Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Don Juan în Soho

La Cluj, Andrei Şerban a lucrat la patru mîini - Don Juan în Soho / Rock'n'Roll


Oltiţa Cîntec

Timpul, iulie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă mi s-ar cere să întocmesc un clasament al teatrelor naţionale din România, fără ezitare în capul listei aş aşeza, la egalitate, Naţionalul din Cluj Napoca şi pe cel din Sibiu. Programele artistice temeinic alcătuite, de teatre de repertoriu, preocuparea de a valorifica trupa, colaboratorii de valoare europeană, grija de a avea o ofertă tentantă atît pentru public, cît şi pentru specialişti sînt coordonatele pe care cele două instituţii şi-au edificat afişul ultimelor stagiuni. Punctele comune din agenda artistică le-au apropiat în cîteva parteneriate, precum noile montări ale lui Andrei Şerban, la care s-a asociat şi Fundaţia ArtAct. Una din aceste montări, Don Juan în Soho de Patrick Marber, a avut premiera în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi s-a jucat, recent, la Cluj, în tandem cu un alt spectacol, genuine clujean, Rock'n'Roll de Tom Stoppard. Prezentate ca tandem, producţiile au punctat finalul de stagiune la Teatrul Naţional "Lucian Blaga". A fost un eveniment din mai multe puncte de vedere: două spectacole lucrate de Andrei Şerban pe texte de ultimă oră, un "dublu" dramatic contemporan, în care, întrucît unul dintre actori s-a îmbolnăvit cu doar o zi înainte, a jucat Andrei Şerban însuşi.


Ca să nu uităm.

Rock'n'Roll este cea mai recentă piesă a lui Tom Stoppard (2006). E o "comedie în două acte" dedicată lui Vaclav Havel, a cărei acţiune se petrece alternativ la Praga şi la Cambridge, într-un interval al istoriei europene recente: din 1968, cînd avea loc ceea ce a fost consemnat în manuale ca Primăvara de la Praga, pînă la Revoluţia de catifea. Piesa lui Stoppard are o mare calitate: vorbeşte despre comunism la modul cel mai direct şi convingător cu putinţă, la un nivel profund uman, în maniera aceea în care înţelegi cel mai bine doctrinele politice, întrucît te afectează direct. În această lucrare dramatică sînt surprinse practic toate evenimentele capitale ale comunismului cehoslovac, prin extensie, ale întregii Europe de Est, utilizînd Rock'n'Roll-ul ca pe o formă de libertate, ca pe o expresie a disidenţei. Stoppard însuşi indică în didascalii bucăţile muzicale ce trebuie utilizate în spectacol: Rolling Stones, Beach Boys, U2, Plastic People of the Universe, Velvet Underground, Pink Floyd, devenind un soi de DJ invizibil care-şi ranforsează textul cu fragmente de rock clasic. E un text amplu, acoperind temporal un sfert de veac, cu nu mai puţin de 20 de personaje, care reconstituie două tipuri de societăţi, fundamental opuse, scanîndu-le în ansamblul lor, dar prin intermediul destinelor individuale, într-o notă de comic bine temperat. Transpunerea lui scenică nu e o întreprindere tocmai uşoară. Găsirea unui format scenic care să-l livreze publicului în cel mai potrivit mod e, fără echivoc, meritul lui Andrei Şerban şi al Danielei Dima, cooptată la cîrma regizorală. Realizatorii au mizat în principal pe calităţile trupei, pe care le-au pus în valoare într-o simplitate scenografică ce dă foarte bine. Distribuţia stă, la propriu, pe scaune în fundalul scenei, fiecare intervenind în momentele care-i revin ca personaj; frecventele schimbări de locaţie geografică şi temporală sînt anunţate prin proiecţii video, tot proiecţiile fiind acelea care transpun privitorul în documentar, oferindu-i imagini de diapozitiv ori film, cu secvenţe autentice, una chiar dintr-un discurs al lui Nicolae Ceauşescu privind invadarea Cehoslovaciei. Spuneam că versiunea scenică contează semnificativ pe abilităţile artistice ale interpreţilor. Miriam Cuibus, Cătălin Herlo, Irina Wintze, Dragoş Pop, în special, au dovedit, din nou, că formaţia clujeană este una de top. Andrei Şerban e un artist care-şi asumă lucrul cu actorii ca pe una din sarcinile esenţiale ale regiei. Nici nu se poate altfel. Orice demers regizoral ajunge, sau nu, la receptor prin actor, iar dacă acest canal lucrează distorsionat, întîlnirea cu publicul e şi ea afectată. Asta ar trebui să fie o lecţie pentru mai tinerii noştri directori de scenă, care, preocupaţi mai ales să se exprime pe sine, nu se ocupă de actori sau o fac insuficient. Iar cînd spectacolul e suferind şi mesajul lor estetic e fracturat, se miră că nu sînt înţeleşi. Cîteva vorbe mai trebuie spuse şi despre prestaţia actoricească a lui Şerban: cei doi ani cît a studiat arta interpretării actoriceşti la clasa lui Ion Finteşteanu au devenit acumulare remanentă. Jocul său a fost cît se poate de convingător.

Ne-am putea întreba, noi, cei care am cunoscut comunismul la noi acasă, ce impact are acum un asemenea text. Rock'n'Roll e un text şi o montare absolut necesare. Ca să nu uităm.


Cuceritorul modern

Cea de-a doua producţie a "pachetului", Don Juan în Soho de Patrick Marber, porneşte de la clasicul Don Juan al lui Molière, a cărui structură dramatică şi ale cărui personaje le conservă. Intervenţia lui Marber constă într-o aducere la zi a temei seducătorului, a binecunoscutelor întîmplări care-l duc la pieire pe nemilosul cuceritor de inimi. Altfel spus, Marber a actualizat povestea, plasîndu-i pe Don Juan ("Spuneţi-mi DJ" zice acesta încă de la început, ca un adevărat orchestrator), Servitorul său, Elvira, Statuia şi pe toţi ceilalţi într-un cartier libertin al Londrei: Soho. Textul dovedeşte încă o dată universalitatea motivului, ideea că Don Juanii contemporani sînt tot atît de imorali şi de lipsiţi de scrupule precum aceia din vremea lui Tirso de Molina, "părintele" teatral al lui Don Juan, ori Molière. În piesa lui Marber comicul are şi un substrat de amărăciune, un îndemn subtextual de a medita la moralitate. Andrei Şerban a mizat în travaliul său scenic pe text, pe surprinderea teatralităţii lui, şi pe interpretare, refuzînd din start invenţiile care complică inutil. Una dintre intervenţii a fost "scindarea" personajului Stan-Servitorul în doi interpreţi, soluţie care dinamizează, suplimentează sursele comicului. Elvira e o femeie în care se reunesc, paradoxal, şi virtutea şi voluptatea, dar care femeie îşi poate nega, cu sinceritate, această duplicitate structurală? Scenografic, Adriana Grand s-a mulţumit cu cîteva panouri mobile care segmentează şi compartimentează spaţiul de joc, cu recuzita aferentă şi cu o costumaţie relativ simplă, care configurează lumea depravată, obsedată de sex, de bani, de droguri, de plăcere imediată, rapidă şi, dacă se poate, continuă. Cîţiva pitici din ghips, răsfiraţi prin scenă încă de la început, configurează lumea kitsch în care faptele urmează să se petreacă. Fondul muzical e preponderent din Don Giovanni al lui Mozart, o punte sonoră între epoci şi între variaţiunile născute din tema Don Juan.

Spectacolul lui Şerban e unul extrem de agreabil; publicul e implicat emoţional, rîde, dar pricepe rapid invitaţia din subtext la meditaţie. Montarea "trece scena", te contaminează, iar asta este una din marile ei calităţi. Reuşita se datorează actorilor şi faptului că Şerban a ştiut cum să-i călăuzească pe traseul întîlnirii cu personajele interpretate. Remarcam şi cu alt prilej că trupa clujeană are potenţial şi că proiectele în care e implicată de conducerea TNC îl valorifică. Cornel Răileanu (Don Juan) e stăpîn pe partitură, e convingător în propunerea sa de cuceritor versat, pornit mereu în căutarea a ceva nou - pentru el "iubirea" e o continuă vînătoare -, cu un libido de care e foarte mîndru şi pe care şi-l asumă ca pe un blazon. Tinerii Anca Hanu şi Cristian Grosu, ambii nominalizaţi la Debut la Premiile UNITER pentru evoluţiile dintr-un alt spectacol montat aici de Andrei Şerban, Purificare de Sarah Kane, cel de-al doilea chiar cîştigător, au jucat admirabil, confirmînd încrederea acordată de cele două jurii. Ramona Dumitrean, Adrian Cucu, Ionuţ Caras merită menţiuni speciale.

Don Juan în Soho e o abordare expresionistă, dar şi cu reflexe comic / groteşti, a unuia dintre cele mai inspiratoare mituri ale literaturii universale. Producţia clujenilor arată cît de importantă e, în teatru, echipa. În absenţa căreia orice încercare, oricît de temeinică, eşuează.



 Toate articolele despre Don Juan în Soho


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Manifeste anti-mercantile? - Don Juan în Soho, Horaţiu Damian
 Te rog, spune-mi DJ! - Don Juan în Soho, Veronica D. Niculescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer