În sala de aşteptare sîntem opt. E beznă, chipurile ne sînt luminate numai de felinarele din stradă. Nu ştim alături de cine vom pleca în călătoria numită Don't look back, a companiei britanice Dreamthinkspeak. Uşa se deschide, o fată ţinînd în mînă o lanternă strigă trei nume. Grupul o urmează tăcut. Peste cinci minute va reveni. O urmez, împreună cu doi bărbaţi. Nu vom schimba nici un cuvînt, întreaga călătorie. Vom experimenta singurătatea în trei, fiecare cu spaimele noastre.
Urcăm pe scările înguste, în întuneric. Clădirea primăriei e atît de schimbată, încît după două etaje şi cîteva coridoare, uiţi unde eşti. Ferestrele sînt tapetate cu catifea neagră, anumite uşi sînt blocate, eşti dus pe unde trebuie să fii dus şi nu te mai poţi întoarce.
"Vă rog să aşteptaţi aici", ne spune fata şi pleacă. Uşile se închid. În bezna perfectă, ne auzim doar propriile răsuflări. Apoi, un oftat, parcă ar plînge cineva. Secundele curg grele. Se aprinde o veioză. Omul de la birou ne priveşte uimit. Îmi face semn să mă apropii şi nu pot, am picioarele paralizate. Îi îndeamnă pe ceilalţi. Ne facem curaj. "Numele?" Spunem, supuşi. Ne caută în registru, clătinînd din cap, a părere de rău. Ne dă cîte Âun bilet. "Dincolo de uşa aceasta, e lumea celor care se odihnesc. Vă rog să nuÂ-i deranjaţi." Veioza se stinge, găsim greu drumul spre uşă. Şi lumea de dincolo ni se deschide terifiantă, cu şoapte, umbre, vaiete de viori.
Înapoi nu există
Miroase a lumînări. Pe masă e întinsă, între valuri spumoase de dantelă, dureros de frumoasă, mireasa. Înaintăm în castel şi iată în capătul coridorului iarăşi o femeie în rochie albă. Ne face semn să o urmăm, privind trist în urmă. Silueta ei abia strălucind în întuneric se tot îndepărtează şi ştii că întrÂ-acolo trebuie să mergi. Pe coridoarele întortocheate, rămîi singur, dar apare mereu cineva sau ceva, să te îndrume fără o vorbă. Costume negre, jobene, aceleaşi chipuri livide, aceeaşi sfîşietoare tăcere, spartă iciÂ-colo de Âun foşnet, de Âun cîntec, de Âo voce care citeşte anunţuri mortuare...
Mîini care ridică încet cortinele negre, deschizînd drum mai departe. Înapoi nu există. Urcăm în lift. Înghiţindu-Âne spaima, vedem degetul înmănuşat apăsînd. Cînd uşile se deschid, trei chipuri înspăimîntate ne privesc. Sîntem chiar noi, reflectaţi în peretele de sticlă care blochează ieşirea. Dincolo de feţele noastre, se desprinde din beznă mireasa, implorînd mut. Urcăm şi mai sus şi iată-Âne în sala imensă, cu mii de foi acoperind mesele, podeaua. Certificate de deces peste tot. Pe ecrane, apa neagră vălureşte sufletele de dincolo şi ale noastre.
Ghilotina şi numele noastre
Actele finale ni se bat la maşină. Cu cîtă compasiune sîntem priviţi! Viorile se jelesc. Coborîm printre cioclii care se opintesc pe scări cu pachete de certificate de deces. Unii sÂ-au prăbuşit, zac pe trepte, cu jiletcile răvăşite.
Intrăm în labirintul subteran. Cu un scrîşnet teribil, ghilotina taie bileţele cu nume şi simţi că e însuşi sufletul tău cel pe care tăişul nemilos îl desprinde de corp. Te apropii, citeşti - sînt numele celor dinaintea noastră, şi ale noastre, şi ale celor ce vor urma... O sală de concerte. Ţi se cere biletul. Eşti spectator la un film straniu. Apa, pragul, lumea de aici, lumea de dincolo... Peste coşciugul tău privesc chipurile străinilor. Te acoperă pămîntul, ţi se cîntă...
"UrmaţiÂ-mă!" Labirintul de beznă te înghite. Blocat pe coridor, între uşi ferecate, într-Âo linişte neagră, paralizantă, ca-Ân groapă, eşti singur, mai singur decît ai putea fi vreodată. O lume întreagă e deasupra, tu nu mai eşti nicăieri. Şi iarăşi se iveşte mireasa, ca o nălucă, un fir de abia-întrezărită lumină care înaintează încet, cu braţele întinse spre tine. Silueta firavă se dezintegrează. Porneşti. Dincolo de ultimele uşi, sute de lumînări îţi pîlpîie la picioare.
Şi totul e gata.
Urmînd-o pe Euridice
Spectacolul Don't look back, al companiei britanice Dreamthinkspeak, s-a jucat timp de două săptămîni, în octombrie 2007, în clădirea primăriei din Sibiu, veche de o sută de ani.
Tristan Sharps, directorul artistic al companiei, a creat spectacolul acum cinci ani, inspirat de mitul lui Orfeu şi Euridice. Don't look back a mai fost produs în alte nouă amplasamente, de la un conac georgian nefolosit din Brighton, la Somerset House, fostul registru englez pentru naşteri, decese şi căsătorii din Londra şi o veche fabrică de hîrtie din Moscova, mereu altfel.
Se intră în grupuri de cîte trei persoane, la interval de cinci minute, iar claustrofobilor şi copiilor li se recomandă să nu intre. Regizorul a mărturisit că ar fi vrut ca fiecare persoană să meargă singură în călătorie, dar ar fi fost prea înspăimîntător. Apoi, două persoane ar fi fost prea intim. Astfel, a ajuns la cifra trei: "Mai singur de atît nu se poate".
Opinii
"O piesă fantastică... un adevărat triumf" - The Guardian
"...unul dintre cele mai terifiante, minunate lucruri pe care le-ai putea vedea vreodată" - The Independent on Sunday
Don't look back
Galerie foto