O vorbă veche din popor zice că dacă-l iei pe Vince Vaughn cap de afiş, gata, ai plesnit-o - ei bine, se pare că nu şi când ai la bază un scenariu ca al acestui "Fred Gerilă" (parcă ei, moşii, erau fraţi, nu?). Ei bine, aici sunt fraţi pe bune: Fred, fratele lui Santa (pe numele său adevărat "Nick" - poate fiindcă anumite mituri îl asimilează lui Moş Niculae - iar pe numele şi mai adevărat, Paul Giamatti), vine la Polul Nord ca să facă rost de cincizeci de mii de parai, nimerind tocmai când nesuferitul de Clyde (Kevin Spacey - cam singurul personaj nostim din tot filmul) îl pune la păstrare pe Moş - şi de-aici, quid pro quo-uri ieftine şi previzibile, agrementate cu un dialog logoreic care dă senzaţia de improvizaţie neinspirată, efecte sonore de desene animate ce sporesc falsitatea, şi mai ales o flagrantă oscilaţie (mai bine zis, "clătinaţie") între genuri: începe ca o poveste, degenerează în comedie enervantă, face o vizită prin antreul horrorului şi finalmente se stabilizează în peltea pentru copii plictisiţi.
Cât priveşte regia, umblă vorba că David Dobkin ar sta pe ţeavă să-l detroneze pe Ed Wood din topul cozii - cel puţin fiindcă, din câte se vede, îi lipseşte cam absolut total flerul intrigii, simţul ritmului narativ, viziunea plastică şi capacitatea de a povesti pe acelaşi ton de la cap la coadă.
Între opiniile binevoitoare care susţin că Fred Claus ar avea un haz delicios pentru spectatorii nesofisticaţi (deşi, mda, era loc şi de mai... şi de mult mai bine), şi indignarea spiritelor exigente care-i neagă orice circumstanţe atenuante, nu ne rămâne decât să tragem concluzia că ar fi nedrept să-l considerăm "cel mai prost film făcut vreodată" - poate, cu îngăduinţă, doar "cel mai prost film de Crăciun făcut vreodată" - asta, da, n-ar fi exclus... Ştiţi ce? Puneţi "unul dintre", şi sigur nu vă va contrazice nimeni.
13 noiembrie, 2007,
Bucureşti, România