Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Între două... (II) - Festivalul teatrelor maghiare din afara graniţelor 2007


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, iulie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Scriind săptămâna trecută despre Festivalul teatrelor maghiare din afara graniţelor de la Kisvárda, ajuns la ediţia cu numărul 19, observam că majoritatea covârşitoare a distincţiilor acestei reuniuni dotate cu o sumedenie de trofee, inclusiv cu un Premiu al publicului decernat de un juriu incluzând reprezentanţi ai urbei, a revenit unor spectacole, adică unor trupe şi artişti din România. E drept, cele mai multe teatre ale etnicilor maghiari locuind altundeva decât în Ungaria se găsesc la noi. Să fie însă aceasta singura explicaţie a fenomenului?

Desigur că nu. Existenţa pe teritoriul românesc a circa zece ansambluri maghiare instituţionalizate, adică subvenţionate de la bugetul central ori de la cel local, plus a unui număr de mici trupe particulare, nemaivorbind de existenţa a două şcoli de teatru (una, cu tradiţie şi rezultate strălucite, la Târgu-Mureş şi una, mai recentă, la Cluj) reprezintă, fără îndoială, un solid punct de pornire pentru performanţă în arta scenică. Dincolo de asta, însă, rămâne relaţia permanentă pe care artiştii de limbă maghiară o întreţin cu teatrul produs de nativii majoritari. Este o relaţie - din păcate - preponderent unilaterală şi adesea ignorată cu superioritate de reprezentanţii teatrului de limbă română, care au în genere prostul obicei (şi proasta educaţie profesională) de a se socoti unicii depozitari ai excelenţei artistice de pe întregul mapamond. Aşa se face că spectacole, actori şi regizori de mâna întâi din zona Transilvaniei sunt cvasi-necunoscuţi nu numai omologilor bucureşteni, dar şi, câteodată, colegilor din teatrele româneşti aflate la doi paşi, în timp ce aproape fiecare comedian ungur sau secui care se respectă ştie cam tot ce (şi cum!) se joacă în Capitală şi prin oraşele din vecinătate. Lăsând, în fine, la o parte faptul că directorii teatrelor româneşti din Ardeal mărturisesc, cu o amărăciune deloc lipsită de invidie, că "baza de masă" a publicului lor e alcătuită nu din mulţi-puţinii consângeni (ocupaţi să demonstreze că ei de la Râm se trag în loc să frecventeze templul Thaliei naţionale), ci din cetăţenii maghiari minoritari, care vin regulat la spectacolele majoritarilor, chiar dacă le vorbesc limba cu unele poticneli. Dar să ne întoarcem la Kisvárda.

Dacă nu am reuşit să "prind" (nici acolo!) spectacolul laureat cu premiul Ministerului Culturii din Ungaria (cel mai substanţial), adică Năzdrăvanul Occidentului de J.M. Synge, regizat de László Bocsárdi la Teatrul "Tamási Áron" din Sfântu Gheorghe - şi al cărui protagonist, Tibor Pálffy, a luat un premiu de interpretare -, am văzut în schimb o montare despre care auzisem multe şi care, de altfel, a şi deschis reuniunea: Ivona, principesa Burgundiei de W. Gombrowicz, producţie a Companiei "Tompa Miklós" a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş în direcţia de scenă a lui Alexandru Colpacci. Bun cunoscător al dramaturgiei poloneze, regizorul român stabilit la Paris a descifrat textul cu o foarte potrivită cheie grotescă, dar i-a aşezat drept contrapunct ideologic şi stilistic "citirea" personajului titular: Ivona (Dorottya Nagy, beneficiară a premiului de interpretare feminină) e o apariţie ce tulbură adânc prin muţenia ei deopotrivă straniu-ameninţătoare şi emoţionantă; în jurul ei, Barna Bányai Kelemen (prinţul), Ibolya Farkas (regina), György Kárp (regele), Ferenc Szélyes, Nóra Szabadi, Aba Sebestyen şi halucinanta pereche de mătuşi antediluviene Gaby Mende-Annamária Biluska, plus deţinătorii rolurilor mai mici, figurează o lume dementă, urâtă şi rea, căreia scenografa Judit Kóthay Dobre i-a dat înfăţişarea cea mai elocventă. Spectacolul târgumureşean - trupa a mai oferit publicului şi o comedie de Ray Cooney, Doi într-o reţea (continuare a arhijucatei Bigamul), regizată de Cristian Ioan, cu un foarte hazos György Kárp în rolul unui bunic senil - a obţinut Premiul municipalităţii, ex-aequo cu un spectacol al Teatrului "Jókai" din Komarno (Slovacia), intitulat, într-o traducere aproximativă, Pisica buclucaşă; este vorba despre textul autorului irlandez contemporan Martin McDonagh The Lieutenant of Inishmore (Locotenentul din Inishmore), o comedie neagră despre fanatism, violenţă şi prostie, pe care regizorul Andor Lukáts a montat-o cu simplitate, cu umor, precizie şi o tensiune perfect stăpânită. Acesta a fost, de altminteri, singurul spectacol maghiar din afara graniţelor... României care (alături de două actriţe din Subotica, Vojvodina) s-a impus în faţa juriului. Dintre reprezentaţiile la care am asistat eu, artiştii noştri de etnie maghiară au lăsat o foarte bună impresie prin Romanţă somnambulă, spectacol de teatru-dans în regia şi coregrafia lui Lóránt András (producător: Compania "Tompa Miklós" şi Studioul Yorick din Târgu-Mureş), protagonista Nóra Szabadi luând şi ea un premiu, dar şi prin spectacolele Companiei "Harag György" a Teatrului de Nord din Satu Mare Cantonul care a luat-o razna (traducere aproximativă pentru Indul a bakterház, roman celebru al scriitorului ungur Sándor Rideg), dramatizat şi regizat cu multă vioiciune, în maniera teatrului popular, de Árpád Árkosi, şi O poveste ciudată (Un curioso accidente) de Carlo Goldoni, pus în scenă de Csongor Csurulya şi al cărui interpret principal, Csongor Zsolt Nagy, a primit şi el un premiu.

Controversate (chiar aprig, pentru că la Kisvárda discuţiile între realizatori şi critici nu-s deloc amabile) au fost Jakobi şi Leidental de Hanoch Levin al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj (regia: Elie Malka), formidabilul Zsolt Bogdán şi excelenta Kati Panek fiind însă şi ei premiaţi (personal, nu mi s-a părut mai prejos nici partenerul lor, József Biró), şi În aburi (Steaming) de englezoaica Nell Dunn al trupei "Szigligeti" a Teatrului de Stat din Oradea (regia: Vilmos Meleg), deşi, comparativ cu spectacolele mai vechi ale ansamblului (şi chiar cu opereta pe care au prezentat-o şi acum la Kisvárda), ansamblul s-a arătat, după părerea mea, în net progres. O reprezentaţie a Teatrului Maghiar din Novi Sad (cu o piesă contemporană de Kornél Hamvai al cărei titlu mi-a rămas netălmăcit, textul vorbind - foarte plictisitor - despre Revoluţia Franceză) şi una a Teatrului "Kosztolányi Dezsö" din Subotica, unde Tango al lui Slawomir Mrozek era "citit" alert, dar cam primitiv, au întregit, pentru mine, programul zilelor (şi serilor) petrecute la Kisvárda. Cu mare bucurie şi foarte multă mândrie pentru performanţele concetăţenilor mei.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Narcis şi apelor tulburi ale firii - Richard III, Roxana Pavnotescu
 Dansul şi teatrul de expresie - The Rite of Spring & Café Müller, Roxana Pavnotescu
 INEGAL: Istorii personale la Macaz, Comunicat de presă
 Asociaţia Culturală Arkadia lansează Bull, piesă de teatru şi dezbatere despre fenomenul de bullying la locul de muncă, Comunicat de presă
 Temps d'Images, 2017, ajunge la cea de-a X-a ediţie şi are nevoie de sprijinul publicului, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer