Domo arigato, Mr. Roboto! - Transformers

"He's Michael Bay... He's got the power!" Aşa zice un cântecel pescuit zilele astea de pe YouTube şi mi se pare mai potrivit să încep review-ul într-o notă... muzicală decât să mă lamentez inutil cum că Transformers e primul film din istorie care funcţionează integral drept product-placement (pentru faimoasele jucării Hasbro) sau să plâng (!) asemeni fanilor care au protestat şi înainte (vai, impostorul Bay!) şi după (vai, Optimus Prime are buze!). E simplu: ori cunoşti refrenul şi atunci filmul îţi poate aduce aminte de vremile când (sic!) transformai roboţeii în maşinuţe şi invers, ori habar n-ai ce-i aia Megatron şi atunci ai şansa să apreciezi cum se cuvine singurul blockbuster veritabil al anului.

"Apreciere" şi "Michael Bay" în acelaşi paragraf?!, se aude de la galerie - ei bine, da: americanul auto-intitulat "bastard al lui John Frankenheimer" a reuşit, Dumnezeu ştie cum (poate şi Spielberg, co-producător) un entertainment ca pe vremuri, care găseşte timp, dincolo de exploziile, travelling-urile şi slow-motion-urile clasice (citeşte semi-pornografice) & obositor de spectaculoase, să amuze şi să încânte. Iar combinaţia imparabilă de Gremlins şi Terminator 2, minus ironia lui Joe Dante şi savoir faire-ul lui Cameron, ce-i drept, dar săvârşită cu o poftă pe cât de debilă pe atât de contagioasă, l-a făcut pe sus-semnatul să declame înviorat (şi americăneşte, deh): "I didn't have so much fun since the 80's!".

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.