Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  OO!

O poveste pentru oameni mari - OO!


Oltiţa Cîntec

Teatrul Azi, decembrie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu e nevoie să parcurgi pagini de exegeze ca să înţelegi că orice poveste e o construcţie narativă cu straturi de mesaj şi de înţelegere. Ţâncii, cărora le plac atât de mult aceste istorioare pentru că, invariabil, la final, Binele biruieşte Răul, văd mai ales dezvoltarea lor epică, în timp ce noi, ăştialalţii, mai trecuţi prin viaţă, "batem" ceva mai departe, înţelegându-le şi substraturile. Nu m-aş fi gândit, poate, la asta, dacă n-aş fi văzut, cu mare plăcere, trebuie să zic din start, pe scena de la Piatra Neamţ, un spectacol realizat de Alexandru Dabija pornind de la cunoscuta Punguţă cu doi bani a lui Ion Creangă. Axioma cu nivelurile de adresabilitate se verifică perfect în cazul ei, iar maniera în care echipa de la Teatrul Tineretului a teatralizat-o e dovada cea mai pertinentă.

Proiectul pietrean e o creaţie colectivă. O formulă în vogă prin Occident în urmă cu câteva decenii a devenit în acest caz un dinam creator, care i-a provocat pe cei implicaţi. În formaţia de lucru s-a intrat benevol, coechipierii fiind (în ordinea din programul de sală) Nora Covali, Ecaterina Hîţu, Cătălina Eşanu, Irina Ivan, Alina Leonte, Cezar Antal, Daniel Beşleagă, Ionuţ Cucoară, Dragoş Ionescu, Tudor Tăbăcaru. Ei au făcut, vreme de câteva săptămâni, un adevărat brainstorming, venind fiecare cu câte o idee-două, după inspiraţia de moment, pentru adaptare. Nevăzută (în varianta finală), Genţiana Ionescu, "secretarul cel literar", cum e "alintată", consemna soluţiile propuse, apoi ele se triau, la următoarea repetiţie, pentru ca scenariul să aibă o coerenţă narativă şi estetică. Cum mai mulţi ochi şi mai multe minţi sunt mai bune decât doi/una singur/ă, mizanscena, supravegheată atent de Alexandru Dabija, surprinde prin inventivitatea cu care rescrie scenic o poveste clasică. Se porneşte, cert, de la suita întâmplărilor istorisite de Ion Creangă, dar aceasta devine pretextul unui metatext spectacular ingenios articulat. Intitulat OO! (o ironie la adresa provocării reprezentate de acest plural, care mai dă şi astăzi bătăi de cap comercianţilor atunci când trebuie să afişeze preţul perisabilei mărfi), spectacolul exploatează mai ales subtextul poveştii, cel uşor licenţios, mutând accentul de pe cei doi bănuţi din punguţă pe ouăle pe care bietul cocoş ar trebui să le producă şi pe rostul lor în lume. Până la aplauze, povestea e spusă integral, doar că pe parcurs i s-a mai adăugat pe ici, pe colo, câte o plombă intertextualistă; care n-o încarcă, nici nu-i alterează spiritul, o face doar mai suculentă, îi subliniază potenţialităţi pe care numai adulţii le pot sesiza, arătând că poate fi citită şi astfel. Echipa jonglează cu înţelesurile păţaniilor pe care le trăiesc ficţional Moşul/Baba, Cocoşul/Găina, arătându-ne ce trebuşoară grozavă a isprăvit marele nostru povestitor.

Să fiu mai explicită: se joacă în scenă, cu spectatorii împrejurul spaţiului unde evoluează personajele. Intră câteva actriţe tinere, care plantează, în grămăjoare, multe, multe ouă. Ce vreţi, e tema spectacolului şi ce mai temă, căci gândindu-te mai stăruitor realizezi că oul, nu cel de găină, ci cel conceptualizat, e, dintr-un important punct de vedere, buricul pământului, pentru că din el se naşte totul! Unele "oo" sunt adevărate, asta se vede mai târziu, când sunt sparte pe bune, altele sunt din lemn, dar parcă se tot înmulţesc şi din ele eclozează firesc, secvenţă după secvenţă, o reprezentaţie minunată, care-ţi arată cât de tonică poate fi arta teatrală. Apoi, în ritm de dans popular moldovenesc (filonul folcloric e conservat în vorbire, muzică, ritm şi obiecte etnografice pe post de recuzită) apare un grup de actori ce începe a zice ceva despre o Babă, care se ghiftuieşte cu ouă, dacă tot le are, fudulă de productivitatea Nuţei ei (Găina). Moşneagul (interpretat senzaţional de Tudor Tăbăcaru, căruia acum accentul moldovenesc i-a servit de minune) tânjeşte după ouăle Babei, dar nu prea îndrăzneşte să-i ceară. Face o mică repetiţie, se sfătuieşte cu Cocoşul (Cezar Antal), cu Naratorul (Dragoş Ionescu), cu ceilalţi din scenă, se mai consultă şi cu spectatorii, îşi face curaj. Baba (Cătălina Eşanu) se ţine tare, e o capitalistă autentică şi foloseşte pe post de slogan zicala "Ia nu da, să vezi cum ai!". Îi dezvăluie, totuşi, Moşneagului secretul "afacerii": "Bate cocoşul!". Încă în tranziţie, sufletist, Moşul nu-l ciomăgeşte din prima, îl roagă mai întâi să se străduiască şi să producă şi el ceva; teambuilding-ul are loc într-un colţ al scenei, cei doi stau la sfat pe două scăunele cu trei picioare, iar Moşul aproape imploră - "Crezi că o să poţi?" -, ştiind prea bine că ouatul e împotriva legilor naturii când pe cioc dai exclusiv "cucurigu!". Apoi, în căutarea unor rezultate mai rapide, îl altoieşte pe cocoş, dar mai cu milă. Restul îl ştiţi: Pintenatul pleacă în lume, găseşte punguţa, îl înfruntă pe Boier etc. În fiecare dintre aceste momente Dabija&Co au găsit rezolvări ingenioase pentru îmbogăţirea sensurilor iniţiale, pentru suplimentarea tâlcurilor, devenind creatori împreună cu Ion Creangă. S-a umblat la subtext, s-a ieşit din text, s-a privit printre rânduri, s-a citat din contemporaneitate, s-a revenit la poveste. Fără să-i fi alterat acesteia esenţa, ci îmbogăţind-o, evidenţiindu-i resorturi la care, poate, nu ne-am gândit niciodată. Cocoşul apare mereu însoţit de o vioară, are ceva din Greierele lui La Fontaine, e tăcut şi supus, dar capătă curaj pe parcursul călătoriei lui iniţiatice prin lume, din care se întoarce victorios, îmbogăţit nu numai material, ci şi maturizat. Vizitiul (Daniel Beşleagă) are o biografie de personaj consistentă: e neamţ, dichisit, precis şi agasat de côté-ul grobian al Boierului (Ionuţ Cucoară). Falimentat de isteţimea şi de curajul păsării de curte, Boierul o ia razna şi e dus la o casă de sănătate. Duducile (Nora Covali, Ecaterina Hîţu, Irina Ivan), remarcă punguţa Cocoşului, tânjesc după ea, înţelegând că spiţa le-ar putea fi serios revitalizată prin aportul de potenţă naturală a acestuia. Se spun şi lucruri mai pe şleau în gaşca "golanilor" sau, cum le plăcea celor de la Junimea ieşeană să zică, mai "pe uliţa mare", fără ca asta să pară deplasat ori exagerat în contextul teatral amintit.

Nimic în plus, nimic în minus, totul cu precizie şi cu ştiinţa bunei măsuri, aşa a preparat Alexandru Dabija OO!-le la Piatra Neamţ. Bucuria ludicului, eficienţa estetică a simplităţii, a lucrului la care s-a trudit cu plăcere au făcut un spectacol de teatru viu, convingător, care te contaminează cu energia lui pozitivă. OO! e un proiect demn de toată lauda, o dovadă că orice poveste le poate transmite ceva important şi oamenilor mari. Sau copilului remanent din fiecare adult.



Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.



 Toate articolele despre OO!


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Galerie foto - OO!, Alexandru Boicu, Ciprian Iorgu
 Clişee remixate - OO!, Dan Boicea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer