Odeonul e consecvent strategiei de "internaţionalizare" începută în stagiunea 2005-2006, cînd a debutat programul odeon.art. Două săptămîni - la intervale diferite -, Săptămîna culturii maghiare (martie 2006) şi Săptămîna culturii cehe (octombrie 2006), au adus la Teatrul Odeon spectacole, conferinţe, lansări de carte şi expoziţii din ţările respective. În perioada 24-29 noiembrie 2007, olandezii au venit la Bucureşti cu o trupă de dans contemporan, un spectacol-lectură, un spectacol de teatru non-verbal, un critic de teatru care a scanat cîteva evenimente cu rol de catalizatori estetici ai scenei olandeze, un concert de jazz şi o expoziţie de afişe.
Jeroen van den Berg, născut în 1966, dramaturg, regizor şi profesor de regie la Academia de Teatru din Amsterdam, a fost prezent la lectura piesei sale. "Blowing, a spus autorul, mi-a fost comandată de un regizor pe care îl interesa subiectul dezmembrării unei familii. Mi s-a părut tentant să scriu despre o ruptură pe care, mai mult sau mai puţin explicit, am experimentat-o cu toţii. În Olanda nu există o tradiţie a scriiturii textului dramatic, nu există decît foarte puţine ateliere în care piesa să se dezvolte, aşa cum se întîmplă în Anglia sau în Statele Unite."
Blowing a fost cel mai bun spectacol-lectură pe care l-am văzut pînă acum. O familie emite live (de ziua ei, mama primeşte o cameră de filmat) fotograme ale armoniei conservate artificial, gata în orice secundă să explodeze. Rodica Mandache a pompat doze de fericire trucată în corpul unei mame care are nevoie continuu să i se spună cît de atrăgătoare şi cît de tînără este ca să simtă că nu trăieşte degeaba. Surescitarea Rodicăi Mandache, logoreea pusă la bătaie ca să-şi taie abrupt copiii şi soţul atunci cînd încearcă să o întrerupă dau personajului o singurătate ascunsă de aceleaşi şi aceleaşi penibile constatări. Paula Niculiţă a alternat rîsul tembel al fetei care-şi surprinde tatăl expediindu-şi amanta la telefon cu indiferenţă. Laurenţiu Bănescu a creat un fiu total sictirit, adus la disperare de o familie care-i mototoleşte intimitatea şi încearcă să ridice aparenţele la plasa fericirii. Mugur Arvunescu a marşat pe ipostaza tatălui pămpălău, incapabil să se care cu mătuşa-amantă, "citită" de Ana Maria Moldovan.
Copiii vor să plece. Părinţii continuă să pălăvrăgească. Spectacolul-lectură regizat de Ana Mărgineanu a evacuat convenţiile închise în spatele obloanelor protectoare şi a punctat cu mult umor tensiunile care scrijelesc suprafaţa minciunilor fardate.
Vielfalt este o truco-terapie de cuplu cu efect imediat
The Autopsy Project, creat de André Gingras, a fost o demonstraţie de antrenament corporal extrem, izbucnit în forţă şi rupt la un moment dat de lîncezeala trupurilor goale, întinse ca nişte rufe la uscat. Gingras sparge ritmul dement cu momente în care un corp, complet nemişcat, e împins, tîrît de un altul. The Autopsy Project funcţionează pe principiul reflexelor comunicante. Încerci să întinzi un picior şi o mînă te loveşte zdravăn. Gingras propune un scenariu corporal (cu prea multe elemente amestecate de la un punct încolo) care surprinde faze - animalizare, descompunere, bîjbîire - apropiate de fraza finală. Moartea şi vitalitatea năucitoare se transmit ca o leapşă cărora doar autopsia le poate pune punct.
Vielfalt este o truco-terapie de cuplu cu efect imediat. O tipă intră într-o cutie şi dispare. Partenerul ei rămîne buimac şi e tras într-un scenariu iluzionist, în care firul roşu al multiplicării obiectelor şi personajelor induce o conspiraţie a aparenţelor. Nimic din ce vedem nu ne rămîne pe retină mai mult de cîteva minute. Siluete care par ieşite din lumea senzorial-stranie a lui Lynch se scurg în canapea, un bărbat intră în televizor, flăcările de pe sacou sînt stinse cu o dexteritate uluitoare, un tip scoate pe gură metri de hîrtie ca şi cum ar fi o casetă cu bandă nesfîrşită. Iluzia e jonglată performant într-un spectacol pe care regizorul Jeroen van den Berg l-a gîndit ca pe un slalom magic. Vielfalt trage de iluzie pînă cînd o face tapet.