Duminică. Mama mea spunea că dacă un copil se naşte Duminica, este un semn bun. Copilul va putea vedea zânele. Deşi am 54 de ani, pot spune că încă nu am văzut nici o zână." Filmul povesteşte despre eforturile deosebite a trei femei de vârste diferite în încercările lor de a se redescoperi pe ele însele, precum şi despre aşteptările acestora de la cei ce le înconjoară sau despre modul în care ele percep reacţiile celorlalţi. Filmul se distinge prin conturarea imaginii apăsătoare a sacrificiului de pe urma căruia beneficiază o mulţime de oameni, deşi nimeni nu l-a solicitat. Cele trei femei sunt extrem de preţuite în cadrul comunităţii în care trăiesc sau de către familiile lor, însă bunătatea lor excesivă poate fi o tragedie pentru fiecare dintre ele ca individ. Personajele au ajuns la un punct în care se văd nevoite să răspundă la întrebări cum ar fi: " Cine sunt eu?" sau "Ce îmi doresc eu de fapt de la viaţă?"

Hanna Miettinen Maylett:
- născut în 1973
- absolventă a Universităţii de Artă Industrială şi Design din Helsinki
- a regizat atât filme documentare, cât şi filme artistice
- dintre filmele sale: "9.95 pe minut" (1995), Dacă ai şti numai (1996), Trandafirul Căii Ferate (1996); selectat de Cinéfoundation, Cannes 1998, "100 de ceasuri" (1998); pentru care a câştigat premiul Europa Encouragement Award, Berlin 1999




Călătorie spre lumină (2001)

Documentarul lui Kai Nordberg abordează, într-o manieră ce poate părea şocantă, problema căsniciilor frecvent măcinate de crize. Filmul ne pune în situaţia de a ne opri pentru o clipă, de a analiza şi de a compara propria noastră experienţă cu cea a personajelor principale, deşi nu ne va fi uşor să acceptăm că ne putem identifica cu acestea. Dificultăţile financiare, infidelitatea, oboseala şi stresul de zi cu zi, lipsa comunicării, frustrările sexuale, gelozia, fiecare în parte şi toate împreună i-au adus pe parteneri într-un punct în care aceştia nici măcar nu mai ştiu cum să lupte pentru relaţia lor. Deşi poate le-ar fi mai uşor să se despartă, ei au totuşi dorinţa comună de a-şi salva căsnicia. Au vorbit despre divorţ, însă cu toate acestea s-au hotărât să continue împreună. Înscrierea într-o tabără de consiliere matrimonială este încă o încercare de a depăşi (pentru a nu ştiu câta oară) momentul critic pe care îl traversează. Există două cupluri care în această tabără, pentru o săptămână, participă la şedinţe comune de consiliere matrimonială sub coordonarea a doi consilieri care formează la rândul lor un cuplu. Mia (36 de ani) şi Juha (44 de ani), Aila (35 de ani) şi Lasse (44 de ani) îşi împărtăşesc trăiri şi întâmplări dintre cele mai intime, iar destinele lor ajung să se împletească într-un mod surprinzător.

Kai Nordberg:
- dintre filmele sale: "Bărbaţii cu faţă de cal" (1999), "NBA în vizor" (1999), "Departamentul Familiei" (1999), "Pâine şi circ" (1999), "Numai o altă cursa" (1998), "Străinul" (1998), "Oraşe în schimbare: Berlinul" (1995)




Pământul (2001)

Finlanda este ţinutul cel mai nordic al lumii capabil să îşi acopere din producţia proprie necesarul de hrană, iar aproape toţi finlandezii îşi au originea la ţară, unde părinţii sau bunicii lor au trăit din agricultură. Inerentele schimbări ale lumii moderne au afectat viaţa în regiunile rurale, iar aderarea la Uniunea Europeană a impus la rândul ei alte modificări. Se spune că schimbarea este inevitabilă şi necesară, probabil aşa şi este, atâta vreme cât judecăm strict după indicatorii economici. Dar, ca întotdeauna, odată cu schimbarea şi chiar cu progresul, se pierde ceva ce nu mai poate fi recuperat, în acest caz, ceva care ţine de însăşi identitatea unei naţiuni. Filmul este o frumoasă descriere plină de sensibilitate despre viaţa reală a câtorva familii de fermieri finlandezi.
Încercând să prezinte motivaţia care a stat la baza realizării primului său documentar, Veikko Aaltonen, de altfel regizor cu experienţă în filme de ficţiune, mărturiseşte: "Pământul" vorbeşte despre un mod de a trăi care se transmite de la o generaţie la alta, unde munca nu reprezintă un element separat sau de înstrăinare, ci un sens natural şi cuprinzător al vieţii. El vorbeşte despre oameni care, atunci când vechiul lor fel de a trăi este supus schimbării sau dispariţiei, au puterea să facă un efort, să fie flexibili, să fie supuşi dar nu învinşi, să-şi găsească rostul vieţii în muncă, în natură, în pământ şi în Dumnezeu.

Veikko Aaltonen:
- născut în 1955
- a studiat Universitatea de Artă şi Design din Helsinki
- a regizat şi scris scenarii pentru filme documentare dar şi pentru filme artistice
- dintre filmele sale: "Aranjament final" (1987), "August – 43" (1990); a obţinut premiul naţional pentru film, "Bătrânii hoţi" (1991), "Fiul risipitor" (1992), premiul Jussi pentru cel mai bun film, alte trei premii Jussi, "Gijon" cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor, " Pater Noster" (1993) cel mai bun regizor şi cel mai bun actor, cea mai bună cinematografie – Premiile Jussi, două premii în Berlin 1994, "Rău de mare" (1995), două premii Jussi, "Sărută-mă în ploaie" (1999) două premii Jussi.




Croaziera. Reguli şi ritualuri (1999)

În Finlanda funcţionează regula "celor 20 de ore" care permite celui care stă în afara graniţelor ţării mai mult de acest interval de timp, să cumpere băuturi alcoolice scutite de plata taxelor vamale. Aşa se face că există aceste vase de agrement pe care finlandezii se îmbarcă (şi se spune că practic nu există finlandez care să nu fi "călătorit" măcar o dată astfel), care ies din apele teritoriale, îi poartă în larg fără o destinaţie anume şi după numai 20 de ore revin la ţărm. Pasagerii de la bord au deja obiceiuri specifice, devenite adevărate ritualuri. Subiectul filmului este tocmai o astfel de croazieră, o călătorie spre nicăieri, un obicei devenit firesc şi totuşi atât de ieşit din comun. Este un film amuzant despre cum muncesc, dar şi cum se distrează finlandezii, despre un popor caracterizat de modestie, dar şi de poftă de viaţă, film ce reliefează anumite aspecte cu totul particulare culturii contemporane finlandeze.

Pia Andell:
- născută în 1964
- producătoare şi regizoare de filme documentare
- dintre filmele sale: Tărâmul bunicului Durov (1997), Père Lachaise – necropolis (1996)




Ne vedem în Finlanda, îngeraşule (2003)

"Tähteläiset, "oamenii stelelor", cred că ei descind de pe o altă planetă. Unul sau ambii lor părinţi probabil au călătorit în spaţiu. Parte din aceşti oameni ai stelelor provin de pe planete foarte îndepărtate, stabilindu-se în cele din urmă pe Pământ. Mulţi dintre ei nu-şi cunosc originea, dar se estimează că sunt zeci de mii pe planeta noastră." Cele două personaje principale din film, Anne Pajuluoma şi Jarmo Ylänen din Helsinki par să ducă o viaţă obişnuită. Traiul lor este aspru şi sărăcăcios din punct de vedere material. Dar au ei cu adevărat o viaţă ca a noastră? Cei doi sunt înconjuraţi de o lume a miracolelor. Le lipseşte însă fiica lor pe care au pierdut-o şi care creşte pe planeta Sirius C. Neaşteptaţi vizitatori de pe alte planete le veghează viaţa de zi cu zi, iar Jarmo pictează impresionantele sale tablouri în colaborare cu van Gogh.
"Tähteläiset - ne vedem în Finlanda, îngeraşule" este un film documentar care conţine însă şi câteva "scene de ficţiune" necesare pentru a prezenta o realitate ce apare ca fiind incredibilă. Astfel, filmul conţine scene montate şi jucate, ca o adăugire în construcţia vizitei Annei pe planeta Sirius-C, aşa cum ea a descris-o.

Veli Granö:
- născut în 1960
- artist vizual, fotograf şi regizor
- absolvent al Institutului de Design Lahti
- a avut numeroase expoziţii private, luând parte la aproximativ 40 expoziţii în întreaga lume.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus