Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Cenuşa de piatră

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dramele prezentului în Cenuşa de piatră


Adrian Ţion

noiembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dorinţa fierbinte de a face teatru a unor tineri clujeni s-a materializat într-o formulă excentrică: "Teatrul Imposibil". De câţiva ani buni sintagma circulă şi activitatea unui astfel de teatru se dovedeşte a fi nu numai posibilă, dar chiar benefică pentru calitatea actului teatral în sine, ca să nu mai vorbim că pigmentează boema artistică a oraşului. Montând piese cu teme şocante şi excentrice (altfel rămâneau fără spectatori), "trupa imposibilă" a reuşit să convingă: viaţa însăşi e şocantă, excentrică. Ajungând să dea mâna cu profesioniştii, Cristian Nedea, animatorul principal al grupului, a montat pe scena Naţionalului clujean Cenuşa de piatră, o piesă obscură despre alienare în societatea contemporană. Colaborarea marchează un început de stagiune promiţător, o conlucrare aşezată sub semnul experimentului instigator.

Deşi demarează greu, cu lungi scene statice, spectacolul lui Cristian Nedea se încheagă în cele din urmă dovedind că e bine gândit, conceput iniţial ca factologie dependentă de narativitate. Cele patru personaje sunt aşezate pe scaune înalte de bar, faţă în faţă cu spectatorii. Fiecare îşi rosteşte monologul până când constaţi că destinele lor încep să se împletească, barul fiind punctul lor de întâlnire la un moment dat. E o modalitate expozitivă riscantă, dar necesară intrării în miezul subiectului.

Textul canadianului Daniel Danis vorbeşte despre dramele prezentului trăite de oameni obişnuiţi din Canada, din Europa, de oriunde, asaltaţi de agresivităţile curente care lovesc nemilos în liniştea şi echilibrul lor interior. După ce soţia îi este ucisă, sufletul lui Clermond se pietrifică. El se refugiază, împreună cu Pascale, fiica sa, într-o localitate unde nu-l cunoaşte nimeni. Dramaturgul canadian mânuieşte cu abilitate simbolul: pivniţa casei cumpărate e plină de pietre. Deoarece trăiesc izolaţi, lui Clermond i se spune "pietroi" iar fiicei sale "pietricica".

În faţa spectatorilor este desfăşurată treptat macheta casei cu proprietatea retrasă care echivalează cu reconstruirea altei vieţi. Scenografia lui Arhidiade Mureşan îşi dovedeşte utilitatea. Shirley, fata de la bar, de un erotism haotic, îl provoacă în repetate rânduri pe Clermond, invitându-l să iasă din starea lui de pietrificare. Clermond ezită, îi e frică de viaţă. Ieşirea din această stare va atrage după sine o altă mare deziluzie. Cu mintea rătăcită în urma morţii agresive a mamei sale, Pascale are tentativa firească de a se redeştepta la viaţă, dar asta va însemna şi pentru ea o altă traumă, deoarece rockerul Coco, băiatul de la bar, căreia-i cedează în disperare de cauză nu e în stare de un sentiment uman. Cele patru personaje sunt patru destine distruse. Ele plutesc adesea crepuscular, în pofida vârstei, cu sufletele răvăşite, invadate de cenuşa pietrificării care se întinde tentacular în societatea contemporană. Cenuşa sufletelor zdrobite.

După un excelent rol comic în Soldatul fanfaron, Emanuel Petran preia coordonatele caracterologice ale unui tip problematic, puternic traumatizat, ursuz, închis în sine, sarcini pe care le rezolvă cu pricepere apropiindu-se de Clermond. Timpul neiertător ni-l aduce pe Emanuel Petran (cu chipul lui de copil adult) din postura de tânăr actor în aceea de responsabil interpret din trupa Naţionalului. Alegerea lui echilibrează raportul de forţe actoriceşti puse în joc. Ramona Dumitrean subliniază firea capricioasă a fetei de gaşcă Shirley, ce pendulează indecis între prietenia băieţilor din bar şi ambiţia de a-l "despietrifica" pe Clermond. Chiar i se potriveşte lui Ionuţ Caras decoraţiunea vestimentară ce aduce cu sosia unui Elvis Presley de provincie în rolul chitaristului Coco. Tânărul actor "prinde" în interpretarea sa ceva din inconsistenţa morală a personajului, simplu trepăduş lovit de boala incurabilă a ratării.

Cristian Nedea îi îmbracă în albul inocenţei pe cei trei şi în negrul compasiunii pe Pascale, victima labilă a monstruozităţilor din lumea spulberată de iluzii a adulţilor. Andreea Gavriliu în Pascale aduce pe scenă un fior din solemnitatea şi gravitatea unei virtuale fragile tragediene. Cristian Nedea străpunge această lume a violenţelor traumatice şi a însingurării voluntare din Cenuşa de piatră cu o privire necruţătoare, dovedind abilităţi remarcabile în explicitarea mesajului piesei.


Teatrul Naţional "Lucian Blaga" Cluj-Napoca / Teatrul Imposibil
Cenuşa de piatră
de Daniel Danis
Regizor: Cristian Nedea
Scenografie: Arhidiade Mureşan
Actori: Emanuel Petran, Andreea Gavriliu, Ramona Dumitrean, Ionuţ Caras



 Toate articolele despre Cenuşa de piatră


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer