Man.In.Fest / martie 2007
Comparat cu Walt Disney, desemnat de variate clasamente de pretutindeni drept cel mai mare regizor japonez de animaţie sau cea mai influentă personalitate asiatică a ultimelor decade, cucerind milioane de spectatori şi până şi bastionul suprem al Oscarului, Hayao Miazaky şi-a adjudecat o confortabilă poziţie de influenţă în spaţiul mondial de creaţie animată. Şi pe bună dreptate, din moment de regizorul nu face rabat de la controlul total asupra tematicilor, stilisticilor şi tehnicilor comasate în producţiile sale, lung-metraje profund ancorate în cultura tradiţională asiatică.

La o scanare mai atentă, varietatea aspectelor care îl decupează pe Miyazaky drept emblemă contemporană a domeniului de animaţie deconspiră o pasiune puternică pentru evadări ludice originale, care aduc la viaţă personaje neaşteptat de complexe, cu ajutorul celor mai inovatoare tehnici. Acest aproape periculos efort îndreptat spre performanţă pe toate fronturile reprezintă dealtfel motorul care a pus în funcţiune o profitabilă industrie, ce nu încetează să reunească în sălile de cinema, cohorte de admiratori. Cum fenomenului nu i s-au oferit şanse de împlinire pe meleagurile autohtone, propria experienţă în acest sens va prelua rolul de mostră, sperând să deschidă apetitul pentru abandonarea în neobişnuitele lumi plăsmuite de Miyazaky.

Dintr-o abordare asumat subiectivă, voi face abstracţie de tehnicile de animaţie, în favoarea a două paliere semnificative, prin particularitatea acestora. Ar putea părea uşor descurajant faptul că aproape în totalitate, aceste feerii animate se înscriu în tiparul extrem de uzitat al călătoriei iniţiatice. Orbita se va modela însă în raport cu puncte extrem contradictorii, ceea ce permite o flexibilizare a contururilor care definesc atât protagoniştii, cât şi antagoniştii. Indiferent de categorie, personajul semnficativ va sonda stări şi atitudini antagonice, înainte de a se înscrie într-un parcurs definit. Este cazul vrăjitoarei atotputernice din Spirited Away, povestea fetiţei rătăcite într-o lume guvernată de monştri, care îi transformă părinţii în animale. Deşi derularea aventurilor nu oferă timp de multe zeci de minute indicii în acest sens, temuta vrăjitoare va întregi finalul fericit, situându-se în tabăra celor buni. În mod identic, curajosul prinţ Howl, din Howl's Moving Castle se va dovedi un sclav al narcisismului, refuzând să mai părăsească propriul castel, când fermecătoarea-i înfăţişare dispare în urma unui blestem. Dar poate că cel mai elocvent exemplu în acest sens se desprinde din adulatul Princess Mononoke. Aceeaşi protectoare a leproşilor şi eliberatoare a prostituatelor, Lady Eboshi, conducătoarea Irontown-ului, va declanşa războiul împotriva pădurii şi a tuturor animalelor sacre care o populează.

Apare deja una din temele majore care modelează lumea animată a lui Miyazaki, ce gravitează în jurul echilibrului, indiferent de direcţia în care acesta se împlineşte, lumi paralele existenţei fie cotidiene, fie spirituale. Această dimensiune inerent educaţională se activează, făcându-se apel la concepte desprinse din buddhism, cât şi la legende tradiţionale. Deşi apare ca temă de fundal în toate producţiile sale, echilibrul în raport cu mediul îşi capătă meritatul spaţiu de împlinire, dominând masiv mai sus-amintitul Princess Mononoke, plasat nu întâmplător în perioada muromachi, dintre epoca medievală şi începuturile erei moderne. Această tranziţie a însemnat creşterea semnificativă a populaţiei, defrişări masive şi intensificarea exploatărilor, în special ale celor de fier.

În ciuda construcţiilor extrem de minuţioase ale personajelor, taberele bine-rău se delimitează foarte clar: pădurea stapânită de feluriţi monştri şi spirite animale supranaturale de o parte şi omenirea care îi ameninţă echilibrul, pentru a-i exploata resursele, de cealaltă. În postura de intermediari se plasează două personaje care îşi revendică surprinzător apartenenţa la tabere diferite: prinţesa Mononoke şi neînfricatul descendent al tribului Emishi, Ashitaka. De-altfel mononoke reprezintă termenul japonez ce desemnează spiritul naturii. Spectaculoasa ciocnire de forţe, cu un pronunţat iz apocaliptic va traversa şi ea etape limită, oscilând periculos balanţa între cele două părţi, pentru a pune în final pecetea unei deocamdată fragile comuniuni armonioase.

Neîndoielnic, creaţiile lui Hayao Miyazaky se suprapun unei tendinţe mondiale de renaştere a animaţiei de anvergură. Şi totuşi, ordonarea prin care acestea creează un sens major esenţial pentru existenţă, dublat de lucrături fine de detaliu, transformă aparenta joacă de-a desenul animat într-o experienţă particulară a regizorului şi implicit a spectatorului. Iar testarea individuală a acestui adevăr face ca toate recunoaşterile şi recompensele amintite în debutul textului să necesite ştergerea. Pentru că în final, acestea rămân în mod categoric cele mai irelevante aspecte ce ţin de universul creat de acest genial meşter japonez al animaţiei, Hayao Miyazaky.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus