Festivitatea de deschidere a început cu jumătate de oră mai tîrziu. Cristian Tudor Popescu a fost sobru şi emoţionat - îşi pregătise discursul în scris, l-a citit -, declarînd că e pentru prima dată cînd nu vorbeşte liber. Dar şi că nu a mai văzut sala de la Scala plină ochi de lume de pe vremea comunismului. Nikita Mihalkov a acceptat invitaţia la Festival pentru că era şi timpul să ajungă în România şi, deşi are foarte puţine momente de răgaz - lucrează simultan la două filme -, "ar fi fost şi mai greu ca lumea să accepte un motiv sincer, precum acela că sînt bolnav".
Dar, "dacă, la fel ca în comunism, poţi spune, din cînd în cînd, o sumedenie de minciuni unui grup de oameni şi ei te vor crede", a continuat Mihalkov, "să spui tot timpul minciuni unui grup de oameni înseamnă să-i faci să nu te mai creadă". Ironic şi cinic, Mihalkov a mărturisit că tot ce poate spune despre filmul lui e că speră ca la finalul proiecţiei sala să nu fie pe jumătate goală. Şi că, în general, îşi doreşte ca filmele lui să fie înţelese, şi nu pe înţelesul tuturor. Filmul a avut - nepermis totuşi pentru un asemenea eveniment - probleme de subtitrare. În contextul unei seri de gală, în prezenţa lui Nikita Mihalkov, o parte din public a început să fluiere din cauza traducerii. La finalul proiecţiei, lumea a început să strige către organizatori: "Ruşine!", "Aşa ceva e inadmisibil!". Nemulţumirea publicului l-a făcut pe Nikita Mihalkov să declare, după proiecţie: "Nu ştiu ce să fac: să vă mulţumesc ori să vă cer scuze. Şi noi, şi voi abia am ieşit din socialism. Se mai întîmplă şi asemenea cazuri". Nici alte evenimente de anvergură nu au scăpat de asemenea gafe. În timpul piesei Cevengur, din cadrul Festivalului Naţional de Teatru, traducerea proiectată pe un ecran, deasupra scenei, era decalată. Reacţia a fost una asemănătoare: aplauze şi vociferări din public în timpul spectacolului...