Leagănul vieţii - Lara Croft: Tomb Raider

Există o limită în filmele de acţiune între ce e şi ce nu e credibil. Chiar dacă filmul a fost inspirat dintr-un joc video, te aştepţi să fii convins că toate secvenţele pot avea loc aievea. Limita e destul de subţire, e fragilă. Dar dincolo de ea începe derizoriul. În această a doua parte a Larei Croft: Tomb Raider vezi, de exemplu, cum Lara se opreşte frînînd calul ca pe o bicicletă (numai nu-l întoarce puţin din fund, să stîrnească un norişor de praf), sau cum Lara înoată şi, în jurul ei, nu peste ea, cad bucăţi de piatră. Nimic n-o atinge. Lara are mereu pregătită o mînă pe pistol, atenţia e distribuită în toate părţile, ea prevede orice mişcare, e imbatabilă. Dar astea sunt lipsite de importanţă în comparaţie cu scenariul, în întreaga lui măreţie, care este de un kitsch desăvîrşit. Lumea străveche şi lumea nouă îşi dau mîna, mitologia cu biologia, templele greceşti scufundate cu spaţiile hiperfuturiste ale ştiinţei, China cea refăcută parţial în studiourile britanice Pinewood, cu Grecia şi cu Kenya. Lara Croft uneşte toate contrariile cu elasticitatea unei corzi de bungee jumping. Ea locuieşte într-un manor englezesc, unde se bate în bîte şi se antrenează la tir, nu fără să uite să-şi consulte laptopul şi să dea de lucru geniului informatic ce o asistă. O dată ce o misiune (nu alta, ci una vitală pentru omenire) se iveşte, Lara lasă căldura căminului pentru a se catapulta deasupra unei Chine liniştite şi paradisiace, dar (eroare!) nu străine - o cinezoaică fidelă i-a şi şters motocicleta de praf şi i-a frecat armele cu Tix.

Filmul este de un ridicol cu atît mai mare cu cît nu are inspiraţia de a-şi trage un pic eroina de păr. Lara e serioasă în tot ce face. Angelina Jolie îşi strînge buzele şi face cută între sprîncene pentru că la mijloc e soarta omenirii. Cîtă oboseală să constaţi că încă nu s-a epuizat tema savantului nebun care doar pentru că i s-a năzărit lui, fără o rîcă anume, vrea să ducă întreaga omenire la pierzanie? Aici, savantul e biolog (a luat şi Nobelul, ni se spune) şi el vrea să intre în posesia cutiei Pandorei (da, adevărata!). Tot norocul nostru stă în cîrca acestei feministe. Ţi se face milă de bărbaţii pe care îi face de doi bani.

Mai e ceva. Pe lîngă vizitarea în grabă a obiectivelor turistice ale locaţiilor exotice, fără a neglija "specificul local" (de exemplu, o nuntă tradiţională în Grecia), filmul face dovada unei tendinţe tot mai accentuate în filmele de acţiune americane: locaţiile străine există ca să fie distruse. Am mai văzut anul trecut într-un film cum Podul Carol din Praga era bombardat (nu de-adevăratelea). Aici, zeci de statuete de teracotă chinezeşti sunt măcelărite în cadrul bătăii dintre Lara Croft şi un bandit chinez. Nu există altă opţiune decît ca personajele să le taie capetele cu sabia, să le găurească ş.a.m.d. Pe mine, dacă aş fi chinez, m-ar deranja s-o văd de exemplu pe Angelina Jolie gonind cu motocicleta pe Marele meu Zid Chinezesc.

Deci acesta este scenariul "excelent", după spusele regizorului Jan De Bont. Căruia experienţa de pînă acum i-o fi demonstrat că nu povestea contează, ci ritmul, locaţiile şi efectele speciale. Filmele acestea au ajuns ca o alergie. Prevedem că mulţi se vor plictisi la Spider (filmul, nu jocul).

Fişa tehnică:

Lara Croft: Tomb Raider - Leagănul vieţii, SUA, 2002
Regia: Jan De Bont
Cu: Angelina Jolie, Gerard Butler, Noah Taylor, Ciaran Hinds, Djimon Hounsou, Til Schweiger, Christopher Barrie