În doi timpi (adică două colaborări TV,
The Simpsons şi
Amazing Stories) şi trei mişcări (adică trei filme de cinema,
The Iron Giant,
The Incredibles şi acest delicios
Ratatouille) numele său a trecut decisiv în categoria acelor nume de dragul cărora mergi la cinema fără
să-ţi pese exact despre ce e vorba în film, cât durează sau cine joacă. Ca şi cum (re)numele Pixar nu era suficient, regizorul Brad Bird devine astăzi garanţia că ai
de-a face cu o porţie de
entertainment veritabil, ataşant, inteligent şi subversiv, livrat cu un
savoir-faire şi o pasiune la care alţi cineaşti nici nu visează şi compus din mici/mari momente încântător de subtile, pe care alţi cineaşti nici nu le observă.
Enfin...
Cei mai neîncrezători dintre voi vor dori totuşi să afle despre ce e vorba în propoziţie; prea bine: un şobolănel gurmand se visează (şi devine!) bucătar
într-un restaurant parizian care le va aduce aminte celor mari de cărţile poştale
d'antan şi
care-i va deconcerta pe cei mici, obişnuiţi cu
fast-food-urile. Diferenţa stridentă dintre clasă şi vulg e doar una dintre temele pe care Brad Bird le bifează savant -
motto-ul uşor paradoxal
"Anyone can cook" e torpilat straniu de sentimentul că eroul blănos &
outsider al acestei fabule gastronomice chiar
n-are ce căuta în bucătărie. Un sfat dezinteresat - mâncaţi ceva înainte, altfel
s-ar putea să muriţi de poftă. Un sfat prietenesc - căutaţi versiunea originală (deci nedublată în română), măcar pentru performanţa antologică a veteranului Peter O'Toole, în rolul criticului (culinar, dar putea fi foarte bine şi un critic de film, dacă tărăşenia se întâmpla la Hollywood) Anton Ego, a cărui sufragerie seamănă cu un sicriu şi a cărui inimă ascunde surprize nebănuite. Şi
credeţi-mă pe cuvânt - peste 20 de ani, când se va vorbi elogios despre iniţialele BB,
n-o să-i mai pese nimănui de Brigitte Bardot.