Deja de anul trecut, din vară, avea finalizat afişul unui eveniment gîndit, inedit, să promoveze arta romă. Actorul Adrian Voichiţescu organizează la Timişoara, prin Asociaţia Culturală TURN, International Romani Art Festival, care se va desfăşura în perioada 31 august - 6 septembrie 2007. Scindat pe secţiuni, festivalul anunţă (atît afişat, cît şi printrÂo serie de preÂevenimente) concerte, spectacole de teatru şi circ, concursuri de fotografie şi film, tîrguri ale căldărarilor şi ale argintarilor, parade ale cailor cu demonstraţii de acrobaţii, seri de film, expoziţii de fotografie indoor şi outdoor, performanceÂuri, lansări de cărţi, dimineţi literare, workshopÂuri şi evenimente de informare.
Ciprian Marinescu: Miza festivalului, de a crea un spaţiu în care romii şi românii se întîlnesc, se cunosc, se acceptă reciproc, e una interesantă pentru România anului 2007. Ai speculat acest aspect, cînd ai pus pe foaie subiectul?
Adrian Voichiţescu: Toată povestea s-a născut după ce am urmărit la televizor o ştire despre un ţigan, numit ţigan, care furase ceva. Două luni după aceea mi-am răsturnat gîndurile pe toate părţile, m-am pus la punct cu istoria şi cultura romă. Am văzut festivalul ca un posibil mic brand pentru România în contextul integrării în UE. Însă dacă îşi imaginează cineva că aici curg bani europeni, se înşală. Să nu aibă nimeni impresia că, în momentul în care prezinţi un proiect nou şi unic, sare în ajutor toată lumea. Unii oameni ori nu au capacitatea să îl vadă, ori nu sînt interesaţi. Dincolo există legi speciale care te ajută pe tine ca ONG. Şi la noi există, dar sînt doar de faţadă. Oamenii sînt sceptici şi nu au curaj.
C.M.: La cine te referi?
A.V.: Nu am să dau nume, pentru că nu vreau să produc tevaturi. Eu mi-am propus doar să arăt o altă parte a romilor în contextul României, să arăt o altă parte a românilor în contextul României. Însă nu sînt sigur dacă în România - şi mă refer aici la oamenii care ne hotărăsc soarta, la cei care ne finanţează - acest proiect se vrea cu adevărat. Am renunţat, de exemplu, la suma pe care ne-a oferit-o Administraţia Fondului Cultural Naţional, 100 de milioane de lei vechi, pentru că mi s-a părut jenant ca o instituţie finanţatoare, în momentul cînd are în faţă un proiect care nu s-a mai făcut, să ne arunce, aşa, o sumă, doar ca să scape de noi. Şi, pînă la urmă, de ce să îşi cîştige AFCN-ul imaginea pe munca mea?
C.M.: Adevărul e că instituţiile publice finanţează proiecte deja testate, cel puţin aşa reiese dacă le urmăreşti mişcările de la un an la altul.
A.V.: Păi, da, dar asta e România. Te omoară din start. Întîi dovedeşti, apoi capeţi sprijin. Păi, ajută-mă să îl fac întîi, ajută-mă să mă ajut!
C.M.: Festivalul îşi permite să refuze finanţări?
A.V.: Nu. Cu toate acestea...
C.M.: Cum stai cu sponsorii?
A.V.: În primul rînd, ei sînt cei care nu cred că acest festival se va întîmpla. În viaţa mea nu m-am gîndit că pentru o asemenea manifestare nu va exista nici un sponsor. Este unul din puţinele evenimente din România care se va implementa fără sponsori.
C.M.: Şi totuşi, de unde vin banii?
A.V.: De la stat. Festivalul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a intrat să susţină proiectul din prima, fără nici o urmă de ezitare, al Institutului Cultural Român, precum şi sub egida Anului Egalităţii de Şanse pentru Toţi. Mai sînt alături de noi Agenţia Naţională pentru Romi, UNICEF.
C.M.: Care e devizul festivalului?
A.V.: Zece miliarde de lei vechi ar fi valoarea totală a festivalului, pornind de la salariile pe care le-am da, în perspectivă, pînă la ultima clemă care vine agăţată de pereţi. Backup-ul nostru e că ne-am găsit parteneri. Adică dacă avem nevoie de o staţie, de microfoane, nu dăm bani pe ele, ci le împrumutăm. Iar Timişoara este foarte deschisă către aceste parteneriate.
C.M.: Cum arată echipa ta?
A.V.: Sîntem 30 de oameni care am gîndit festivalul. La două zile avem şedinţe de lucru, ca să vedem în ce stadiu sîntem. Echipa e tînără, cu oameni de pretutindeni, care lucrează voluntar. Nu au lucrat în viaţa lor pe un proiect, ceea ce face ca lucrurile să fie un pic mai grele. Dar e important că sînt oameni de bază; am fost şi în faza în care nu am avut bani să scoatem o hîrtie la imprimantă şi oamenii aceştia au mers mai departe.
C.M.: Care sînt primele contracte pe care le vei semna?
A.V.: Păi, să le luăm pe rînd, pe secţiuni. Cu marele violonist Florin Niculescu, care va fi în Timişoara. El este un mare pariu, în primul rînd pentru că a fost printre primii oameni care au prins ideea festivalului şi ideea noastră. După aceea, cu Rona Hartner, care va susţine un concert şi un debate despre cum a fost turnat filmul Gadjo Dilo. Avem un alt mare artist, Marius Mihalache, apoi Shukar Collective, Fanfara Savale din Zece Prăjini şi Tamango, care e un zeu. Nu ştim încă ce aducem din Ungaria. Eram pe ideea de Ternipe, dar formaţia vine în toamnă la un alt festival din Timişoara. Pe muzică mai avem o dansatoare din Slovenia, care va sta doar trei ore în Timişoara. Referitor la secţiunea de film, vom avea proiecţii în diverse locaţii şi un concurs. Mă bucur enorm că s-au implicat aici nume precum Cristi Puiu, Florin Iepan. Mihai Vasile va susţine un workshop de fotografie. Vor expune în festival printre cei mai buni fotografi ai României. Pe teatru a fost un lucru foarte interesant că într-o zi, pe Messenger, cineva a dat un buzz şi a zis "sînt actriţă, sînt ţigancă, nu ştie nimeni, dar vreau să arăt". Oana Rusu. Mi s-a părut minunat, pentru că nu toţi oamenii care sînt romi recunosc asta. Teatrul Ariel din Tîrgu-Mureş va fi în festival cu un spectacol. Vom avea, de asemenea, un proiect de teatru social, altul cu Casa de Clovni, circul din Parcul Rozelor din Timişoara. Împreună cu ei vom lansa "tramvaiul non-discriminării", un tramvai vopsit de către copii în ideea egalităţii de şanse. Pe lîngă latura artistică, vom avea şi una de informare. CNCD-ul ne va vorbi despre nivelul discriminării în România. Va veni şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului.
C.M.: Cîte evenimente preconizezi că vor fi?
A.V.: În jur de 80.
C.M.: Unde se va afla buricul festivalului?
A.V.: În centru, pentru că e nevoie de interacţiune în festival, iar centrul oraşului este cel mai circulat.
"So Keres Europa?"
C.M.: De ce m-aş deplasa pentru acest festival, să zicem de la Iaşi?
A.V.: Pentru muzică, în primul rînd. Pentru faptul că este gratuit. Pentru că încă nu s-a făcut. Pentru că ai să vezi un spot la televizor care nu va fi blînd deloc. Pentru că artistul vrea să se întîlnească cu tine.
C.M.: În condiţiile în care aştepţi public şi din afara Timişoarei, care vor fi posibilităţile de cazare: în vile sau în corturi?
A.V.: În corturi, evident. E şi în spiritul festivalului. În curînd vom anunţa care sînt locurile de campare. De urmărit www.iraf.ro!
C.M.: Vrei să faci festivalul anual?
A.V.: Da. Şi cu evenimente din două în două luni. Sînt unii artişti care nu vor veni în festival, ci după încheierea lui, în noiembrie. Post-evenimente aşa cum sînt pre-evenimentele, cum a fost cel cu Tamango, pe care l-am invitat recent la Timişoara. Dacă ediţia din acest an se numeşte So Keres Europa?, cea de anul viitor se va numi Mişto. Cred că va fi mult mai uşor, atunci, în relaţia cu statul, de pildă, dar va fi mai greu pentru noi. Deja mi-e inbox-ul plin de proiecte pe care le primesc, de la spanioli, africani, japonezi. E foarte important că acest festival e făcut de majoritari. De români. Pe baza unui stereotip. În general, după cum observ, romii lucrează foarte mult pe proiecte sociale. Eu, ca actor, venind din zona artistică, am fost acceptat, chiar ca român, să fac acest festival. Este posibil să şi greşesc în acest demers. Este posibil ca mulţi dintre romi să nu se regăsească în festival, habar nu am. Dar pînă la urmă, nu fac rău nimănui. Vreau doar să arăt că se poate.