Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  League of extraordinary gentlemen

Liga / The League of Extraordinary Gentlemen: la început a fost cuvîntul


Andrei Gorzo

Dilema, noiembrie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sigur, la prima vedere există cîteva lucruri de care omenirea ar avea mai mare nevoie, în momentul de faţă, decît de un alt film cu supereroi (atît de curînd după X-Men 2 şi Hulk Uriaşul), dar staţi măcar să vedeţi cine sînt eroii care compun Liga. În capul listei – Mina Harker, soţia lui Jonathan Harker şi marea dragoste a unui anumit conte transilvănean (înţelegeţi de ce am trecut-o prima – pentru că nişte canini băgaţi în gîtul meu mi-ar îngreuna întrucîtva munca la acest articol şi, bineînţeles, pentru că Mina e o doamnă). Urmează Dorian Gray, Omul Invizibil, Căpitanul Nemo, Tom Sawyer şi Dr. Jekyll (ştiu că am uitat pe cineva, dar e OK, pentru că blajinul doctor şi-a amintit în locul meu: ar fi vrut el să-l poată lăsa pe dinafară pe domnul Hyde!). Şi în fruntea ligii se află aventurierul Allan Quatermain, singurul care n-a fost niciodată prezentat cum se cuvine publicului românesc. Quatermain este eroul romanului Minele regelui Solomon (de H. Rider Haggard, 1886), pe care Graham Greene îl punea mai presus de Comoara din insulă şi a cărui ecranizare din 1950 e una dintre comorile nepreţuite ale postului de televiziune TCM.

Acţiunea Ligii este plasată în 1899, cînd Quatermain, retras în Africa, află de la un mesager al Maiestăţii Sale că Imperiul are nevoie de el. Replica lui este: "Dar eu am nevoie de Imperiu?" – un mic tribut pe care filmul îl plăteşte corectitudinii politice de azi: Quatermain şi literatura care l-a făcut nemuritor nici n-ar fi existat fără Imperiu – lepădarea lui de rădăcinile colonialiste e un gest laş (şi care, oricum, trece neobservat în multiplex). La Londra, Quatermain primeşte informaţii despre misiunea sa, de la un tip care se prezintă doar prin iniţiala "M". "M?", repetă Quatermain, ca şi cum şi-ar aminti de ceva amuzant – şi chiar îşi aminteşte, pentru că M este şi şeful (mai recent, şefa) lui James Bond, iar Quatermain e interpretat de Sean Connery.

Camera în care a fost convocat, şi în care se discută pentru prima dată înfiinţarea ligii, e ocupată în mare parte de o bibliotecă; iată o superproducţie hollywoodiană de vară, un blockbuster inspirat dintr-o bandă desenată, care ne aminteşte insistent că personajele sale vin din cărţi! E adevărat, cărţile sînt întrebuinţate şi în felul acela tipic pentru filmele de acţiune – ca obiecte grele, bune de spart capul duşmanului atunci cînd rămîi fără alte arme; dar nu sînt întrebuinţate numai în felul acela. Aflăm că Allan Quatermain a fost şubrezit de pierderea unicului său fiu; mă întreb cîtă lume ştie că Rider Haggard, creatorul lui Quatermain, a trecut prin aceeaşi încercare (căreia bineînţeles că i-a barat accesul în lumea violentă, dar scutită de traume, a scrierilor sale; era un gentleman victorian, considera că faptele eroice trebuie puse în cuvinte, în timp ce problemele personale nu merită decît tăcerea).

Unii spectatori au spus că Liga e o jignire pentru oricine îi cunoaşte personajele, dar nu-i deloc aşa: dacă bibliografia celor mai multe blockbuster-e începe cu Războiul stelelor, Liga vine cu referinţe literare, şi ele nu sînt gratuite – au patos şi umor. "Dacă nu poţi s-o faci cu un glonte, n-o mai face!", îl sfătuieşte bătrînul Quatermain pe tînărul american Sawyer, şi s-ar putea ca mustrarea lui, venită dintr-o epocă în care aventura avea mai multă eleganţă, să se refere la risipa de muniţie de care Hollywoodul se face vinovat vară de vară. Şi tot pentru Sawyer, de la Mina Harker: "Eşti dulce şi tînăr. Nici una dintre aceste calităţi nu are parte de respectul meu." E o replică entuziasmantă – mai ales atunci cînd apare chiar în genul de film al cărui public-ţintă este "dulce şi tînăr".

În acest "blockbuster autoreferenţial" (cum l-a numit Leo Şerban, responsabil de singurele vorbe bune pe care le-am citit pînă acum despre Liga), personajul negativ, profesorul Moriarty (pentru mai multe informaţii despre el, apelaţi la Sherlock Holmes), fură puterile eroilor literari – mostre de piele invizibilă, sînge de vampir, formula lui Jekyll –, în scopuri de clonare, multiplicare, industrializare, standardizare.

Criticul american Pauline Kael a luat odată apărarea unui alt dezastru critic şi comercial, filmul lui John Boorman Exorcistul II, admiţînd că e un kitsch, dar adăugînd că e kitsch "cu aripi", cu "destulă magie vizuală cît să ajungă pentru douăsprezece filme bune". E valabil şi pentru filmul lui Stephen Norrington. Atunci cînd Quatermain şi Sawyer gonesc într-o limuzină albă printr-o Veneţie care se prăvăleşte în jurul lor, iar Mina trece pe deasupra maşinii ca un înger negru, lăsînd un siaj de lilieci – numai în secvenţa aceea se adună magie cît pentru douăsprezece filme.



 Toate articolele despre League of extraordinary gentlemen


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Liga kitsch-ului - The League of Extraordinary Gentlemen, Iulia Blaga
 Clubul personajelor dispărute - The League of Extraordinary Gentlemen, Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer