Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Naţional de Teatru 2007

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sărbătoare la Bucureşti. Ziua a zecea - FNT 2007


Florian-Rareş Tileagă

noiembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Luni a fost ziua cea mai lungă. Cel puţin aşa mi s-a părut, judecând după felul cum au fost lansate, în Teatrul ACT, două volume despre teatru. Erau acolo autorii, criticii şi, bineînţeles, curioşii de fiecare zi ai festivalului, dar asta n-a fost destul ca să grăbească ceea ce, în teatru, are cel mai mare risc de plictisire: lansarea unei cărţi. Şi asta fiindcă lansarea asta a însemnat întâlnirea între vechi personalităţi ale teatrului românesc, din zona criticii, actoriei şi regiei, adică un prilej luuuuuung de regăsire şi sărbătorire a unor vechi prietenii...

În sfârşit, e vorba în primul rând de Medeea lui Andrei Şerban, scris de criticul de teatru Ana Maria Narti, volum editat în 2007 de Fundaţia Culturală "Camil Petrescu", din iniţiativa revistei Teatrul Azi. Poate părea ceva lipsit de motivaţie, acum, ca gest editorial, dar trebuie spus că volumul ăsta e special din două motive. Unul, că a fost scris în '72, cuprinzând eseuri analitice asupra Medeei lui Andrei Şerban, spectacol inclus în block-buster-ul avangardei teatrale americane din anii '70, Fragmente dintr-o trilogie antică din Teatrul LaMaMa, New York. Al doilea, pentru că e, de fapt, un portret al tânărului, de pe atunci, Andrei Şerban, ceea ce face ca volumul să devină un gest uman de recuperare a valorilor româneşti. Exact ca şi celălalt volum, intitulat Aventuri teatrale cu final imprevizibil, care face o recuperare, de data asta, a unui regizor neglijat de istoriile teatrale, cu toate că a fost un pilon al mişcării de reteatralizare a teatrului românesc din anii '60, şi anume Valeriu Moisescu. Cartea, publicată de aceeaşi fundaţie, de fapt e scrisă atât de Moisescu, cât şi de toţi oamenii de teatru cu care a lucrat acesta, de-a lungul a patru decenii de muncă. Din cauza asta, ea rămâne un must al bibliotecii de teatru româneşti, care are nevoie de aceste volume de istorie personală, de istorie a vieţilor unor artişti a căror muncă, altminteri, ar fi dată uitării. În sensul acesta, iniţiativele editoriale ale Fundaţiei "Camil Petrescu" merită aplauze, de-a dreptul.

Singurul spectacol la care am ajuns a fost Bash. O trilogie contemporană, de la Teatrul ACT. Din fericire spun că a fost singurul, pentru că atât de serios şi atât de mult "ca la carte" a fost impactul lui emoţional asupra mea, ca spectator, încât orice alt spectacol, din aceeaşi zi, ar fi pălit pur şi simplu. Ca impact sufletesc, repet, ceea ce-l face chiar mai zdruncinător decât Creatorul de teatru, de exemplu, sau chiar Capra sau Cine e Sylvia?. Regizat de Vlad Massaci, un exersat într-ale dramaturgiei contemporane, dar mai ales într-ale stilisticii dramaturgice ale acestui Neil LaBute, căruia îi aparţine piesa, spectacolul Bash... a fost unul din subiectele delicioase, inepuizabile ale criticii noastre de teatru. Încă de când a fost el scos la public, adică din noiembrie 2003 (!!!), aşa că, de atunci, s-a tot scris despre el. Nici nu putea fi altfel decât irezistibil, pentru că cele trei poveşti separate, spuse monologal de cele patru personaje ale piesei, au strâns în ele însele unele din cele mai contorsionate drame şi tabuuri contemporane. Motivul confesiunii şi al multiplicării variantelor de înţelegere a acestor confesiuni intime - paravanul de oglinzi retrovizoare din spatele actorilor şi scaunele transparente - a încărcat spectacolul de perspective, interogaţii, judecăţi morale.

Bash a fost totodată un experiment de receptare, propunând în primul rând un spectacol al textului de teatru. Prin jocul actoricesc reţinut, interiorizat, redus la o savantă şi totuşi firească mimică a chipului, totul s-a petrecut atât de nespectaculos, de static, şi totuşi atât de intens prin puterea de stimulare a imaginaţiei - întreţinută de o scriitură dramaturgică cinematografică -, aşadar întreg spectacolul s-a întâmplat atât de profesionist şi justificat, încât aveai senzaţia că, dom'le, ăsta chiar e teatru. Sau că doar aşa trebuie să arate teatrul. Ceea ce e, bineînţeles, o exagerare (din cauza calităţii spectacolului şi impactului emoţional), dar ar putea părea chiar o blasfemie în ochii acelor regizori pentru care teatrul nu-i decât o pagină albă, mare, pe care sunt cumva chemaţi să-şi scrie eseurile estetice. Moralmente, Bash e o lecţie de viaţă, care tulbură până dincolo; estetic, e încă o reuşită a Teatrului ACT în materie de teatru accesibil, profund, motivat.



 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru 2007


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Departe de Africa - Camera Isabellei, Ionuţ Sociu
 Dans cu copite de capră la Festivalul Naţional de Teatru 2007, Gina Şerbănescu
 Ambiţii naţionale - Festivalul Naţional de Teatru 2007, Alice Georgescu
 Simple impresii - Festivalul Naţional de Teatru, ediţia 2007, Alice Georgescu
 Teatrul românesc, între sondajul CURS şi FNT 2007, Oltiţa Cîntec
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer