Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Pămîntul minunilor


Alice Georgescu

Dilema Veche, decembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O întîmplare dintr-acelea ce ţin de domeniul miracolului (şi care, oricît ar părea de ciudat, se mai întîmplă totuşi, din cînd în cînd, chiar şi în ziua de azi) a făcut să ajung, pe nepusă masă, la un festival de dans contemporan - "platformă" se cheamă, nu ştiu de ce, în jargonul de specialitate - la Tel Aviv. Găzduit de Suzanne Dellal Centre for Dance and Theatre din fosta capitală a Statului Israel, un complex de clădiri înconjurînd o piaţetă spaţioasă şi urmărind să păstreze amintirea unei tinere plecate din viaţă la numai 25 de ani, festivalul International Exposure 2007 s-a întins, literalmente de dimineaţa pînă seara, pe spaţiul a trei zile pline, "rupînd" şi din serile zilelor de sosire şi plecare. Nu chiar degeaba: deşi ştiam că israelienii sînt extrem de tari în domeniu, deşi văzusem cu ochii mei, ici şi colo prin lume, cîteva trupe ale lor ultraperformante, nu mi-aş fi putut închipui că atît de mulţi sînt atît de buni. Nu am numărat încă (am s-o fac, de amuzament) dansatorii participanţi, nici măcar grupurile la a căror evoluţie am asistat, dar ei şi ele erau cu zecile. Foarte bine pregătiţi, foarte solid antrenaţi, dedicaţi fără rezerve meseriei, sau artei, sau pasiunii lor şi, mai ales, oferind o diversitate incredibilă de "produse". Pe scenele şi în sălile de repetiţie din incinta Centrului sau în diferite alte "locaţii" din oraş şi din afara lui s-au succedat - uneori, fără nici o pauză, cîte şase-şapte ore la rînd - toate stilurile, soiurile şi manierele de coregrafie modernă, de la scheciul cu "poante" umoristice la conceptualizarea cea mai abstractă şi de la dans pe sunetul instrumentelor mînuite personal la mişcare lipsită de orice suport sonor. Prezentate în cîteva cuvinte, fără ifose şi fără fasoane, de directorul general Yair Vardi, de directorul artistic Claudio Kogon (acestora alăturîndu-li-se, la dificultăţile organizării, Rachel Grodjinovsky, "ministrul de Externe" al Centrului) sau de coregrafii înşişi, spectacolele au pus în evidenţă creativitatea artiştilor, tehnica lor impecabilă şi, mai ales, abnegaţia lor. După cum a remarcat, cu un suspin, colegul român de profesiune, coregraful Mihai Mihalcea, orice făceau, făceau cu o dăruire şi o "motivaţie" interioară totale şi complete. Nimic de mîntuială, nimic în dorul lelii. De unde-mi propusesem (recunosc!) să fiu cît se poate de selectivă, ca să apuc să arunc o privire şi oraşului, m-am pomenit stînd nemişcată în sală, ore întregi, cu ochii la scenă. Nu-i vorbă, e tare plăcut cîteodată, ca măsură de igienă psihică, să mai schimbi "obiectul muncii" şi, în loc de oameni care vorbesc rău, să priveşti oameni care se mişcă bine.

Desigur, despre reprezentaţiile văzute acolo - spectacole de sine stătătoare, fragmente mai lungi sau mai scurte din montări terminate sau episoade din premiere aflate în pregătire - aş putea scrie pagini întregi; şi, de altfel, voi reveni asupra lor în viitoare comentarii. Deocamdată, cîteva cuvinte despre celălalt spectacol, cu nimic mai puţin pasionant: spectacolul vieţii obişnuite a unui popor, contemplat fie şi într-un răstimp atît de scurt.

O vizită în Israel ar fi obligatorie, cred eu, pentru oricine. Nu (numai) pentru că aici e Ţara Sfîntă, pe al cărei teritoriu convieţuiesc în perfectă linişte trei dintre principalele religii ale omenirii, două foarte mari, ca număr de adepţi (creştinismul şi islamul), şi una (mozaismul), relativ mică, dar mai trainică, poate, decît oricare alta; aceste religii sînt reprezentate prin corespunzătoarele lăcaşe de cult, construite cîteodată unul peste altul, la propriu, şi adesea la distanţă de numai cîţiva metri, în acelaşi cartier, pe aceeaşi stradă. Nu (numai) pentru că tenacitatea şi credinţa în sine a unor oameni avînd de luptat şi cu alţi oameni, dar şi cu un sol aspru, deloc darnic, şi cu o climă plăcută, însă nu tocmai prielnică agriculturii, au transformat, precum în Biblie, deşertul în ogor şi stînca în pămînt fertil, pe care plantele sînt ţinute în viaţă, fiecare în parte, prin minuscule canale de irigaţie - un peisaj aproape suprarealist. Ci (înainte de orice) pentru că o asemenea vizită ar fi leac pentru anormalitate, intoleranţă şi nebunie - deşi israelienii spun că trăiesc într-o ţară nebună -, leac deopotrivă pentru filosemiţi, care ar putea să se simtă inutili, şi pentru antisemiţi, care ar trebui să se simtă idioţi (exerciţiul poate fi încercat oricum). Şi asta, pur şi simplu, pentru că victima tradiţională a furiilor etnice sîngeroase, cetăţeanul cu mai puţine drepturi ca alţii, dacă nu pe hîrtie, atunci în adîncul secret al minţilor "majoritare", hrănite din copilărie cu legende mincinoase, simbolul secular al discriminării şi xenofobiei - evreul cel de oriunde izgonit şi peste tot prigonit - este aici la el acasă, egal printre egali şi făptură prin nimic deosebită de restul făpturilor umane. Imaginea ce iscă, şi astăzi încă, ură oarbă sau compasiune circumstanţială, imaginea omuleţului slab şi umil, gata oricînd să încaseze nu doar vreo camătă oneroasă, ci şi toate castanele pe care binevoieşte să i le reverse în cap orice nătărău "arian", dispare prompt în faţa realităţii, o realitate populată de băieţi frumoşi, înalţi şi puternici şi de fete vioaie şi sportive, care fac surf pe o mare cu valuri cît casa, într-o zi cu vînt turbat. Şi chiar dacă Memorialul de la Yad Vashem, cel mai tulburător muzeu viu închinat milioanelor de semeni de-ai noştri care au pierit doar fiindcă s-au născut evrei, va păstra în veci amintirea crimei colective, el va rămîne, pentru cetăţeanul israelian de mîine, un fragment, oricît de dureros, dintr-o istorie încheiată definitiv. Adică, pentru totdeauna.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alice Georgescu


Alte articole

 Producătorul, bată-l vina, Cristina Corciovescu
 Să batem cîmpii, Alice Georgescu
 Un pic de responsabilitate, Luiza Vasiliu
 A ruginit frunza din vii şi broasca porţilor de teatru, Alice Georgescu
 Cenuşa caldă a imperiului, Alice Georgescu
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer