Apare uneori câte un film în care genericul face toţi banii (îmi amintesc, spontan, de Superman-ul din 1978 al lui Richard Donner, sau de Evadarea lui Ştefan Traian Roman - 1975). Cam la fel stau lucrurile şi cu acest Kingdom (al Arabiei Saudite), deschis cu un excelent montaj documentar, rezumând succint şi expresiv evoluţia istorică de pe parcursul ultimului secol, care a adus regatul saudit la nivelul de principal producător de petrol al lumii, în ambigua şi instabila sa relaţie cu principalul consumator - S.U.A. Normal ar fi fost ca, pornind de la o premisă atât de ambiţioasă, să ni se ofere un film plin de substanţă, analizând în profunzime situaţia Arabiei Saudite, în poziţia ei precară de pivot al actualului conflict dintre Vest şi Est, modernitate şi conservatorism, globalism şi naţionalism, totalitarism occidental şi fundamentalism islamic.
Din păcate, producţia lui Peter Berg, în regia aceluiaşi, după un scenariu de Matthew Michael Carnahan, deşi abordează într-adevăr acest set de nobile scopuri, se împotmoleşte undeva pe la jumătatea drumului. Într-o primă instanţă, echipa de agenţi speciali detaşată în Arabia Saudită pentru a investiga contra-cronometru, în numai cinci zile, dublul atentat comis de o celulă Al-Qaeda împotriva americanilor prezenţi în peninsulă, se confruntă cu ambii poli birocratici între care e constrânsă să evolueze: formalismul heirupist şi demagogic al administraţiei americane, şi rigiditatea anacronică a societăţii musulmane. Ecuaţia e rezolvată dramaturgic destul de simplist, prin prezenţa colonelului Faris Al Ghazi (Ashraf Barhom), care se dă pe brazdă şi începe să coopereze efectiv cu colaboratorii săi conduşi de agentul Ronald Fleury (Jamie Foxx), în deplină concordanţă cu flerul, îndârjirea şi bafta visiting-anchetatorilor. Nu lipsesc câteva detalii criminalistice plasate la momentul şi locul potrivit (în frunte cu ambulanţa folosită ca maşină-capcană), şi investigaţia îşi ia zborul, drept spre ţintă - astfel că, din nefericire, sfârşim prin a ne bucura (mai mult sau mai puţin) tot de un film poliţist cu ceva condimente de acţiune spre final.
Ce-i drept, tonul rămâne sobru şi grav până la capăt. Constrâns să se bazeze numai pe argumentele factice ale unui scenariu mai mult narativ decât epic (povestea e articulată abil, dar angajarea în realitatea socială, politică şi culturală rămâne strict tangenţială), Peter Berg, aflat la al şaptelea film (după nişte episoade din Chicago Hope, Wonderland şi Friday Night Lights, şi nesemnificativele Very Bad Things şi The Rundown), dovedeşte că a învăţat ceva meserie şi, cine ştie, cândva s-ar putea să se dovedească şi talentat. Neîndoielnic, concepţia lui regizorală are un anumit stil, reuşind să fabrice, de bine de rău, tensiuni acolo unde acestea lipsesc din scenariu, sau să imite aerul de film "serios" à la Costa Gavras, Yves Boisset ori Oliver Stone. Secvenţele sunt construite cu o mână destul de sigură, şi filmate rafinat, cu jocuri delicate de lumină, focale lungi, alternanţe de sharf, etc. - remarcându-se în special o predilecţie pentru compoziţiile de prim-planuri. Alt efect pozitiv al regiei inspirate e legitimarea prin expresivitate a unei galerii de personaje cam de carton, inclusiv cu ajutorul unor actori ca Chris Cooper, Jennifer Garner şi Jason Bateman. Din păcate, toate acestea nu izbutesc decât să ne dăruiască satisfacţii parţiale şi provizorii pe parcursul unui film care, deşi începuse promiţător şi evoluase onorabil, finalmente eşuează în didacticism steril - copii arabi care plâng speriaţi de împuşcături, împăcaţi cu acadele oferite printre gloanţe, mâini ajunse mai-mai să se strângă simbolic, când dă buzna un adolescent buimac şi praful se-alege de toate bunele intenţii, şi nişte ochi inocent-fanatici privind lung spre noi, pe replica finală: "Până la urmă, o să-i omorâm pe toţi."
N-o să vă displacă, la nivelul unui spectacol gen policier-politic, dar nici n-o să vă îmbogăţească ideolectul cu mare lucru - decât, poate, cu reiterarea ideii că un film care să pună cu adevărat punctul pe i-ul gordian al situaţiei din Orientul Mijlociu încă se mai lasă aşteptat.
5 noiembrie, 2007, h. 6:15-6:44
Bucureşti, România