La drum cu 432! (V) - Robert Şerban a jucat rolul lui Mungiu- 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile

La Timişoara, cea mai sigură modalitate de a ocupa un loc la vizionarea de gală a filmului care a adus Palme d'Or în România (sîmbătă, 15 septembrie 2007, ora 19.00) a fost să cumperi un bilet cu cîteva ceasuri înainte de premieră şi, implicit, să te mulţumeşti cu repartiţia pe care o mai permitea organigrama sălii în minutul achiziţionării lui. Asta, în pofida situaţiei rar întîlnite - într-o Timişoară care îşi doarme somnul activităţilor culturale în reprize prelungite peste an -, şi anume suprapunerea cu alte două evenimente deloc mici ca importanţă: programul de film documentar Discovery Campus 2007, pentru întîia oară în România, şi Festivalul Plai 2007 (cu mega-recitalul Paco de Lucia), ambele pretinzînd ubicuitate susţinută.

Primăria oraşului a preluat, responsabilă, organizarea lansării filmului lui Cristian Mungiu la Cinema Timiş, anunţînd, prin comunicat, prezenţa a nu mai puţin de opt nume din staff-ul producţiei la o conferinţă de presă anulată ulterior brusc: head-ul Cristian Mungiu, directorul de imagine Oleg Mutu, actorii Laura Vasiliu şi Vlad Ivanov, production designer-ul Mihaela Poenaru, editorul / inginerul de sunet Dana Bunescu şi, fără alte lămuriri, Nicoleta Talpeş şi Florina Roată. Chiar şi mai departe, la talpa ecranului, Robert Şerban (realizator, între altele, al emisiunii "A cincea roată" de la Analog TV) a fost... înlocuitorul lui Cristian Mungiu, regizorul fiind înţeles că a avut o problemă personală care l-a reţinut. Poetul şi jurnalistul, îndrăgit ca apariţie în Timişoara, şi-a stăpînit, ca de obicei, perfect discursul şi a indicat spre cei cîţiva reprezentanţi ai producţiei prezenţi totuşi în sală: Oleg Mutu, Mihaela Poenaru şi Dana Bunescu.

Schema redusă la trei a fost acceptată fără mari dezamăgiri, întrucît adevărata expectativă se lega, nimic mai firesc, de conţinutul filmului.


E chiar cum citisem pe net

Învingătorul de la Cannes a ademenit în sală o spuză de cinefili, chiar dacă aproximativ 20 de locuri - rezervate, cel mai probabil, unor invitaţi care au avut altă treabă - au rămas goale. Pironiţi în scaune, timişorenii au primit filmul în urbea lor cu respect sesizabil, fără molfăituri de chips-uri, telefoane deschise ori comentarii spontane.

Proiecţia s-a sfîrşit în aplauze, dar nu furtunoase, căci nu-i şade-n obicei bănăţeanului, cîţiva zdrobiţi moral de cele văzute rămînînd cu ochii pe generic, în vreme ce foştii ocupanţi ai scaunelor construiau coloană, în grade diferite de enervare, la singura uşă deschisă pentru... evacuare. Motiv de disconfort, posibilităţile de a ieşi din sală s-au dovedit a fi doar una, peste pragul trecut iniţial la intrare, chiar dacă mai multor uşi din interior li s-a aprins becul cu "Eşire".

În orice caz, situaţia s-a dovedit prielnică grupurilor pentru a dezbate cele văzute sau doar pentru a încerca remarci de genul: "E excelentă scena zilei de naştere a mamei", "Nu ţi se pare că Vlad Ivanov aducea, aici, a Jack Nicholson?!", "E chiar cum citisem pe net, că filmul vorbeşte despre comunism fără melodramă obositoare", "Oare crezi că fetusul ăla putea să arate aşa în realitate?!".

Reprezentaţia de la ora 21.00 s-a vîndut, de asemenea, în întregime, ultima proiecţie făcînd ca publicul ce venea de la întîlnirea nerealizată cu Cristian Mungiu să se trezească, la capul scărilor cinematografului, faţă în faţă cu publicul care nu mai prinsese locuri pentru ora 19.

Doamnele de la Cinema Timiş ne-au dezvăluit că numărul total de bilete trecute în ziua premierei oficiale pe sub geamul de la casă a fost 506, în condiţiile în care proiecţiile au fost cinci consecutive, iar "sala nu a mai fost aşa de plină de la gala filmului Moartea domnului Lăzărescu ".

Se cheamă, astfel, că filmul românesc de succes are oricînd audienţă sau că filmul lui Mungiu a readus în sală publicul "lui" Puiu?