Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Naţional în Europa


Alice Georgescu

Ziarul de duminică, octombrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Care este, în ziua de azi, rostul unui Teatru Naţional înăuntrul naţiunii şi culturii unde funcţionează? Se deosebeşte el de celelalte teatre şi prin altceva decât sursa de finanţare (şi, eventual, generozitatea acestei surse)? Există un set de valori comune tuturor instituţiilor ce poartă pe frontispiciu mândra denumire, sau fiecare dintre scenele astfel botezate acţionează aleatoriu, exclusiv în virtutea ideilor unuia sau altuia dintre conducători? Unor asemenea întrebări părea că vrea să le răspundă întrunirea desfăşurată recent la Belgrad.

O întrunire convocată - cum altfel? - de Teatrul Naţional (Narodno Pozoriste) din capitala Iugoslaviei actuale (Serbia şi Muntenegru), dedicată cooperării trans-naţionale în cadrul programului european Culture 2007-2013 şi deschisă, în principiu, directorilor de instituţii similare din întreaga Europă. Asta anunţa, în orice caz, invitaţia primită de conducerea Naţionalului bucureştean, care, neputând-o onora, a delegat, în persoana subsemnatei, pe dramaturgul-şef al teatrului, cu atât mai mult cu cât întâlnirea promitea să pună în vedetă literatura dramatică din ţara vecină, literatură unanim recunoscută ca bogată şi, mai ales, provocatoare. La faţa locului, adică la marginea bătrânilor Balcani ai tuturor iluziilor (nu numai istorice) deşarte, s-a dovedit că la Belgrad sosiseră, în afara directorilor Teatrelor Naţionale din fostele republici federative (minus Croaţia), numai dramaturgii sau capii compartimentelor de Relaţii Internaţionale ai scenelor omonime din ţările, cândva, surori, respectiv Bulgaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Albania şi, cum am zis, România. Dacă restul Europei teatral-naţionale rămăsese surd la chemare ori nici nu fusese, de fapt, poftit nu am reuşit să aflu. Gazdele, extrem de calde şi de ospitaliere, au umplut cele mai puţin de două zile şi jumătate ale reuniunii cu un program intensiv, al cărui punct principal l-au constituit... libaţiunile prelungite, amplasate de fiecare dată în alt restaurant; şi cum fiecare patron dorea să-şi impresioneze musafirii prin cantitatea şi calitatea ofertei... Dar aceasta este, fireşte, o chestiune ce nu-şi are locul printre atâtea subiecte culturale serioase.

Până la urmă, reuniunea de la Belgrad nu a limpezit prea mult întrebările înşirate la început; s-au schiţat, în schimb, la modul teoretic, intenţiile de întemeiere a unei Asociaţii a Teatrelor Naţionale, care să apere interesele acestui tip de instituţie, intens controversată, în lumea contemporană, sub toate aspectele imaginabile: ideologic, estetic, organizaţional, simbolic. Împotriva cui să le apere? Răspunsul logic (dar, mă tem, greu de admis) ar fi: împotriva istoriei. Deşi... cine ştie ce mai ascunde viitorul? Dacă aceste intenţii se vor concretiza vreodată, vom mai discuta.

În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că atracţia de căpătâi a conferinţei de la Belgrad se arăta a fi, încă dinainte să ajung acolo, anunţata premieră inaugurală a stagiunii 2007-2008: Nevestele vesele din Windsor de Shakespeare, în regia lui Jiri Menzel.

Pentru oricine are idee de istoria filmului mondial, numele lui Jiri Menzel e înconjurat, cu siguranţă, de o aură cvasi-legendară, căci, în mănunchiul de formidabili cineaşti din Cehoslovacia anilor 1960-70 (Forman, Vera Chytilova, Ivan Passer), el a căpătat o neaşteptată strălucire prin Oscar-ul pentru cel mai bun film străin obţinut, în 1968, cu debutul în lung-metraj, Trenuri strict supravegheate (1966, după un roman al lui Bohumil Hrabal), titlu rămas, până astăzi, ca emblemă a unui realism critic ce avea să fie curând socotit, în epocă, la fel de primejdios pentru doctrina comunistă ca şi Primăvara pragheză pe care, într-un fel, o prevestise. Un spectacol aparţinându-i acestui artist revoluţionar - nici nu ştiusem că Menzel face şi teatru - era un fel de cadou nesperat.

Să evoc acum proverbul autohton cu pomul lăudat ar fi, evident, facil, deşi acesta relevă, în fond, o profunzime nebănuită. Mai eficientă mi se pare observaţia - recurentă - că, minus câteva excepţii (despre care am citit, doar), marii regizori de film se vădesc, în teatru, dezamăgitori în mod şocant. Am trăit această experienţă nu doar în cadru naţional, la spectacole semnate de Mircea Daneliuc sau Dan Piţa, ci şi la nivel aşa-zicând internaţional, la spectacole regizate de Andrzej Wajda sau Ingmar Bergman: ceea ce descumpăneşte este nu calitatea în sine a produsului scenic - perfect onorabil, altminteri -, ci inexplicabila sa "cuminţenie", dacă nu banalitate, artistică. Inovatorii plini de forţă şi de fantezie de pe ecran devin, pe scenă, previzibili, plaţi şi înnebunitor de convenţionali, ca şi cum, schimbând instrumentul, îşi schimbă şi personalitatea. Tot astfel şi aici. E drept, amplasarea decorului fix (autor: Geroslav Zaric), având ca element principal un complicat edificiu de lemn şi presupunând tot felul de trepte şi planuri înclinate, pe o turnantă ce se mişcă adesea în sensul invers al deplasării personajelor, dă o imagine elocventă a ciocnirilor temperamentale din piesă şi făgăduieşte, la început, o desfăşurare scenică pasionantă, dar tratarea ulterioară a poveştii faimosului chefliu Falstaff este cu desăvârşire ternă, liniară, lipsită de inventivitate. Nici evoluţia distribuţiei, inclusiv a protagonistului Milan Gutovic (Falstaff), nu este, până la un punct, deloc convingătoare, actorii recurgând, comod, la reţetarul verificat; mai târziu, totuşi, se încălzesc suficient ca să ofere o "prestaţie" satisfăcătoare; nu mai mult, însă.

Din păcate, nu am nimic altceva de spus despre reprezentaţie; sinceră să fiu, de câteva ori m-am pomenit picotind. Necazul este că, dacă oamenii răi s-ar apuca să adune dovezi ale des-invocatei inadecvări la realitate a Teatrelor Naţionale, un astfel de spectacol le-ar servi perfect drept argument.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer