Ce vrea omul de la teatru

Dornic să-şi cunoască, în fine, publicul la acest început de mileniu problematic, Teatrul Naţional din Bucureşti a comandat de curând un studiu de piaţă foarte amănunţit, foarte profesionist şi, neîndoielnic, foarte util, în viitor. Cele câteva zeci de pagini rezultate în urma "monitorizării", pe felurite paliere şi în funcţie de feluriţi indici, a unui grup masiv de spectatori au scos la iveală câteva concluzii cât se poate de interesante.

Astfel, un procent solid dintre "respondenţi" e de părere că frecventarea, măcar o dată pe an, a unuia dintre spectacolele TNB constituie o datorie de onoare pentru un om educat. Tot aşa, sunt foarte mulţi cei care socotesc că a te îmbrăca decent când mergi la teatru este - mă rog, nu chiar o obligaţie, şi nici chiar o necesitate, dar un lucru admirabil şi, oricum, recomandabil. Printre însuşirile foarte apreciate ale TNB se numără, la loc fruntaş, poziţia sa centrală în oraş (cu alte cuvinte, accesibilitatea lesnicioasă din orice punct al Capitalei), după cum printre reproşurile posibile figurează ora avansată la care se termină unele spectacole, ceea ce face ca întoarcerea acasă să devină o preocupare agasantă. În mod surprinzător, preţul biletelor nu reprezintă, pentru marea majoritate a celor întrebaţi (persoane extrem de diferite sub raportul extracţiei sociale şi al nivelului veniturilor), un factor descurajant; dimpotrivă, costurile prea mici sunt percepute ca "neatrăgătoare", părând să comunice în subsidiar ideea că, pentru bani puţini, cu puţin te vei alege. În fine, oamenii şi-ar dori ca angajaţii cu care vin în contact direct la teatru (plasatoare, garderobiere, oameni de ordine) să fie nu doar eficienţi, ci şi, pe cât se poate, zâmbitori şi amabili.

Desigur, am înşirat aici, răzleţ, numai o parte infimă dintre temele investigate în studiu şi am ales, deliberat, numai unele dintre aspectele relevate de răspunsuri. E vorba despre acele lucruri mărunte pe care, adesea, le trecem cu vederea în numele unor concepte mult mai nobile şi, în special, mult mai răsunătoare, precum, spre exemplu, rolul formativ al dramei istorice în educaţia patriotică a tinerelor generaţii. În realitate, ceea ce aşteaptă de la teatru omul care merge la teatru - fiind gata să plătească pentru aşteptările lui - este, în primul rând, ca această instituţie şi lucrătorii ei să-l facă să se simtă om. Să-l respecte. Să se poarte frumos cu el. Să nu-l dezamăgească. Să nu-l streseze. Să-l ia în serios. Să nu-l ia de prost. Asta, mai cu seamă.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.