Hai să luăm de bună vorba neamţului - Alle gute Dinge sind drei - şi să privim pozitiv faptul că în fiecare lună de vară avem în România câte un festival de film! În ordine: TIFF, IPIFF şi Anonimul.
Iniţial, adică acum şase ani, unele voci au avut rezerve in privinţa plasării festivalului de la Cluj în coasta Cannes-ului în ideea că nimeni nu va renunţa la ultimele zile pe Croazetă ca să vină la TIFF. Poate că aveau dreptate din punctul de vedere al unor oameni cu o mobilitate mai redusă, cărora le e greu să înnoade două festivaluri. Dar, din perspectiva programului de film românesc, calendarul e extrem de favorabil şi îi permite TIFF-ului să ia crema. De regulă în primul trimestru al anului şi la începutul celui de al doilea, cineastul român nu se înghesuie să-şi lanseze filmele, iar cei cu ambiţii internaţionale (puţini sunt cei lipsiţi de aşa ceva) nici nu le termină decât pe ultima sută de metri înainte de Cannes. Drept care TIFF-ul poate prezenta întreaga recoltă, ca să nu mai vorbim că poate fi primul care umple sălile la refuz cu proiectarea în premieră a unui Palme d'Or.
Aflat la o lună distanţă, festivalul producătorilor, prescurtat jucăuş IPIFF, nu prea are de ales şi trebuie să preia cam aceleaşi filme româneşti. Nu e grav. În fond, de la Cluj la Mamaia e cale lungă, chiar dacă unii transilvăneni care urmăresc TIFF-ul se află în vacanţă pe litoral. Cred că a revedea 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile sau California Dreamin' (nesfârşit) este un privilegiu.
În al patrulea an de viaţă, festivalul de la Sf. Gheorghe (Deltă), a ieşit de mult din anonimat. Cum s-a reuşit această performanţă în perfectă contradicţie cu denumirea însăşi a festivalului? Într-o primă instanţă, chiar prin încercarea temerară de a aduce a şaptea artă într-o zonă vizitată, probabil, cândva, de câteva caravane cinematografice rătăcite. Şi, fără îndoială, prin ambianţa unică în care sălbăticia deltei convieţuieşte cu eleganţa rafinată a vilelor de patru stele. Treptat, Anonimul s-a impus prin statura personalităţilor invitate: Peter Greenaway - acum doi ani, Bahman Ghobadi - anul trecut, Ken Loach - anul acesta. Şi, nu în ultimul rând, prin selecţia filmelor, în şi în afara competiţiei, pe care o girează criticul de film Alex. Leo Şerban. Nu e muncă uşoară să fii selecţioner atunci când la uşa festivalului bat 202 filme numai pentru secţiunea scurtmetraj ficţiune. Dintre acestea, 33 au fost româneşti, majoritatea fiind produse la UNATC. Ca răspuns la acest interes al tinerilor viitori cineaşti pentru evenimentul de la Sf. Gheorghe, festivalul a hotărât să facă o proiecţie specială cu scurtmetraje înscrise, dar neselectate pentru competiţie. Şi tot pentru ei, Ken Loach va ţine un masterclass în care le va împărtăşi din experienţa lui.
În competiţia de scurtmetraje a festivalului Anonimul se regăsesc câţiva tineri despre care se crede că foarte curând vor călca pe urmele lui Puiu, Mungiu, Porumboiu et Co. Adina Pintilie poate confirma aceasta cât de curând, mai precis la încheierea festivalului de la Locarno (1-10 august) unde va fi prezentat documentarul ei Nu te supăra, dar... La Anonimul este în program cu Balastiera 186, la prima vedere un simplu exerciţiu de imagine cu cadre pictural compuse, dar în fond o meditaţie despre singurătate. După ce a luat premiul pentru regie la CinaMAiubit 2006 pentru filmul Examen, Paul Negoescu se prezintă la Sf. Gheorghe cu Acasă, un film în două personaje interpretate de Marian Râlea (un bărbat care se întoarce din străinătate) şi Gabriel Spahiu (şoferul taxiului care îl ia de la aeroport). Alexandru Mavrodineanu semnează primul său film ca regizor profesionist (fiind unul dintre câştigătorii concursului CNC 2006) - Lecţia de box, un discurs bine articulat despre puterea exemplului, despre curaj şi despre relaţia părinte-copil. Acestora li se adaugă Gabriel Achim cu Şi binele trebuie să aibă margini şi Bogdan George Apetri cu O foarte scurtă trilogie despre singurătate. Să le urăm succes!