Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Privire în urmă (V)


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, septembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Observam, în episodul precedent al serialului pe care l-am dedicat stagiunii 2006-2007 şi care se încheie aici, că personajul cel mai important, ca pondere creatoare, al teatrului românesc actual - regizorul - este, în acelaşi timp, unul dintre principalii vinovaţi de starea precară a artei scenice naţionale la ora de faţă şi una dintre victimele cele mai demne de plâns ale acestei realităţi. Asta pentru că el contribuie la şi, totodată, suferă consecinţele a ceea ce se poate chema, fără menajamente, decăderea profesiunii actoriceşti.

Acesta este, neîndoielnic, un subiect delicat şi, în aceeaşi măsură, fierbinte; fierbinte, anume, precum cartoful de care toată lumea încearcă să scape fie pasându-l altcuiva, fie, pur şi simplu, zvârlindu-l din mână. Ani la rând, mişcarea teatrală românească s-a mândrit cu interpreţii săi; ani la rând, nivelul actoriei de la noi a făcut obiectul invidiei colegiale a unor instituţii de spectacol europene (şi nu numai) infinit mai "vizibile" în lume decât teatrele autohtone, condamnate la o penibilă supravieţuire în beznă şi frig; ani la rând, ne-am lăudat cu actorii noştri şi ne-am întristat că, la fel ca şi pe Caragiale, nu-i putem "exporta" spre a le oferi celebritatea mondială pe care ştiam că o merită. Şi ani la rând - dar mai cu seamă în ultimele două decenii - plutonul lor de elită s-a micşorat în chip nefiresc, fără ca locurile rămase goale să mai fie ocupate; să mai poată fi ocupate. Astăzi, teatrul românesc îşi numără gloriile pe degetele unor mâini care n-ar umple cu aplauze nici jumătate dintr-o sală de spectacol.

Cauzele acestei penurii sunt multe şi diverse. Pe de o parte, se face simţit efectul vremurilor pre-decembriste când Institutul de Teatru scotea promoţii alcătuite din doi (!) absolvenţi; avem de-a face, pe de altă parte, cu modificarea drastică, în era noastră post-revoluţionară, a aşteptărilor, intenţiilor şi pretenţiilor tinerei generaţii, inclusiv ale tinerei generaţii de actori, care preferă artei pentru artă asigurate de practica scenei (mai ales în provincie) satisfacţiile mult mai consistente ce decurg dintr-o apariţie în cutare telenovelă sau chiar în cutare reclamă. Şi mai este, în fine, ritmul inexplicabil de rapid în care ne părăsesc, unul după altul, maeştrii... Dincolo de toate, însă, rămâne situaţia paradoxală a inflaţiei de şcoli de teatru (de stat sau particulare) din care ies anual stoluri de actori inutilizabili în distribuţii din pricina slabei lor pregătiri profesionale. Acestui peisaj dezolant i se adaugă un cerc vicios specific: întrucât nu au timpul necesar pentru a lucra atent cu actorii de care dispun, ajutându-i, eventual, să recupereze handicapurile din facultate şi atingând, împreună cu ei, excelenţa artistică, majoritatea directorilor de scenă optează fie pentru textele mici, cu două-trei personaje, unde utilizează vedete sau, oricum, profesionişti verificaţi, fie pentru scenariile mari, unde pun în mişcare (la propriu) mase mute de figuranţi (ba, uneori, şi interpreţi "cu acte"), evidenţiindu-şi, astfel, "viziunea". În timp ce actorii, sub-folosiţi ori folosiţi ca trupe de manevră, îşi pierd încet-încet nu doar bruma de tehnică şi de abilitate cu care ieşiseră din şcoală, ci şi interesul faţă de teatru...

Stagiunea 2006-2007 a reflectat cu fidelitate această nefericită stare de lucruri; în mod pregnant şi, cumva, exemplar, în unele nominalizări la categoriile interpretative ale Premiilor UNITER. Nu controversa (lipsită de sens, de la un punct încolo) pe tema statutului de "principal" sau "secundar" al unui rol ar fi trebuit să acapareze interesul "breslei" şi al mediilor, ci calitatea modestă a unor prestaţii incluse pe lista performanţelor - "modestie" imputabilă nu atât interpreţilor înşişi (impecabili, în alte contexte), cât regizorilor care, în loc să-i pună adecvat în valoare, i-au exploatat profitabil pe post de trambulină în cadrul propriei lor autovalorizări.

Nu mai puţin, am asistat în trecutul sezon teatral la felurite "ieşiri din rol" (pe care nu le voi comenta aici) ale unor actori cu notabilă cotă de popularitate, izbucniri temperamentale de neimaginat în mod obişnuit, care trebuie puse şi ele, măcar într-o anumită proporţie, pe seama lipsei de satisfacţie estetică indusă interpreţilor de spectacolele unde joacă; unde sunt obligaţi să joace, mai bine zis. Explicabile şi, până la o limită, scuzabile din punct de vedere strict omenesc, asemenea incidente argumentează şi ele, totuşi, deprecierea masivă a statutului profesiunii de actor, al cărei cuvânt de ordine a fost dintotdeauna, oricât de ciudat ar putea părea cuiva neiniţiat în domeniu, DISCIPLINA. Este vorba aici nu despre ascultare oarbă, ci despre acea acceptare conştientă a regulilor de neocolit ale meseriei. Reguli care pot porni, de pildă, de la obligaţia învăţării perfecte a textului - or câţi dintre interpreţii de azi ar promova această "probă de examen"?

În sfârşit, prezenţa sporadică, pe afişele româneşti, a spectacolelor de tip "one-(wo)man...", în comparaţie cu frecvenţa acestora în (spre exemplu) teatrul francez, englez sau italian, este un indiciu al deficitului calitativ ce caracterizează, în clipa de faţă, arta actorului, la noi. Într-adevăr, a susţine singur(ă) o reprezentaţie de o oră-două, fără partener şi fără (teoretic) mult decor, adică fără alte puncte de sprijin decât talentul şi farmecul personal, pare a fi o provocare căreia extrem de puţini actori se arată gata a-i face faţă, deşi, îmi închipui, tentaţia succesului "în exclusivitate" trebuie să fie uriaşă. Cum este, desigur, şi teama unui eşec asemănător...


*
Concluzia acestor câtorva articole care au luat în discuţie stagiunea 2006-2007 nu e, fireşte, una veselă. După părerea mea, teatrul românesc nu se află azi într-un moment fast al existenţei sale. Soluţia nu este însă a-l trata ca pe un bolnav incurabil căruia, din milă, îi ascunzi adevărul. Iar vindecările, se ştie, pot surveni în chip miraculos.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Program POVEŞTI LA REPLIKA, 2017, Comunicat de presă
 Trupa EGO ne întreabă dacă există Artă în salvarea unei prietenii, Comunicat de presă
 Fapte vitejeşti - spectacol cu umbre, dans şi muzică live pentru copii peste 6 ani, Comunicat de presă
 Actorii Teatrului Anton Pann revin la Bucureşti! - Vermine Radiante, Comunicat de presă
 Amintiri teatrale (VI) - Disputa, printre partizani cu Pierre de Marivaux şi Marchizul de Sade, Octavian Neculai
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer