Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  SuperBad

Odiseea - SuperBad


Andrei Gorzo

Dilema Veche, noiembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cum se face că un film care se prezintă ca fiind despre alienarea omului modern sau, mai ştiu eu, despre conflictul artistului cu lumea, sună întotdeauna mai respectabil decît un film care se prezintă ca fiind despre dorinţa de a scăpa de virginitate înainte de terminarea liceului? Ce e nerespectabil la această ultimă temă? Ce e în neregulă cu pierderea virginităţii, ca miză dramatică? Nu e destul de importantă? Să fim serioşi: la momentul respectiv, ea poate părea al naibii de importantă - o întreprindere de epopee, cu obstacole pe măsură. A recupera momentul acela - cînd dobîndirea cunoaşterii carnale pare un ţel de neatins şi totodată singurul ţel care merită atins - e una dintre îndatoririle perfect respectabile ale artei. În regia lui Greg Mottola, comedia SuperBad îşi îndeplineşte strălucit această îndatorire.

Ce-are ea în plus faţă de alte comedii cu adolescenţi obsedaţi sexual? E produsă de Judd Apatow, care a regizat 40 Year-Old Virgin şi Knocked Up. Unul dintre scenarişti, Seth Rogen, s-a făcut remarcat ca actor atît în gaşca personajului titular din Virgin..., cît şi în rolul tăticului fără voie din Knocked Up. (El apare şi aici, în rolul unui poliţist care încurajează tineretul să fumeze, cu excelentul argument că viaţa oricum e scurtă.) Jonah Hill, interpretul unuia dintre băieţii de aici (cel pe care îl cheamă chiar Seth), s-a făcut remarcat mai întîi în gaşca lui Rogen din Knocked Up. Ei bine, dacă aţi văzut vreunul dintre filmele acestei găşti (care după mine reprezintă singurul nucleu real de înnoire apărut în comedia cinematografică americană în ultimii ani), poate că deja le cunoaşteţi nota distinctivă: abilitatea lor de a se dovedi uman-revelatoare, ba chiar delicate, tocmai atunci cînd par mai spurcate. Dacă n-aţi văzut nici unul, începeţi cu Knocked Up, care rulează pe ecranele noastre de mai bine de-o lună. Unul dintre cele mai bune momente din filmul acela (şi din toate filmele anului) e o secvenţă în care două femei - una tînără, dar cu burta pînă la gură, cealaltă fără burtă, dar mai puţin tînără - sînt împiedicate să intre într-un club în care sperau să-şi regăsească, pentru o noapte, libertatea de puştoaice. Femeia mai puţin tînără îşi descarcă indignarea asupra portarului negru şi a "mănuşilor lui de poponar". Acesta încasează fără să se clintească şi apoi (după ce-a luat-o deoparte) deschide el focul. Atacă mitocăneşte, în stilul: "Cucoană, ţi-aş face şi ţi-aş drege aşa şi pe dincolo pînă ţi-ar sări capacele". Numai că nu-i spune lucrurile astea din mojicie, ci pentru a îndulci ce urmează: partea în care trebuie să-i spună că n-are voie să lase înăuntru nici femei mai puţin tinere, nici gravide (şi nici prea mulţi negri). Îi spune măscările alea pentru că, după socoteala lui corectă, o femeie care va auzi în curînd că e prea bătrînă are mare nevoie să audă mai întîi, în termenii cei mai expliciţi cu putinţă, că încă mai e dorită. Deci i le spune din delicateţe.

La rîndul său, SuperBad reuşeşte să fie spurcat cît cuprinde fără a fi grobian şi în spirit. Seth nu poate vorbi despre fete decît în termeni pornografici şi cu o anumită îndîrjire, ca despre o specie mai curînd inamică şi, în orice caz, diferită, dotată însă cu anumite accesorii care se cer imperios accesate - prin vicleşug dacă prin forţă nu mai e voie. Cu toate astea, nu există pic de misoginism în spiritul filmului - nu există decît comedia şi patosul unei vîrste la care băieţii încă nu s-au prins că fetele vor şi ele lucrul pe care-l vor ei, că nu sînt două specii cu interese ireconciliabile. Unul dintre lucrurile pe care filmul le relevă admirabil este nefirescul conversaţiilor dintre băieţi şi fete la vîrsta aceea: nici unii, nici alţii n-au învăţat să intercepteze semnalele, sau să le transmită pe cele potrivite. Te uiţi la adolescenţii ăştia şi te întrebi cum fac (cum am făcut noi toţi) pentru a ajunge, pînă la urmă, acolo unde trebuie. După capul lui Seth, soluţia e una singură: alcoolul. O investiţie în alcool nu poate să nu aducă o dobîndă în sex, aşa că el şi prietenii lui, Evan (Michael Cera) şi Fogell (Christopher Mintz-Plasse), se oferă să fie responsabilii cu alcoolul la o petrecere de absolvire. Numai că, pentru a pune mîna pe un bidon cu tărie şi cîteva sticle de bere (pe care nu le pot cumpăra legal), ei trebuie să biruiască mai multe obstacole decît a biruit Indiana Jones ca să pună mîna pe cupa vieţii veşnice: Seth trebuie să iasă viu de sub roţile mai multor maşini; Evan trebuie să le cînte un cîntec unor cheflii care nu vor să înţeleagă că nu e cîntăreţ şi că nu-l cheamă Jimmy; iar Fogell trebuie să scape cumva de sub aripa a doi poliţişti prietenoşi, dar complet iresponsabili. E o adevărată odisee (exact ce-ar trebui să fie o comedie despre dorinţa de a scăpa de virginitate) şi ce-o face atît de măreaţă e previzibila ei zădărnicie: chiar dacă va ajunge la destinaţie, alcoolul nu va rezolva nimic; cineva se va îmbăta prea tare, altcineva nu se va îmbăta îndeajuns şi pînă la urmă lucrurile vor ieşi dezastruos, pentru că e în natura acelor lucruri să iasă dezastruos la vîrsta aceea.



 Toate articolele despre SuperBad


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Superbad - Adică, Super-rău, Mihnea Columbeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer