Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele

Privind pe gaura cheii - povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele


Oltiţa Cîntec

Observator Cultural, octombrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Radu Afrim e unul dintre regizorii români care lucrează mult. Mult şi bine (unii lucrează mult, dar prost sau, în orice caz, neinteresant). Acum o să mă laud puţin şi pe mine (of, autoreferenţialitatea asta!) şi o să amintesc cum l-am remarcat eu pe Afrim încă din ultimul lui an de studenţie la Regie, la Cluj (el, cert, a uitat asta şi, desigur, lăsînd gluma la o parte, l-or mai fi remarcat şi alţii); încă de-atunci se anunţa ca un creator îndrăzneţ, care are ceva important de spus. Categoria asta, a celor care au lucruri semnificative estetic de spus, e tot mai puţin reprezentată în teatrul nostru, aşa încît mă străduiesc să văd tot ce pot din ceea ce face Radu Afrim.

Cea mai recentă producţie semnată de el a fost la Piatra Neamţ, la Teatrul Tineretului, pe care actorul-director Liviu Timuş încearcă de vreun an de zile să-l resusciteze, să-l readucă la ceea ce a însemnat odată, nu foarte demult, pe harta teatrală a patriei. Reţeta succesului se ştie: să inviţi regizori cu cotă. Bătălia cea mare e pe regizorii în formă bună de care trage toată lumea, avînd agenda ticsită cu proiecte şi lucrînd în toate punctele cardinale ale României. Unii s-au obişnuit să vină "la pachet" cu actori-fetiş, pe care-i impun pe afiş. Ceea ce e cam nedrept pentru trupa-matcă, să-i zic, care de-abia aşteaptă un regizor ca lumea, să o reinventeze, să o facă vizibilă (pentru ca, deocamdată, la noi performanţele actorilor depind de calibrul regizorului-călăuză cu care lucrează!).

Cînd am ajuns la Piatra Neamţ şi am citit pe eşarfa publicitară numele Cocăi Bloos şi al lui Constantin Cojocaru nu m-am putut împiedica să gîndesc că Radu Afrim n-a făcut decît să-şi aducă distribuţia de la Bucureşti. M-am înşelat, însă, şi, de dragul actorilor pietreni, disperaţi să lucreze, mă bucur că spectacolul m-a contrazis. La ingredientul "regizor important" din reţetă s-au adăugat în cazul de faţă condimentele "interpreţi-locomotivă", care le-au impus celor din echipa-gazdă noi standarde.

Dar să ajung şi la povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele de Petr Zelenka, în original Istorisiri despre nebunia cotidiană, piesa pusă-n scenă de Radu Afrim la TT-ul nemţean. Textul urmăreşte într-o succesiune filmică (însuşire care a făcut ca lucrarea să fie transpusă şi pe marele ecran) destinele cîtorva orăşeni, pe fundal dezvăluindu-se o meditaţie pe tema graniţelor (fragile) dintre normalitate şi patologic. Într-un stil minimalist, cehul Zelenka croşetează mici naraţiuni despre indivizi plasabili la limita firescului, în condiţiile în care, nu-i aşa?, adevărurile nu sînt decît parţiale, relative şi depind întotdeauna de un punct de referinţă.

Despre Radu Afrim poţi să spui orice, dar în primul rînd trebuie să spui că e un artist care şi-a configurat şi impus clar un stil. Fără să se repete, el s-a arătat preocupat, prin reveniri, mai ales de marginali, de personaje aflate pe muchie, în conflict tranşant cu ei înşişi, cu ceilalţi, cu viaţa. Şi cei din povestiri... sînt la fel (altfel n-ar fi ales textul; mă întreb cum ar fi să monteze Afrim o feerie?). Ciudaţi fiecare în felul lui, de fapt neînţeleşi, Tanti Hanek, Petr, Pata, Sylvia, Georges, Alice, Eva & Co. croiesc o lume stranie, "plină de nebuni", cum zice unul dintre ei, dar de nebuni paşnici, inofensivi, care-ţi devin simpatici. Situaţiile dramatice în care se pun sînt absurde, uşor comice, uşor groteşti, căci unul e timid, altul travestit, altul voyeur-ist, aşa ca în jurul nostru (dacă te uiţi mai atent). Geometria piesei e structurată pe binoame umane, binoame a căror funcţionalitate e suferindă. Cauza e inconsistenţa liantului care ar trebui să le dea rezistenţă: dragostea. Iubirea, la toate vîrstele şi în toate formele ei, de la iubirea semenilor aflaţi în grele încercări ale vieţii la cea carnală, de fapt lipsa iubirii e sursa care îi virusează pe indivizii ficţionali din povestiri....

Conform obiceiului său, Radu Afrim a umblat cu cursorul prin text, nu prea mult, a renunţat la cîteva personaje episodice, a scos nişte scene, le-a rearanjat pe celelalte, fără să afecteze spiritul piesei, ci ranforsînd logica de spectacol. Rezultatul e o reprezentaţie cu o structură de tip cinematografic, în care istoriile şi scenele (scurte) se succed într-o ritmicitate cursivă, care-ţi induce o stare de intim, care te apropie de cei din scenă, pentru că, în unii dintre ei ori în unele din cele pe care le fac, te recunoşti. Derularea secvenţială e îmbogăţită cu cîteva song-uri care contribuie la crearea atmosferei. E o atmosferă specială, de o stranietate soft, care îţi dă un sentiment agreabil, de confidenţialitate. Se joacă cu publicul în scenă, aproape de actori, totul se vede, nimic nu scapă ochiului. Dispozitivul scenografic a compartimentat perimetrul pe orizontală, cu economie de mijloace, dar cu multă sugestie. Scenografia lui Mihai Păcurar nu e ostentativă, e ceea ce trebuie să fie: un cadru adecvat mizanscenei. O mizanscenă care te invită să priveşti pe gaura cheii la nebunia noastră cotidiană.

După cum era de anticipat, cei care trag "maşinăria" afrimiană sînt Coca Bloos şi Constantin Cojocaru. Cu o naturaleţe care te acroşează, cele două staruri ale distribuţiei îi supramotivează şi pe neaoşii Cezar Antal, Tudor Tăbăcaru, Nora Covali, Dragoş Ionescu, Florin Mircea Jr., Cătălina Ieşeanu, Ecaterina Hîţu, Irina Ivan şi Dan Grigoraş. Se joacă la unison, nimeni nu umbreşte pe nimeni - sînt două-trei excepţii care nu reuşesc să părăsească penumbra, le trec cu vederea, dar accentul moldovenesc al unora e tare supărător! Timp de două ore, actorii devin personaje marionetizate care glosează teatral pe tema alienării (noastre) cea de toate zilele. Fără enunţuri preţioase, fals adînci, ci cu simplitate, sincer, ca într-o şuetă amicală.


Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ
Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele de Petr Zelenka
Traducere de Gabriela David
Un spectacol de Radu Afrim
Scenografia: Mihai Păcurar
Distribuţia: Coca Bloos, Cezar Antal, Constantin Cojocaru, Tudor Tăbăcaru, Nora Covali, Dragoş Ionescu, Florin Mircea Jr., Cătălina Ieşeanu, Ecaterina Hîţu, Irina Ivan, Dan Grigoraş.


Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.



 Toate articolele despre povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Tu de care parte a nebuniei eşti? - Povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele, Oana Stoica
 Pe partea corectă a nebuniei - povestiri despre nebunia noastră cea de toate zilele, Constantin Vică
 Înaintarea în proiect - povestiri despre nebunia (noastră) cea de toate zilele, Patricia Bădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer