Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Electra

Un spectacol special - Electra


Oltiţa Cîntec

Cronica, decembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La ediţia 2005 a Festivalului Naţional de Teatru, Mihai Măniuţiu a fost selecţionat cu o versiune la Electra, după Sofocle şi Euripide. Spectacolul a fost realizat la Teatrul Radu Stanca din Sibiu, recunoscut pentru deschiderea la proiecte deosebite. După cum, recunoscut pentru versiunile originale este şi regizorul clujean. Ceea ce fascinează în montările lui Măniuţiu este capacitatea sa cu totul specială de a se plasa creator în raport cu autorii dramaticii şi cu piesele de la care porneşte. Nu reneagă textul, dar îl rafinează şi reinterpretează, traducîndu-l scenic esenţializat, printr-un sistem personal de coduri estetice. Cu alte cuvinte, luînd drept punct de plecare un autor şi o lucrare dramatică, Mihai Măniuţiu devine el însuşi autor, printr-o scriitură scenică originală. Aşa a procedat şi cu Electra. Celebrul personaj mitologic din ciclul Atrizilor e urmărit într-un scenariu, conceput tot de Măniuţiu, care combină tragediile omonime ale lui Sofocle şi Euripide. Finalitatea urmărită deliberat, şi împlinită, e augmentarea măreţiei tragice a eroinei, suplimentarea fiorului declanşat de suferinţa fatidică.

Mihai Măniuţiu procedează ca la carte. În cel mai autentic spirit aristotelian, îşi focalizează atenţia asupra acţiunii tragediei clasice. Electra, fiica lui Agamemnon şi a Clitemnestrei, împreună cu fratele său Oreste îşi omoară mama şi pe amantul acesteia, Egist, pentru a răzbuna asasinatul comis asupra tatălui lor. Măniuţiu urmăreşte acţiunea originală, dar o comprimă la maxim, păstrînd numai momentele cruciale, acelea necesare pentru desluşirea etapelor matricidului. Prin mijloace scenice, Măniuţiu mai operează o mutaţie semnificativă: scoate povestea Electrei din localizarea antică şi o transformă într-o poveste de familie, atemporală, a-geografică; fără să piardă nimic din valoarea ei dramatică, ba, subliniindu-i şi mai apăsat universalitatea. Avem de-a face cu o operaţie extrem de fină, reuşită, de reevaluare scenică a tragicului. Regizorul conservă evoluţia binecunoscută a evenimentelor către crima revanşardă, fiind mai degrabă preocupat de haloul afectiv, de sentimentul tragicului. Pe care-l alimentează cu semne scenice, muzică, mişcare, senzaţia fiind aceea de sublimare simbolică.

Protagoniştii sînt fantoşele vinii tragice căreia nu i se pot sustrage. Existenţele lor sînt plasate la limită (tragicul însuşi se naşte, zice Gabriel Liiceanu, din tensiunea întîlnirii cu limita!), întrucît traiectul biografic le este delimitat de suferinţă şi de pieire. Matricea lor ontologică este completată de crimă, de crima justificată, devenită epicentrul, ţinta existenţei lor teatrale. Meritul lui Măniuţiu este acela de a fi ştiut cum să coboare din efigia antică acest episod şi să-l citească în cheia unei poveşti abstrase unui anume timp şi unui anume loc. Dintr-o tragedie cu zei, Electra lui Măniuţiu devine una mundană, umană.

Un catalizator al desfăşurării dramatice îl constituie muzica. Mihai Măniuţiu a avut ideea extraordinară de a coopta în distribuţie o formaţie de muzică populară maramureşeană, "Iza", cu trei instrumentişti (zongoră, vioară, tobă) şi două vocaliste. Aceştia sînt încorporaţi în cor, preluînd momentele muzicale, interpretînd live străvechi cîntece oşeneşti, de nuntă, de moarte, de jale, al căror fior armonic, textual şi vocal, infuzează tragismul străvechii poveşti greceşti. Fondul de expresivitate e comun, inflexiunile atît de speciale ale interpreţilor noştri populari alocîndu-i un spor de reverberaţie. Mihai Măniuţiu gestionează remarcabil această de-contextualizare, acordînd elementului muzical locul estetic care i se cuvine. Muzica impune tempouri, creează atmosferă, comentează, într-un alt registru, faptele decise aprioric, ori le anticipează pe cele ce urmează. Ca un ecou, ele sînt preluate şi însoţite de mişcarea corului, completată, firesc, de paşii apăsaţi, din dansurile tipice aceleiaşi zone etnografice. Mărunţi, repetaţi, paşii aceştia decupează o sacadare de efect. O energie arhaică, de undeva de dincolo de lume şi de timp, se degajă în scenă şi trece contagios rampa spre public, racordîndu-l la aceeaşi tensiune.

Scenografic (Cristian Rusu) s-a mers pe minimalism: cameră neagră, invadată doar de prezenţe umane, de cîteva elemente organice (apă, vin, foc, var). Personajele sînt costumate neutru - costume negre, respectiv albe, de scenă, lodenuri şi căciuli de aceeaşi culoare -, pot fi de oriunde şi de oricînd; corul antic nu mai este vocea poetului, ci devine un soi de comentator mut, care subliniază, mai ales prin mişcare, momentele acţiunii şi actele eroilor. Tot corul este cel care impune tempoul, care marchează un moment sau pe altul, care suplimentează tragismul evenimentelor. Cromatica se cere şi ea decriptată. Există un joc al contrastelor (aceeaşi ducere la limită): Electra, Oreste şi corul sînt costumaţi în negru, Egist, Clitemnestra, în alb. Simbolul central este un căluţ de jucărie (trimitere la Agamemnon, rege al Micenei, conducătorul aheilor în războiul troian) albastru (culoarea regală), în care sînt înfipte o sumedenie de cuţite. Strălucirea rece a lamelor de metal şi sunetul sec produs prin cădere se adaugă atmosferei încordate. Cîteva pete de culoare (vin roşu pe alb, praf alb de var pe scîndura neagră a scenei) produc variaţia coloristică necesară. Universul acesta e făurit pe dualităţi ireconciliabile. Tragedia nu acceptă soluţii intermediare.

Electra lui Măniuţiu e un spectacol special: fără să afecteze în vreun fel marca tragicei naraţiuni, o prezintă într-o cheie inedită, invitîndu-ne s-o percepem altfel: de la fiorul tragediei antice, la tragismul unui destin familial închis într-un cerc al morţii.



 Toate articolele despre Electra


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Galerie foto - Electra, Fotograf de teatru
 Electra lui Măniuţiu - eveniment la Teatrul din Oradea, Florica Ichim


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer