Gazeta Sporturilor / august 2007
Clubul Aristocratic Rapid a propus, iar George Copos a fost de acord. Tribuna oficială a stadionului din Grant va purta numele lui Florian Pittiş. Minune! O minune posibilă prin moartea unui om. Să nu ne grăbim totuşi. Căile Domnului sînt încurcate, dar nimic nu se compară cu labirintul gîndirii demiurgului plăcintelor. Dădea bine să te pui bine nu numai cu Clubul Aristocratic, ci şi cu memoria colectivă.

Pentru oamenii de la 30 de ani, interval închis, pînă la 60 de ani, interval deschis, Florian Pittiş a însemnat mult. Infinit mai mult decît surprinzătorul şef al unui rit masonic ori decît suporterul devotat şi discret al unei echipe de fotbal. Pittiş a fost VOCEA. Inimitabilă, spiritualizată. A mai fost imaginea curentului flower-power, a lui "make love, not war" într-o Românie abrutizată, care ştia că hipioţii sînt nişte pletoşi nespălaţi, mari consumatori de droguri, care, din cînd în cînd, omoară oameni nevinovaţi. Pittiş a mai fost colegul de scenă al lui Toma Caragiu şi al Ginei Patrichi, al lui Rebengiuc şi al lui Caramitru. Pittiş a jucat în Furtuna lui Shakespeare montată de Liviu Ciulei şi în spectacolele regizate de el însuşi. Viaţa lui a însemnat muzică şi poezie, iar atunci cînd spunea că Festivalul de la Woodstock este a doua lui Biblie vorbea cît se poate de serios.

Lîngă Pittiş au supravieţuit şi s-au format generaţii întregi. Oameni care ascultau şi altceva decît muzica de şantier ori teatrul de brigadă propuse ca instrumente imbecilizante de UTC-ul tînărului activist George Copos. Pe cînd Pittiş fuma la greu Carpaţi-fără şi hrănea studenţii cu discuri de vinil cu Joan Baez, Janis Joplin, Jimi Hendrix şi Doors, patronul de azi organiza excursii la Izvorul Mureşului pentru tinerii fruntaşi la culesul muşeţelului şi al fierului vechi.

De aceea, gestul patronului de azi nu trebuie aplaudat pînă facem băşici în palme, ci doar tratat cu circumspecţie. Din fericire pentru el, vorba vine, Florian Pittiş s-a dus înainte să mai vadă cum se finalizează tratativele pentru Herea. Ori cum Lucică Bălan o intervievează pe dama A.M. Prodan.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus