Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

Zdrobitor - 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile


Andrei Gorzo

Dilema Veche, septembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La fel ca Moartea domnului Lăzărescu (de Cristi Puiu) şi ca Hîrtia va fi albastră (de Radu Muntean), 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile e un thriller; sau, mai exact, o dramă construită şi filmată astfel încît să fie percepută ca un documentar şi trăită ca un thriller. La fel ca într-un thriller, e vorba despre nişte fiinţe umane urmărite într-o situaţie-limită (implicînd inclusiv un pericol de moarte) care se creează, se agravează şi se consumă în răstimp de cîteva ceasuri. Şi, la fel ca în cele mai oneste documentare, situaţia pare să se nască din însuşi modul de funcţionare al realităţii observate, fără nici o contribuţie din partea autorului-observator; senzaţia e aceea că lucrurile s-ar fi întîmplat exact la fel şi dacă n-ar fi fost de faţă nici o cameră. Camera din ...Lăzărescu juca rolul unui martor nervos, a cărui privire trebuia să alerge neîncetat ca să ţină pasul cu viaţa neregizată care se precipita în jurul lui. În Hîrtia..., camera prefera să se posteze la o anumită distanţă faţă de evenimente (care se desfăşurau în timpul Revoluţiei) şi să rămînă cît mai nemişcată, ca pentru a sublinia că n-are nici o influenţă asupra lor. Iar în 4-3-2 (care e poate cel mai bine filmat dintre ele), camera lui Oleg Mutu (care a filmat şi ...Lăzărescu) e din nou în mijlocul evenimentelor, dar nu se agită ca să prindă totul, ci îşi găseşte cîte un post de observaţie şi încremeneşte în el minute în şir - uneori, fără să-şi mute privirea nici la stînga, nici la dreapta, nici ca să urmărească personajul care iese din cadru într-un moment important, nici ca să facă loc personajului care intră doar pe jumătate. E ca şi cînd, aflîndu-ne clandestin în lumea aceea, nu ne-ar da mîna nici să respirăm, sau ca şi cînd ne-am uita la ea - la România anului 1987 - printr-o crăpătură din balamaua timpului.

Pentru început, vedem cum o studentă numită Otilia (Anamaria Marinca) se agită să obţină o cameră de hotel pentru ea şi pentru o colegă de cămin, Găbiţa (Laura Vasiliu). Ca într-un thriller, scopul acestor aranjamente e iniţial escamotat, dar urgenţa lor e prezentă în fiecare detaliu. Detaliile de epocă vă vor tăia răsuflarea, dar admirabil e mai ales faptul că (spre deosebire de Cătălin Mitulescu, autorul recentului Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii) regizorul-scenarist Cristian Mungiu nu colecţionează aceste detalii pentru valoarea lor arheologică, exotică sau sentimentală (în funcţie de client), ci numai pentru valoarea lor dramatică: vizita Otiliei la bişniţarul căminului, biletul de autobuz pe care i-l oferă un necunoscut pe la spatele controloarei, pachetul de Kent cumpărat de la un bişniţar în holul unui hotel şi "uitat" pe biroul de recepţie al altui hotel, dezolarea glacială şi lividă, ca de morgă, a ambelor stabilimente - fiecare dintre detaliile astea e ales pentru puterea sa de a sugera o întreagă lume şi, în acelaşi timp, pentru puterea sa de a duce povestea înainte. Şi o duc înainte - spre camera de hotel în care va avorta Găbiţa, spre teroarea escaladantă a negocierilor cu domnul Bebe (Vlad Ivanov), care poate va binevoi s-o ajute, spre predictibilitatea îngreţoşantă a lucrului pe care li-l cere - amîndurora - în schimbul bunăvoinţei lui şi spre oribila precizie a instrucţiunilor pe care li le dă la despărţire. Pe scurt, camera aceea de hotel trebuie să fie cel mai malefic loc din istoria filmului românesc, iar maleficitatea ei e producţie de stat. E ceea ce se întîmplă atunci cînd statul vrea să guverneze instinctele de reproducere ale cetăţenilor săi: le perverteşte pînă la nivelul tranzacţiilor desfăşurate în acea cameră.

Din majoritatea descrierilor reiese că filmul lui Mungiu îşi atinge punctul culminant în secvenţa aceea, dar în realitate e doar la jumătatea urcuşului. Otilia trebuie s-o lase singură pe Găbiţa şi să meargă acasă la prietenul ei, la o masă aniversară. Stă înghesuită între părinţii lui şi prietenii lor şi înghite fum de ţigară de parcă ar fi pămînt, în timp ce conversaţia de la masă cade peste ea ca pămîntul aruncat cu lopata; Mungiu ţine camera pe ei şi lasă greaţa Otiliei să crească în tine - el şi Marinca te-au adus atît de aproape de eroina lor, încît nu mai ştii care e stomacul tău şi care e al ei. Atunci cînd prietenul ei (Alexandru Potocean) încearcă s-o atingă, îi împărtăşeşti dezgustul. Revolta ei împotriva lui e un moment de mare dramă, o mică explozie în a cărei lumină se întrezăreşte ceva fundamental strîmb şi irezolvabil în relaţiile dintre bărbaţi şi femei, dincolo de ce-a făcut comunismul din ele. Totul porneşte de la faptul că oamenii, spre deosebire de animale, fac sex de plăcere şi că problemele care pot să rezulte din plăcerea asta au fost repartizate inechitabil: femeile sînt obligate biologic să-şi asume răspunderea, bărbaţii nu sînt - bărbaţii pot să spună: "E problema ei". Interzicînd avortul şi restrîngînd accesul la mijloacele de contracepţie, ceauşismul a agravat vulnerabilitatea femeii la egoismul bărbatului, dar vulnerabilitatea, ca şi egoismul, a existat dintotdeauna.

Nu sugerez că 4-3-2 ar fi vreun manifest feminist. Nu e asta, după cum nu e doar o lecţie de istorie şi în nici un caz nu e o pledoarie pro- sau antiavort. E o mare dramă, iar marile drame sapă atît de adânc în cauzele crizelor pe care ni le înfăţişează, încît, în ultimă instanţă, ne confruntă toate cu aceeaşi mare criză - cea care s-a declanşat atunci cînd maimuţa s-a ridicat în picioare. Şi, oricît de sumbre le-ar fi subiectele, ne iluminează.




 Toate articolele despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile


3 comentarii

  • 432
    VDGG [membru], 02.10.2007, 20:17

    Fabulos

  • Unde-i filmul?
    acidboy [membru], 06.10.2007, 11:00

    Şi totuşi, am înţeles docu-dramă, dramă, mare dramă, dar unde e filmul. Unde-i tehnica? Unde e viziunea?
    Speram ca Gorzo, după ce a desfiinţat filme valabile şi a scris de bine despre filme ca Die Hard 4,0, sa aibă flerul de a pune un pic, finuţ, cum ştie el prea bine, împăratul ăsta dezbrăcat care este 432. Dar nu l-a pus.

    Nu am văzut decât cronici extaziate. Dar nu am văzut cinematografie în filmul acesta. Am văzut doar jurnalism de investigaţie. Nu am văzut artă, nu am văzut puţină transcendenţă. Am văzut mult fals, sub aparenţa neorealismului. Declaraţii false ale autorului, cum că nu e vorba despre comunism, nici despre avort. La fel, în Moartea d-lui Lăzărescu, dacă e să ne luăm după Puiu, nu e vorba despre sistemul medical corupt.

    Deci domnii aceştia se depărtează ca arşi de sfera jurnalismului documentar, cumva cu ruşine, insinuând că în operele lor fără pic de soare ar exista un "ceva" care scapă, o anume poezie.

    Dar, oare putem vorbi despre "autor" când ne uităm la asemenea filme fără regie? Toate mijloacele folosite vor neapărat să ne demonstreze că muşcăm din realitate. Nici măcar personajele nu rezistă în faţa realităţii. Totul e şters, minimalizat. Iar drama e trecută în ograda obscenului prin mizeria aceea de 87.

    Dacă s-ar fi ocupat de avortul unei liceence frumoase, bine îmbrăcată, din zilele noastre, când totul e permis, care ar fi fost problema lui Mungiu? Ar fi arătat prea bine hainele, prea modernă şi apetisantă liceanca? Nu ar mai fi dat la cameră mizerabilismul căutat, ante-revoluţionar?

    Dacă şi la anul Mungiu o să iasă tot cu subiect pre-revoluţionar, sper ca Occidentul să se trezească din extazul actual şi să vadă goliciunea împăratului. Oricum, Cannes are gusturi vremelnice. Acum e la modă murdăria şi promiscuitatea din est. Anti-poezia, anti-transcendenţa, anti-suprarealismul.

  • RE: Unde-i filmul?
    Pitbull [membru], 12.07.2008, 04:15

    Evident, Gorzo a stiut sä vadä FILMUL, acolo unde ochii miopi väd doar ceatä. Oricum, nu sunt numai "cronici extaziate" - am citit si destule injurii la adresa "432"-ului, inclusiv sub semnätura C.T.P.-ului (bäiat destept pe bune, nu zic - dar paralel cu cinematograful), sau a unui tovaräs Cätälin Mihuleac. Deci, nici o grijä: SI în acest pom roditor s-a gäsit cine sä dea cu pietre! Nu ne dezmintim, cä doarä noi suntem rrromâni, mânca-ne-ar mmmama, si n-avem stare, nu respiräm, nu träim, pânä nu ne terfelim nitel valorile.
    Altfel, desigur, cine are cât de cât ochiul format, stie sä vadä limpede (dupä cum s-a si dovedit) cinematografia rafinatä, arta nobilä, transcendenta profundä, dincolo de voit înselätoarea aparentä a documentarului de investigatie. Piscurile de adevär ce se înaltä dincolo de stratul consistent al realismului (nu al "neorealismului", aia-i altceva, altundeva, altcândva, altcumva). Evident cä în film nu e vorba nici de comunism, nici despre avort, dupä cum nici la Puiu nu era vorba despre sistemul medical corupt, acestea fiind doar nivelurile intermediare de comunicare a adevärurilor esentiale din ambele filme. (Din päcate, pentru a putea urmäri o asemenea constructie, e nevoie fie de o mult mai profundä initiere în arta filmului, fie de intuitie si inteligentä nativä...)
    ...Ar mai fi multe de spus (de, cretinismul cu staif are mäcar virtutea de a stârni revolte), dar cum tocmai azi m-am delectat cu un articol admirabil de Anca Grädinaru, îi dau cuvântul:
    http://agenda.liternet.ro/articol/7293/Anca-Gradinariu/Premiile-la-Cannes-trebuie-sa-inceteze.html


Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 10 ani cu filmul românesc. Episodul 7 - Anul 2007, Iulia Blaga
 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile primeşte Premiul Goya pentru cel mai bun film european lansat în Spania în 2008, Comunicat de presă
 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nominalizat la Premiile Goya 2009, Comunicat de presă
 Detaliile fac diferenţa - 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Christina Anghelina
 De unde vine dl Bebe? - 432, Alex. Leo Şerban, un dialog cu Alexandru Budac
 Toate articolele despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer