Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

A ruginit frunza din vii şi broasca porţilor de teatru


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, septembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când vine toamna şi se apropie ziua deschiderii anului şcolar, toată lumea intră în fierbere. Ca mustul. Ziarele şi televiziunile scriu şi vorbesc numai despre asta, magazinele de tot felul îţi aţin calea cu "oferte" de uniforme (mă rog, un fel de), ghiozdane, caiete, manuale şi rechizite, autobuzele, deşi se îndesesc, devin mai aglomerate, miniştrii se agită, parlamentarii se liniştesc - pe scurt, evenimentul schimbă ceva (ba chiar mai multe) în viaţa cartierului, a oraşului, a ţării.

Când vine toamna şi se apropie momentul deschiderii stagiunii teatrale, nu se întâmplă nimic. Opinia publică e impermeabilă la eveniment precum, cândva, pastrama de oaie la muşcătură. (Presupun, cel puţin, că mai există must şi pastramă pe lume, pentru că eu, personal, nu le-am mai zărit de nu ştiu când, după cum n-am mai zărit nici porţile acelea încununate cu stuf - nu stuff, cum corectează înverşunat calculatorul - pe care scria vesel Mustărie. Dar, nu-i aşa, să nu fim nostalgici.) Ziarele şi televiziunile habar nu au de asta (afară de cazul că vreo actriţă-vedetă-de-telenovele se mărită, naşte ori... ferească Dumnezeu!), în spaţiile publicitare din oraş afişele de teatru, răzleţe, sunt podidite de placatele anunţând concertul cutărei trupe de rock, bilete la spectacole se vând doar la agenţiile teatrelor (aflate, de regulă, prin unghere dosnice şi semnalizate foarte timid), autobuzele circulă la fel de imprevizibil, astfel că nu poţi conta pe transportul public ca să ajungi la timp mai întâi la spectacol şi apoi acasă, miniştrii se uită în altă parte decât la scenă, parlamentarii preferă să doarmă în alte fotolii decât cele din stal. Pe scurt, singurii care ştiu că începe o nouă stagiune sunt oamenii de teatru. Pe care nu-i încântă cu nimic faptul că la fel se întâmplă şi cu stagiunea muzicală sau coregrafică.

Nedreptatea este, desigur, flagrantă. Spectacolul viu are în cetate un loc mai important decât îşi dau seama cetăţenii înşişi, prea ocupaţi, îndeobşte, cu treburile zilnice spre a sta să calculeze pierderile pe care le-ar suferi dacă teatrul ar înceta să existe. Pe de altă parte, însă, vinovaţi de indiferenţa ce-i înconjoară sunt chiar artiştii scenei - sau, oricum, cei ce au în grijă afacerile organizatorice ale artiştilor scenei. Pentru că, dacă repertoriile ar fi stabilite şi anunţate cu măcar două-trei luni înainte - ca să nu zicem cu un an înainte, ca la nemţi -, dacă materialele publicitare ar merge către redacţii în ritm de marş, dacă trimişii teatrelor ar bombarda primăria cu cereri privind afişajul stradal permanent, dacă..., dacă..., dacă... toată lumea ar afla din vreme că, aproape concomitent cu anul şcolar, a început şi un nou an teatral. Care va dura cam tot atât.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Pămîntul minunilor, Alice Georgescu
 Producătorul, bată-l vina, Cristina Corciovescu
 Să batem cîmpii, Alice Georgescu
 Un pic de responsabilitate, Luiza Vasiliu
 Cenuşa caldă a imperiului, Alice Georgescu
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer