Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La Biennale 2007 - o experienţă


Anda Cadariu

august 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Recunosc, sînt vinovată. Foarte vinovată, cea mai vinovată, o să intru-n pămînt de ruşine: am lucrat două săptămîni pentru Bienala de Artă Contemporană de la Veneţia, unul dintre cele mai tari evenimente de gen din lume. Sînt vinovată şi mi-ar plăcea să fiu şi mai vinovată: aş fi vrut să mai stau.

Ce-am căutat acolo? Am făcut contrabandă intensivă cu Low-Budget Monuments, proiectul românesc din cadrul Bienalei. Se poate citi despre el aici. Echipa RO a fost de doi oameni, aşa că ne-am împărţit job-ul. Lucram patru ore pe zi. În restul timpului am vizitat expoziţiile altor ţări şi am întreprins ruşinoase activităţi turistice, care mai de care mai snoabe şi mai lipsite de bun simţ. OK, îmi retrag cuvintele: nu au fost foarte snoabe, pentru că am evitat Peggy Guggenheim Collection şi Francois Pinault Collection. Nu din frivolitate sau lipsă de consideraţie, ci în ideea că am preferat sa mă plimb pe străduţele Veneţiei şi pe la Lido, ca să simt spiritul locului. Adevărat, am pierdut ocazia de a vedea importante opere ale unor oameni "de cultură şi de artă", în schimb am mîncat o îngheţată excelentă şi am testat Marea Adriatică. Veneţia este ultra-turistică. Şi ce dacă. Am depăşit destul de repede pragul psihologic reprezentat de turişti, aşa că am reuşit să ajung şi la straturile mai puţin superficiale ale oraşului. Ca sa fie şi mai amplă experienţa italiană, am dat o fuga pînă-n Padova în una din zilele libere. Prefer Veneţia.

Într-o lume în care ţi se pare că toate ştirile sînt numai despre terorism şi încălzirea globală, noxe, conflicte şi scandaluri, există ceva care se cheamă Veneţia şi care este, în opinia mea, oraşul cu cel mai înalt grad de coerenţă emoţională din lume. Aproape toţi sînt fericiţi, nu sînt maşini, fiecare are barca lui, e plin de biserici şi de piaţete. E imposibil să nu te rătăceşti prin Veneţia, dar poţi învăţa destul de uşor cîteva puncte de reper. Pe lîngă asta, există acolo ceva care te ia pe sus şi te vrăjeşte, deşi trebuie să scapi de valul de turişti ca să simţi cît de cît spiritul locului. Oricum, mă consolam adesea spunîndu-mi că laguna asta a fost dintotdeauna aglomerată. (M-am documentat, am citit despre istoria oraşului, am aflat şi eu în sfîrşit că celebra punte a suspinelor nu era un loc unde se întîlneau îndrăgostiţii, ci puntea care leagă Palatul Dogilor de închisoare şi pe care treceau condamnaţii care-şi plîngeau libertatea pierdută.)

Ce-ar mai fi de spus? Oamenii sînt minunaţi, prietenoşi, vorbăreţi, iar gradul de agresivitate pe metru pătrat - foarte mic. Te agresează totuşi valurile de turişti, dar e un gen de agresivitate pe care eu, una, îl suport foarte bine. Am locuit în zona Santa Fosca şi aveam staţie de vaporetto aproape, aşa că am reuşit să ajung în toate punctele care mă interesau, cu excepţia ghetto-ului. Pe faimosul pod Rialto (principala zonă comercială a Veneţiei) era tot timpul aglomeraţie - în timpul zilei. Înghesuiala nocturnă se întîmpla în Campo Santa Margherita - zona cu viaţa de noapte, cu artsy people, biennale-type, cum li se zice pe-acolo. Despre uşurinţa cu care te poţi împrieteni cu oamenii, cel mai relevant mi se pare să spun că cei din Scoţia şi din Anglia mi-au făcut cinste cu "lager", iar spaniolii cu mojito. (Yummy:)).

Apropo de spanioli, printre pavilioanele mele preferate din cadrul Bienalei se numără pavilionul Spaniei, unde artiştii au mers foarte mult pe instalaţii şi pe video. La fel de mult mi-a plăcut pavilionul Rusiei, în special instalaţia numită Shower, care pornea de la ideea de stream of consciousness: gîndurile şi amintirile care-i trec prin cap unui om (oarecare) în timp ce face duş Francezii au ales un singur artist: pe Sophie Calle, a cărei expoziţie, Avez Soin de Vous, merge pe ideea deconstrucţiei unei scrisori.

Ar mai fi multe de scris, şi despre Veneţia şi despre Bienală, dar nu mai am timp şi nici spaţiu. Un ultim lucru: mergeţi acolo dacă n-aţi fost, e minunat. Nu rataţi Café Florian, nu rataţi Harry's Bar, nu rataţi, în primul rînd, Bienala.





































0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Anda Cadariu


Alte articole

 Cu simţurile îngîndurate. Analiză: Bienala de la Veneţia 2007, Cătălin Gheorghe


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer