În doi timpi (adică două colaborări TV, The Simpsons şi Amazing Stories) şi trei mişcări (adică trei filme de cinema, The Iron Giant, The Incredibles şi acest delicios Ratatouille) numele său a trecut decisiv în categoria acelor nume de dragul cărora mergi la cinema fără să-ţi pese exact despre ce e vorba în film, cât durează sau cine joacă. Ca şi cum (re)numele Pixar nu era suficient, regizorul Brad Bird devine astăzi garanţia că ai de-a face cu o porţie de entertainment veritabil, ataşant, inteligent şi subversiv, livrat cu un savoir-faire şi o pasiune la care alţi cineaşti nici nu visează şi compus din mici/mari momente încântător de subtile, pe care alţi cineaşti nici nu le observă. Enfin...
Cei mai neîncrezători dintre voi vor dori totuşi să afle despre ce e vorba în propoziţie; prea bine: un şobolănel gurmand se visează (şi devine!) bucătar într-un restaurant parizian care le va aduce aminte celor mari de cărţile poştale d'antan şi care-i va deconcerta pe cei mici, obişnuiţi cu fast-food-urile. Diferenţa stridentă dintre clasă şi vulg e doar una dintre temele pe care Brad Bird le bifează savant - motto-ul uşor paradoxal "Anyone can cook" e torpilat straniu de sentimentul că eroul blănos & outsider al acestei fabule gastronomice chiar n-are ce căuta în bucătărie. Un sfat dezinteresat - mâncaţi ceva înainte, altfel s-ar putea să muriţi de poftă. Un sfat prietenesc - căutaţi versiunea originală (deci nedublată în română), măcar pentru performanţa antologică a veteranului Peter O'Toole, în rolul criticului (culinar, dar putea fi foarte bine şi un critic de film, dacă tărăşenia se întâmpla la Hollywood) Anton Ego, a cărui sufragerie seamănă cu un sicriu şi a cărui inimă ascunde surprize nebănuite. Şi credeţi-mă pe cuvânt - peste 20 de ani, când se va vorbi elogios despre iniţialele BB, n-o să-i mai pese nimănui de Brigitte Bardot.