A-Z: Roman Polanski

Angoasă. Alienare. Agresiune - fizică & psihică. Nevroze. Răbufniri bruşte şi, aparent, absurde de violenţă. Printre picături, umor negru. Şi cinism. În spatele tuturor - un omuleţ de doar 1,65m, cu un aer fragil-aerian-adolescentin (chiar şi acum, la 72 de ani), mereu agitat. Bun venit în universul pervers, bîntuit de umbre lungi, răutate, halucinaţii şi spaimă al acestui poate (deseori) antipatic/ exasperant, sigur esenţial cineast al tuturor întunecimilor sufleteşti şi mintale.


Actorie

Prima pasiune. Debutează la 14 ani în teatru şi, apoi, în filmul unui coleg pe nume... Andrzej Wajda - Pokolenie/Generaţie, 1955) - şi cîteva scurte de şcoală. Va continua pe tot parcursul carierei să apară în filme - atît în ale lui (fie în mici cameos, fie cu roluri mai serioase, ca în Dance of the Vampires sau The Tenant), cît şi în ale altora; alături de Depardieu în Una pura formalità (1994, Tornatore) sau, din nou pentru Wajda, în Zemsta (2002). Dar regia (film, dar şi teatru şi operă), practicată cu un nivel al dedicaţiei şi obsesiei de găsit doar la Kubrick, e marea dragoste.


Brach, Gérard

Colaborator de bază, cunoscut în primul exil parizian. Împreună au scris 9 scenarii: de la excelente (Cul-de-sac, Dance of the Vampires, The Tenant) la bune (Repulsion, Che, Tess) şi (sub)mediocre (Pirates, Bitter Moon, Frantic). Plus, ajutaţi de diverşi, o serie de alte poveşti.


Capodoperă

De la Cul-de-sac (1966, Ursul de Aur la Berlin), huis clos pe o insulă izolată, centrat pe un cuplu şi doi intruşi terorizanţi. Hilar, cu o sublimă Françoise D'Orléac (sora lui Deneuve) şi un Donald Pleasance fabulos în chip de soţ chinuit, e poate cel mai bun titlu din CV şi unul din filmele fundamentale ale deceniului 7. Şi de la Chinatown (1975), unul din cele mai tari noir-uri din istorie. Scenariul oscarizat al lui Robert Towne (rescris pe alocuri, inclusiv/mai ales la finalul pe care Towne îl dorise fericit!), a fost votat cel mai bun ever, iar filmul e un clasic, portret rafinat al unei lumi bolnave, amorale, corupte. Cu o apariţie epocală courtesy of John Huston.


Dwaj Ludzie Z Szafa / Doi oameni şi un dulap (1959)

Short de şcoală şi care a făcut şcoală. Metaforă simplă a urîţeniei şi violenţei umane, la fel de percutantă şi azi.


Evreu

Pe jumătate - mama era rusoaică & catolică. Părinţii au revenit în Polonia la 3 ani după naşterea lui, aşa că războiul i-a dus în ghetou şi apoi la Auschwitz, unde mama a murit. Micul Roman a scăpat, petrecîndu-şi perioada de ocupaţie nazistă pe fugă, ascuns de diverse familii catolice. Şi... la cinema. Amatorii de psihanaliză s-ar putea simţi obligaţi să facă nişte paralele cu spaima şi senzaţia de outsider-i atît de caracteristice personajelor sale. Sau nu. Oricum, s-a întors doar o dată în ghetoul varşovian, dar nu pentru a-şi spune propria poveste, ci pe urmele unui pianist celebru (Wladyslaw Szpilman) şi a rătăcirilor sale în mult-premiatul The Pianist (2002). Şi dacă eroul (Adrien Brody) nu are prea multă carne, oroarea, violenţa, abuzurile şi animalitatea spre care fuga îl face să regreseze sînt 100% teritoriu familiar.


Fearless Vampire Killers, The ('67)

Parodie genială a tuturor filmelor cu monştri sugători de sînge, în care un savant ridicol aducînd binişor cu Einstein şi asistentul său pleacă în Transilvania pe urmele vampirilor. Dărîmător de crud & amuzant şi azi, e ultima apariţie a superbei Sharon Tate (de care s-a îndrăgostit la filmări & cu care s-a şi căsătorit), asasinată în 1969 de gaşca de adepţi ai lui Charles Manson. Numele e cel al versiunii americane, remontate de producători şi renegate de Polanski.


Gros et le maigre, Le ('61)

Cel mai celebru scurt-metraj al său şi unul dintre cele mai lăudate. 15 minute din strania convieţuire între un bătrîior rotofei aparent imobilizat în scaun şi un puşti agil & scheletic (Polanski himself), în grădina unei vechi case, departe de lume. Muzică, dans, joacă şi acea tipică angoasă neclarificată.


Happy End?

Glumiţi?! E cel mai străin cuvînt de vocabularul cinematografic polanskian (alături de iubire, poate). (Re)vedeţi secvenţa finală din Rosemary's Baby şi mai vorbim. Dar şi de la Hitchcock, maestru incontestabil într-ale atmosferei.


Interviuri

Nu prea îi stau în obicei. Iar presei britanice i-a pus chiar embargo după acuzaţiile calomnioase cu iz de scandal sexual din Vanity Fair. Procesul cu revista l-a şi cîştigat, de altfel, în 2005.


Jake

Memorabilul detectiv nu tocmai ortodox jucat de Jack Nicholson (pe care l-a chinuit în timpul filmărilor, punîndu-l să-şi repete replicile pînă la epuizare) în Chinatown. Personaj-cult, devenit chiar obiect al unei continuări în 1990, The Two Jakes.


Komeda, Krzysztof

Compozitor polonez, autor al partiturilor primelor filme, pînă la geniala coloană sonoră (iniţial dulce, apoi tot mai neliniştitoare, în ton cu povestea) din Rosemary's Baby. Moartea sa într-un accident a încheiat, din păcate, această excelentă colaborare.


Lunes De Fiel

Aka Bitter Moon (1992). Adaptare a sulfurosului roman al lui Pascal Bruckner. Deşi e marcat de aceleaşi tare precum cartea de origine (demonstrativă, uşor falsă, prea conştientă de sine), perversitatea jocurilor sexuale în care se implică cele două cupluri centrale şi consecinţele dubioase aferente sînt exact genul de chestii pe care Polanski le face perfect oricînd, şi cu ochii închişi.


Łodz

Oraş în care se află cea mai faimoasă şcoală de film poloneză, de pe băncile căreia au ieşit numele fundamentale ale acestei cinematografii. Roman i-a urmat cursurile în anii '50, realizînd aici primele scurt-metraje.


Macbeth

Sau, dacă preferaţi, The Tragedy of Macbeth (1971) - cea mai violentă, sanglantă (unii i-au zis horror de-a dreptul) adaptare shakespeariană comisă vreodată. Produsă de Playboy! Bîntuită de fantomele tragediei personale (vezi mai sus), ultra-intensă, de neuitat.


Nóz W Wodzie/Cuţitul în apă

Primul lung metraj şi, totodată, primul film polonez postbelic (1962) care nu aborda tema războiului. Realizat cu greu din pricina opoziţiei cenzurii care n-a putut să nu citească în acest thriller claustrofob (deşi se petrece majoritar pe un mic vas, în larg) centrat pe un triunghi doar parţial amoros format dintr-un cuplu şi un straniu tînăr (tot mai ameninţător fără a se manifesta direct violent) o alegorie a Poloniei comuniste de atunci. Scris împreună cu Skolimowski (care joacă şi unul din rolurile principale), primit cu răceală acasă, a avut un succes enorm în vest, obţinînd inclusiv o nominalizare la Oscarul pentru film străin şi e considerat cvasi-unanim cel mai bun debut de la Citizen Kane încoace.


Oliver Twist

Personaj dickensian, simbol al rezistenţei inocenţei în faţa relelor şi tentativelor de corupţie. Adus pe ecrane de David Lean (1956) şi Carol Reed (1968). Dacă ne gîndim la mediul în care orfanul Oliver e obligat să trăiască şi la fuga lui perpetuă prin Londra victoriană, nu e greu să-i găsim afinităţi cu majoritatea eroilor micuţului regizor. Ceea ce face de înţeles alegerea acestuia pentru o nouă adaptare (2005), în care nimereşte la fix toate tonurile sumbre & morbide ale poveştii. Iar Londra (filmată la Praga!) n-a semănat niciodată mai mult cu anticamera Iadului.


Paris

Oraş mitic şi esenţial. Locul naşterii (18 august 1933) lui Roman Liebling (numele adevărat). Refugiu periodic în timpul anilor polonezi (aici face Grasul şi slabul şi, mai tîrziu, Le Locataire) şi permanent după fuga precipitată de justiţia SUA (1978), consecinţă a acuzaţiei de corupere a unei minore în reşedinţa amicului Nicholson. (N-a mai călcat în America de atunci, nici măcar pentru ceremonia Oscarurilor din 2003, unde a primit în sfîrşit premiul de regie.) Şi setting-ul pentru mai multe filme ale sale, de la Tenant / Locatarul la cel mai mare rateu (artistic), Frantic (1988), thriller de duzină în care Indiana Jones (pardon, Harrison Ford) aleargă de nebun şi se bate ca să-şi recupereze soţia dispărută.


Quote

"N-am făcut niciodată un film de care să fiu pe deplin mulţumit."


Repulsion

Al doilea lung metraj, realizat în Anglia (1965). FIPRESCI & Ursul de Argint la Berlin. Thriller paranoid, glacial & înspăimîntător ce urmăreşte descompunerea psihicului fragil al unei tinere cu tendinţe schizofrenice şi marcate nevroze sexuale (o Catherine Deneuve superbă şi somnambulică) pînă la aneantizarea realităţii şi crimă. Radiografie memorabilă a unei minţi bolnave prin ochii căreia vedem o lume deformată; cu cel puţin o secvenţă de neuitat (mîinile care ies din pereţi pe un culoar întunecos, încercînd toate s-o apuce pe eroina îngrozită). În autobiografia Roman (1984) îl considera cea mai nereuşită realizare personală.


Seigner, Emmanuelle

Cunoscută cu prilejul filmărilor la Frantic, actriţa îi devine soţie şi muză din 1989, apărînd de atunci în mai toate filmele sale.


Trelkovski

Cel mai consistent şi intens rol, în amestecul de chiller şi comedie neagră The Tenant (1976). Micuţ emigrant polonez care se mută într-un apartament dintr-o veche clădire pariziană, plină de indivizi agresivi, xenofobi & lipsiţi de orice respect pentru intimitatea altcuiva. Obsedat de faptul că precedenta locatară a sărit pe geam, începe să-şi imagineze (sau nu? greu de stabilit...) un imens complot menit să-l determine să facă acelaşi lucru. Paranoia, deliruri şi una din cele mai tari dezintegrări personale încredinţate vreodată celuloidului. "I'm not Simone Choule!"


Urbervilles, Tess D'

Celebră eroină a romanului omonim semnat Thomas Hardy, cartea favorită a lui Sharon Tate. În 1979, Polanski a adaptat somptuos şi destul de clasic povestea, revelînd-o lumii pe Nastassia Kinski şi obţinînd încă un rînd de nominalizări la Oscar.


Vecini/Victime

Personaje recurente în filmografia lui RP. Primii ca prezenţe intruzive şi de obicei cu sinistre agende ascunse, precum suspect de amabilii (iniţial) satanişti din Rosemary's Baby, locatarii din Tenant, cuplul mai în vîrstă din Bitter Moon ş.a. Cît despre victimă, deopotrivă a societăţii şi a propriilor slăbiciuni, e cea mai potrivită etichetă pentru mai toţi eroii acestui poet al abisurilor, deşi unii (Sigourney Weaver în Death and the Maiden, Johnny Depp în The Ninth Gate) reuşesc să i se sustragă pînă la urmă.


What?

Comedie (!) extravagantă din 1973 despre un soi de dolce vita italiană, cu Mastroianni şi Sydne Rome, cel mai atipic moment al unui cinema altminteri complet străin de rîsul lejer.


Yuck!

Exclamaţie pe care mulţi nu şi-o pot reţine în faţa ororilor prezente în mai toate creaţiile sale. De multe ori doar (poate) reacţie de apărare. Sau negare. Căci filmele lui RP nu-s, sigur, pentru delicaţi sau slabi de inimă.


Usmiech Zebiczny/Zîmbetul

Unul din primele (1957) şi cele mai eliptice short-uri, în care găseşti concentrate (1'30") in nuce tot absurdul şi angoasa realizărilor de mai tîrziu.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.