octombrie 2003
Ziua a VII-a. Doamnele regiei româneşti


Vineri, 7 noiembrie, programul Festivalului Naţional vă propune o incursiune plină de tâlc: de la scena miniaturală a teatrului de marionete la aceea a montărilor de anvergură, de la devotaţii actori mânuitori la interpreţii marelui repertoriu românesc şi universal. La ora 11.00, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" găzduieşte un incitant atelier. Aţi spus cumva marionete?!, întreabă doamna Margareta Niculescu, personalitate venerată a artei animaţiei de la noi şi de peste hotare, regizoare şi pedagog de excepţie, preşedinta Institutului Internaţional al Marionetei. Seara, de la ora 19.00, mari actori ai Naţionalelor din Bucureşti şi Cluj ne dau întâlnire în Ultima oră de Mihail Sebastian, spectacol care marchează revenirea pe scenele noastre a regizoarei Anca Ovanez-Doroşenco, şi în Bolnavul închipuit de Molière (găzduit de Teatrul Odeon), în regia doamnei Sanda Manu. Ziua promite, aşadar, şi un regal al vocilor regizorale feminine din teatrul românesc.


Ziua a VIII-a. Răsfăţ teatral


Timpul se va dilata sâmbătă, 8 noiembrie, începând cu ora 19.00, odată cu intrarea în scenă a lui Oblomov, eroul lui I.A. Goncearov din spectacolul realizat de Alexandru Tocilescu, la Sala "Toma Caragiu" a Teatrului "L.S. Bulandra". Un eveniment teatral, o operă cu respiraţie amplă, un mare regizor, doi mari actori: Sebastian Papaiani şi protagonistul Mihai Constantin, un mare scenograf, Dragoş Buhagiar. Oblomov ne va lua în stăpânire, scoţându-ne din ritmul cotidian, purtându-ne într-o lume în care timpul mai are răbdare. Un răgaz necesar acordat sărbătorii şi răsfăţului.

Ziua a IX-a. Polemici şi acorduri de final


Maratonul teatral e pe sfârşite. Nu şi epuizat, însă. Un colocviu exploziv, realizat în colaborare cu partenerul media, "Adevărul literar şi artistic", se anunţă duminică, 9 noiembrie, la UNITER, la ora 11.00. Tema lansată: Invazia convenţionalului în spaţii neconvenţionale - Tineri şi mai puţin tineri, faţă în faţă. Invitaţi, doi creatori de marcă: regizorul Alexandru Dabija şi scenograful Dragoş Buhagiar. Replica o vor da, prin spectacolele lor programate în nocturnă, tinerii interpreţi: Adrian Văncică şi Natalie Ester, premianţii ultimei ediţii a Galei Tânărului Actor de la Mangalia, dar şi regizoarea Andreea Vălean cu Norway Today... de Igor Bauersima, la Teatrul Odeon.
Închiderea oficială a ediţiei a XIII-a a Festivalului Naţional de Teatru îi revine artistului complet Tudor Gheorghe, care ne invită la recitalul Toamna - Simfonic, susţinut cu orchestră simfonică şi cor, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, la Atheneul Român, de la ora 19.00.


Nu rataţi ultimele nocturne din Festival !


Dacă vă e dor să petreceţi nopţi albe, dacă vreţi să prindeţi gustul vieţii din marile oraşe europene, vă aşteptăm în continuare la spectacolele secţiunii Teatru în nocturnă - recitaluri şi tineri creatori.
Începând cu ora 22.00 până spre miezul nopţii, aveţi parte de teatru neliniştitor, subversiv, complice - teatru de elită.
Intraţi liber, simţiţi-vă liberi!

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus