"In order to understand the origin of evil you must go back to the beginning" (au spus-o ei încă de la Red Dragon / Dragonul roşu, poreclit de mine la vremea lui, - n.n 2002 - Dragonul roşu cu fes albastru, adică aceeaşi Marie ca-n Manhunter dar cu alt fes (pour les francophones: la même Jeanette, mais autrement coiffée). N-a fost câştigător, mai trage o dată. Adică les fleurs du mal, pardon origins du mal, part deux. Prequel, pentru că se poartă de când cu Anakin. Pentru ca franciza să fie completă, să schiţăm şi copilăria personajului Lecter. Pentru că orice monstru canibal, a fost şi el copil, naiv şi vegetarian. Cum a fost el traumatizat de mic (săracul) şi forţat să mănânce carne de om (şi nu orice om, ci sărăcuţa lui surioară).
Ori Thomas Harris a intrat în auto-parodie după Tăcerea mieilor, pentru că în Hannibal, romanul, l-a transformat pe Lecter în erou romantic (laolaltă cu clătite şi creiere flambée) şi Clarice se îndrăgosteşte de el, şi în acest Hannibal: Behind the Mask alias Hannibal Rising (vezi bine de la Lucifer Rising) a întrecut orice măsură. Totul devine rocambolesc, ca un roman serial mut de matinee, franţuzit şi orientalizat (fu manchurizat ar fi mai potrivit), cu o introducere în artele marţiale ale lui Hannibal pe tipar Highlander şi Blade. Şi în erotism gen Emmanuelle cu Gong Li, cea mai exotică dintre gheişe.
Acesta este prequelul la aventurile gastronomice ale lui Hannibal "the cannibal" Lecter. Adică filmul pe care nu l-am dorit cu începuturile lui Hannibal Lecter (adică Hannibal ante portas), trase din romanul lui Thomas Harris, vândut încă dinainte de a fi scris. O completare la colonel's fillet, o salată. Sau o fasole fava la chianti, să fim în termenii personajului. Thomas Harris, un om, o viaţă, o idee, o franciză, tata lui Hannibal Lecter, la fel ca colonelul Saunders, tatăl lui KFC. Ceea ce devenise o nouă "holy trilogy" (cum i-ar zice Robin, sidekick-ul lui Adam West), e de fapt un spanac pe de trei alcătuit din:
1. The Silence of the Lambs (1991) - un thriller de serie B cu subiect şoc gătit de Jonathan Demme care a luat în mod inexplicabil 5 Oscar-uri şi i-a adus în conştiinţa mainstream pe Lecter, Clarice Sterling, Buffalo Bill şi Frederick Chilton
2. Hannibal (2001) - un Ridley cu style over substance (parfum peste bălegar) şi o Juliane Moore care mai bine juca bingo.
3. un Red Dragon / Dragon roşu 2002, care include la pachet 6 mega-staruri care joacă mai debil decât actorii din filmele româneşti, regizat de Brett (Rush Hour pe de trei şi X-Men tot îmi place litera trei) Ratner.
Dar Lecter făcea parte dintr-o trilogie deja existentă, acum devenita sextet cu voia moneymakerilor. În prima fază se numea Lecktor, în pielea lui Brian Cox din Manhunter-ul lui Michael Mann (1986), unde era doar un personaj secundar, la fel ca în romanul Dragonul roşu, cu apariţie gen cameo - trei scene şi cam atât. N-o sa umplu spaţiul editorial cu expresii de adulaţie retorică faţă de William Petersen, Michael Mann, de renaşterea piesei In_A_Gada-Da-Vida, sau de faptul că de personajul Dolarhyde nu poate să se apropie decât Tom Noonan.
Dar revenind la prequel, cu toate bunele intenţii (care ştim ce pavează), filmul lui Peter Webber (autorul Fetei cu cercel de perlă / Girl With a Pearl Earring), este în cel mai bun caz un guilty pleasure. Umflat cu pompa şi cu prea mulţi fluturaşi, traume şi sofisticări europene, oferă suprema ofensă, victimizarea lui Lecter. Sub chipul de connaiseur de vinuri, poeme, mirosuri şi haiku-ri, Gaspard Ulliel (din Un long dimanche de fiançailles şi Jacquou le croquant) seamănă cu Lecter adultul (identificat acum total cu Anthony Hopkins TM), cum seamănă primele trei Star Wars-uri cu episoadele care au urmat. Dacă vreţi un Hannibal avant la lettre, aveţi mai la îndemînă Perfume-ul lui Tykwer după Patrick Süskind, din care eu zic că Harris s-a inspirat.
"Pe-o gură de rai, pe-o gură de plai,
mânca Hannibal o friptură,
o tăia şi o băga în gură,
Dar halca era dintr-o făptură."
Şi tot n-au învins.