Comentarii:
Filmuleţul acesta de 81 de minute a fost prezentat mai întâi la Festivalul de Film de la Toronto anul trecut şi mai apoi a fost ţinut în cuier până-n primăvara aceasta în America, de frică să mai aţâţe vreun lunetist ca acela care împuşca oameni în parcări.
Proiectul unui film de serie B scris de Larry Cohen (un veteran al filmelor de serie B care a început cu seriale ca The Fugitive şi Columbo din anii '60, apoi a trecut la filmuleţe horror şi mai obscure gen Maniac Cop şi Body Snatchers), s-a transformat peste noapte într-unul de serie A după ce a încăput pe mâinile lui Schumacher, departe de 8 mm. sau Bad Company şi mai aproape de Cădere liberă şi Tigerland, într-o formă foarte inventivă.
Cabina telefonică porneşte de la un Scream în care un psihopat terorizează lumea prin telefon fără să-i vezi faţa, şi continuă cu aşa o viteză, încât nu-l mai poţi opri. Nu mi-am dat seama care a fost declicul care a făcut ca filmul acesta să fie bun, din mâinile a doi cineaşti destul de răsuflaţi momentan, dar cert este că Schumacher, în doar 81 de minute şi într-un singur decor (o cabină telefonică), secondat de Colin Farrell, Forrest Whitaker şi Kiefer Sutherland (cu o voce extraordinară, exact à la Scream), reuşeşte: să facă un thriller palpitant fără să plaseze acţiunea pe autostrăzi sau altele, câteva momente explozive fără explozii (greu de povestit, trebuiesc văzute), să închege un personaj complex (excelent jucat de Farrell, cules direct din Tigerland), să filmeze pelicula (aproape ironic!) ca pe un spot publicitar (vezi imaginile multiple de pe acelaşi ecran), cu alte cuvinte să facă un film excelent pornind de la o premiză excelentă (pornind de la o premiză cel puţin la fel de bună, 8 mm. era un rateu). Doar finalul lasă câteva întrebări în urmă: când a avut timp să-l ucidă sniper-ul pe "pizza-boy", cum a scăpat de poliţie, de ce tot scandalul, ş.a.m.d.
Dacă mai joacă în asemenea filme (să nu uităm anteriorul Minority Report), mâine-poimâine îl vedem pe Farrell la decernarea Oscarurilor!