De cele mai multe ori, ne plîngem de calitatea proastă a filmelor difuzate de posturile TV. Vrem să vedem un film bun şi n-avem de unde alege. Totuşi ele se strecoară în programe la ore imposibile (şi nu neapărat din reaua-voinţă a celor care fac programele, căci majoritatea filmelor valoroase trebuie să suporte bulina "interzis sub 15") ori sînt făcute sandviş între o emisiune interminabilă de divertisment, la o oră de maximă audienţă şi un buletin de ştiri în reluare, sînt slab promovate de către postul care le difuzează şi rareori semnalate în ghidurile TV. În schimb, de filme proaste ne lovim la tot pasul: aceleaşi clişee, aceeaşi "reţetă". De ce sînt atît de multe? Pentru că aşa cum filmele de serie B sau C se fac "la normă", televiziunile cumpără filme "la pachet".
Lungul drum al filmului către micul ecran
În traseul unui film, posturile generaliste de televiziune reprezintă destinaţii finale. Un film, după ce este gata, mai întîi intră într-un circuit de festivaluri (dacă e cazul) unde obţine (sau nu) oareşce premii. Aceste premii nu numai că-i conferă prestigiu, dar îl şi ajută ca, ulterior, să se vîndă mai bine. Abia în acest moment filmul "de artă" se poate transforma într-o afacere rentabilă. Pasul numărul 2 (care este de fapt pasul numărul 1 pentru majoritatea superproducţiilor americane) e lansarea în cinematografe, unde va rămîne un timp mai lung sau mai scurt, în funcţie de succesul pe care îl are. Urmează o a doua lansare, cea în format DVD. Apoi, după ce distribuitorii s-au convins că filmul a ajuns în colecţiile personale şi că cei care au înghiţit de la bun început "momeala" campaniilor de promovare s-au plictisit deja de el, se reorientează spre posturile TV "specializate", de tipul HBO. Mai trece un timp pînă cînd casele de distribuţie se hotărăsc că a sosit momentul să stoarcă ultimii bani din "afacere". Şi atunci vînd filmul posturilor TV generaliste, laolaltă cu alte o sută de filme mai bune sau mai proaste. Tranzacţia este asemănătoare, dacă vreţi, cu cea a achiziţionării, la piaţă, a unui sac de cartofi. Îţi asumi riscul ca, pe lîngă cartofii mari şi frumoşi "de la suprafaţă" care îţi iau ochii, să te alegi şi cu "nucile" sau cu cartofii alteraţi din interior. Televiziunile cumpără pentru că mizează pe acele blockbustere care le vor aduce audienţă şi, implicit, bani din publicitate. Iar distribuitorii ştiu pe ce mizează televiziunile, aşa că, şi în această etapă, ţin la preţ.
TVR a cumpărat The Gladiator (cu "pachetul" său cu tot) pentru suma de 450.000 de dolari. În opinia multora, nu este neapărat un film valoros, însă e categoric un film de succes. Premiile Oscar, distribuţia, dar mai ales "legendele" create în jurul filmului şi a efectelor sale speciale incită suficient de tare curiozitatea telespectatorului amator de filme pentru a rămîne acasă în seara difuzării şi a nu schimba postul. În situaţii similare se pot afla filmele Shakespeare in Love şi Bridget Jones's Diary, pentru care TVR a plătit aproape 300.000 de dolari pentru fiecare. Bani mulţi, însă audienţa e asigurată. Dezavantajul televiziunii publice este însă faptul că nu mai poate difuza reclame în timpul filmelor, prin urmare nu-şi va recupera investiţia. Antena 1, de pildă, şi-a scos banii investiţi în Titanic (aproximativ 200.000 de dolari) încă de la prima difuzare. Iar la a doua difuzare a scos deja profit. Ceea ce nu s-a întîmplat însă şi cu Matrix, din cauza publicului-ţintă, mult mai restrîns. Şi, fie vorba între noi, puştanii îl pirataseră de pe net cu mult înainte ca PRO TV-ul să-l cumpere. De altfel, PRO TV-ul are o "strategie" inteligentă legată de cartofii stricaţi din sac. Îi bagă la grămadă într-un sac ceva mai mic, care se numeşte Pro Cinema. Aici poţi gusta o tocăniţă de filme proaste, majoritatea ciurucurilor care au fost cumpărate de voie, de nevoie, "la pachet", şi care sînt totuşi difuzate pentru că aduc audienţe mici, dar constante. Iată cu ce se laudă Pro Cinema: "Cu audienţe de 0,3 puncte de rating, Pro Cinema este cel mai urmărit post de televiziune dedicat filmelor". După ce iese în lume cu astfel de cifre modeste, Pro Cinema nu are însă pretenţii că ar fi lider de piaţă, deoarece audienţele principalului său competitor, HBO, nu sînt măsurate.
Dominaţia americană
Majoritatea posturilor de televiziune de la noi au contracte cu marile case de distribuţie. PRO TV are un contract cu Warner Bros. pe cinci ani, TVR şi Antena 1 au încheiat contracte cu NBC Universal, B1 TV are o înţelegere cu Fox pe trei ani. De ce numai filme americane? Pentru că, în cazul filmelor americane, "schema" funcţionează perfect. Sondajele spun că telespectatorii din România preferă show-urile de divertisment autohtone şi filmele americane. Oamenii au rămas din timpul regimului comunist cu acest stereotip mental: "ăl mai bun film este filmul american!". Filmele americane erau cele absente din programul TV de atunci, cele cenzurate în cinematografe, cele de care făceai cu greu rost şi "pe sub mînă" ca să le poţi vedea acasă, la video, cele dublate în limba română de vocea inconfundabilă a Irinei Nistor. A existat un veritabil mit legat de filmul american care, pentru mai multe generaţii, rămîne valabil şi astăzi. Gîndiţi-vă cît de lipsit de interes poate fi pentru aceste generaţii, fără să luăm în calcul cinefilii, un film rusesc sau bulgăresc, chiar dacă e bine cotat şi are premii internaţionale. Iar pentru generaţiile noi, filmul american este la fel de uşor de ingurgitat ca un hamburger de la McDonald's.
În topul celor mai vizionate zece filme din anul 2005, conduce un film american obscur, Maiden Voyage, cu 13,8 puncte de rating. Difuzat de PRO TV în vară, deci cînd "sezonul" e mort, filmul a avut succes datorită scenelor de bătaie, a faptului că a fost bine promovat de post, dar şi pentru că celelalte televiziuni, intrate în letargie, nu s-au înghesuit să-l concureze cu nimic. Pe locul 2, e tot un film american, de data acesta un "clasic" - The Fugitive. Lumea s-a uitat pentru că "îl ştia". Pe celelalte opt locuri, alte filme americane, printre care Home Alone 1 şi 3, Crying Freeman sau Out For a Kill.
Europa contraatacă
Şi în momentul de faţă, mai mult de 80% dintre filmele pe care le putem vedea la televizor sînt americane. Se pare însă că lucrurile se vor schimba, căci legislaţia UE pretinde ca 50% dintre producţiile difuzate la TV să fie europene. Astfel, posturile vor fi forţate să cumpere şi filme europene, adică tocmai acele filme pe care investitorii din televiziuni le refuză din start pentru că "nu au succes". Sau nu? Există şi alte soluţii, "de fugă", mult mai profitabile. Cum ar fi ca posturile TV să-şi producă pe bandă rulantă propriile filme sau seriale (inclusiv telenovele). Sînt româneşti, deci sînt europene, aşa că îndeplinesc condiţiile legale. În plus, aduc şi bani. De exemplu, în perioada 15 ianuarie - 15 februarie 2007, telenovela Vocea inimii, de la Antena 1, a condus în clasamentul serialelor cu un rating mediu de 5,2%, urmată de sitcom-ul Meseriaşii de la PRO TV, cu 4,5%.
Aşa că nouă, celor care ne plîngem că la televizor sînt filme proaste, nu ne mai rămîne decît să le căutăm pe cele bune, la ore tîrzii, pe TVR 2 sau pe TVR Cultural.
Dar iată cum arată "oferta" de filme propuse de televiziunile noastre, într-o zi de week-end. La Prima TV, la ora 20,00, The Muse, o comedie cu Sharon Stone din 1999, cred că la a patra difuzare. E concurat de On Deadly Ground, pe PRO TV, o superacţiune cu superactorul care a vizitat şi meleagurile noastre, Steven Seagal. Pe Pro Cinema, pentru fanii nostalgici ai Manuelei Hărăbor, de pe vremea cînd era ea tînără, Doi haiduci şi o crîşmăriţă. TVR 2 propune o comedie romantică subţire, "de vară", cu Jennifer Aniston. Pe TVR Cultural, mai există încă o speranţă: un film a lui Pupi Avati. De reţinut, desigur, filmul românesc "de rigoare" de pe B1 TV: Calculatorul mărturiseşte, în regia lui George Cornea.