România Liberă / octombrie 2003
Gala Filmului Românesc demarează mîine şi va arăta pînă la 1 noiembrie "starea de fapt a cinematografiei române", după cum declară Decebal Mitulescu. Celor care au comentat pe marginea faptului că această stare ar fi cam suferindă din moment ce doar şase premiere vor fi prezentate, preşedintele CNC le dă replica, apreciind "trendul pozitiv al producţiei de film".

Filmele ce vor intra pe ecrane după terminarea galei au avut totuşi nevoie de mai mulţi ani pentru a fi terminate. Pe lîngă filmele lui Blaier, Cărmăzan, Daneliuc, Muntean, Netzer şi Pintilie, care vor fi proiectate la Patria, gala mai cuprinde o secţiune intitulată Noul Val Românesc. În Sala Union, renovată şi redeschisă după o lungă perioadă, dar deocamdată neîncălzită, vor fi proiectate: Omul cu o mie de ochi de Al. Solomon, Aqvarium de Vasile Albineţ, Asta e de Thomas Ciulei, Filantropica de Nae Caranfil, Mîinile tale de George Adamescu, Porto Franco de Anca Damian, 18:36 de Ionuţ Giurgică, Marfa şi banii de Cristi Puiu, Biruinţa de Cătălin Cocriş, Ajutoare umanitare de Hanno Höffer, Pehlivan de Dan Marius Petcan, 17 minute întîrziere de Cătălin Mitulescu, Furia de Radu Muntean, Zapping şi Occident de Cristian Mungiu, Aceeaşi gară pentru doi de Radu Potcoavă, Fanfaronii de Corneliu Gheorghiţă. Adică scurt- şi lungmetraje care sunt considerate ca emblematice pentru un nou val, deşi termenul e contestat de înşişi autorii.

A treia secţiune a galei o reprezintă un grupaj de filme care ilustrează 60 de ani de coproducţii româneşti (1930-1990), filme ce vor fi proiectate la Cinemateca Eforie, ca şi cînd coproducţiile româneşti ar avea o îndelungată şi bogată istorie, încît să trebuiască a fi omagiate printr-o selecţie. Din această selecţie fac parte filme de Henri Colpi, Mircea Drăgan, Ion Popescu Gopo, Mircea Mureşan şi Sergiu Nicolaescu.
Unul dintre colocviile galei va fi moderat de criticul de film Valerian Sava, deci sunt aşteptate discuţii interesante.

Decebal Mitulescu afirmă că se vor întocmi liste de propuneri pentru amendarea Legii cinematografiei, aceasta "putînd fi perfecţionată, acum sau puţin mai tîrziu".
Invitatul cel mai ilustru al galei este regizorul polonez Krzysztof Zanussi, căruia i se adaugă cineastul german Peter Fleischmann, unul dintre semnatarii "Manifestului de la Oberhausen". Vor mai fi prezenţi la Bucureşti secretarul executiv al Eurimages, Renate Roginas, selecţionerul Festivalului de la Berlin, Cristina Hoffman, criticii israelieni Edna şi Dan Făinaru.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus