Dacă nominalizarea lui
4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile de Cristian Mungiu la Premiul
Independent Spirit pentru cel mai bun film străin
n-a fost chiar o surpriză (la aceeaşi distincţie fiind nominalizaţi şi Cristi Puiu, respectiv Corneliu Porumboiu), nominalizarea tânărului director de imagine Mihai Mălaimare Jr., alături de nume mari din domeniu, e o premieră fără precedent pentru "industria" românească de film.
Mihai Mălaimare Jr. a primit cu mare surpriză vestea nominalizării la Premiul
Independent Spirit, pentru imaginea filmului
Youth Without Youth de Francis Ford Coppola. "Nu numai că nu mă aşteptam la o nominalizare, dar nu mă aşteptam
să-mi văd numele atât de curând alături de doi imenşi operatori pe
care-i admir: Janusz Kaminski şi Rodrigo Prieto",
ne-a declarat ieri, încă buimac după anunţul făcut de Lisa Kudrow şi Zach Braff, veste
care-l pune pe acelaşi plan cu operatorul lui Steven Spielberg şi cu cel al lui Alejándro González Iñárritu.
Independent Spirit Awards sunt cele mai importante premii ale cinematografului independent american, iar directorul de imagine român, recomandat recent de revista
Variety drept un nume care trebuie urmărit, se concentrează pe următorul film pe care îl pregăteşte alături de Francis Ford Coppola. "Sunt în Buenos Aires acum, în plină pregătire pentru
Tetro. Din echipa română de la
Youth Without Youth suntem doar Adriana Rotaru -
production manager, şi cu mine. Trebuie să recunosc că, deşi tehnicienii argentinieni sunt foarte bine pregătiţi, îmi e foarte dor de echipa tehnică din România. Mai ales acum, pentru că nominalizarea asta li se datorează şi lor în mare măsură. Marius Bercu, Marian Duca, Georgică Ilie, Bogdan Tălpeanu sunt oameni cu care sper să mai am ocazia de a lucra cât de curând."
Deşi "pe val", tânărul director de imagine român nu a primit încă alte oferte de colaborare în străinătate, dar Constantin Popescu, cu care a lucrat la scurtmetrajele
Apartamentul şi
Canton, ar fi vrut să refacă echipa pentru lungmetrajul său,
Aproape linişte. "Sunt
într-o perioadă de concentrare maximă", spune Mălaimare Jr. "Pe lângă faptul că e pentru mine al doilea film în regia lui Francis Ford Coppola,
Tetro reprezintă şansa de a demonstra că
Youth Without Youth n-a fost doar o întâmplare fericită."
După premiera de la Festivalul de la Roma,
Youth Without Youth a fost lansat deocamdată în Franţa, unde a fost primit foarte bine. Roma e o amintire frumoasă pentru Mihai Mălaimare Jr.: "Acolo am avut parte de o întâlnire la care visam încă din primul an de facultate: directorul de imagine Vittorio Storaro. Au fost 10 minute pe care nu ştiu cum
le-aş putea povesti. Mă uitam la el şi vedeam numai imagini din
Apocalypse Now,
Ultimul tango la Paris, The Last Emperor, One from the Heart. Am fost atât de emoţionat că
n-am reţinut decât cele trei cuvinte pe care mi
le-a zis la final:
Bravissimo! şi
Good luck!.
Cristian Mungiu a primit vestea că a fost nominalizat (printre alţii, alături de
Persepolis şi
Lady Chatterley) chiar de la Mihai Mălaimare Jr. Mungiu se afla ieri la Taipei, pentru lansarea filmului său. Între întâlniri, mese oficiale şi interviuri, el
n-a apucat nici măcar să afle cu cine se bate pentru premiul care va fi anunţat pe 23 aprilie 2007, cu o zi înainte de Oscaruri.