Agenda LiterNet 
Cronici film Aliens vs Predator - Requiem
Recviem pe bune! - Aliens versus Predator: Requiem
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
Cinemagia, ianuarie 2008
Primul avepeu (adică A.v.P. - nu A.P.V., că aia înseamnă "armată pe viaţă" şi-i la fel de sinistră), ăl' din 2004, era prost, dar de-o prostie, cum să spun... curată. Cinstită. Scenariul în sine avea câteva idei bune, dar împrăştiate, necoagulate şi nefinalizate: plasarea acţiunii în Antarctica, în timpul nopţii polare, dându-i mister şi credibilitate; decorul piramidei şi asocierea predatorilor cu divinităţile religiilor sud-americane (în treacăt fie spus, cumplit de expediată, când se voia ditamai revelaţia, astfel încât pica în infantilism); contextul "ritualului de trecere" al teen-predatorilor prin hărtănirea de alieni (inclusiv matca prizonieră producătoare de adversari); alianţa finală dintre predatori şi cei câţiva oameni supravieţuitori (prelungind intenţia schiţată în finalul lui Predator 2 - 1990). Deci, ceva-ceva tot mişca, tot s-ar fi putut, dacă Paul W.S. Anderson (scenariul şi regia) ar fi ştiut să facă film. Aşa, măcar a rămas o... un fel de cioacă, sau "ciocaţie", vorba Cetepeului: cui i-e drag de excelentele personaje S.F. concepute de Dan O'Bannon şi Ronald Shusett (cu seminala contribuţie a lui Gieger), şi de Jim şi John Thomas (pe partea predatoricească), putea să le vadă cum se cotonogeau între ele de mai mare dragul - acum şi pe ecran, după ce ani de-a rândul o tot făcuseră în benzi desenate - şi măcar rămânea cu satisfacţia unei distracţii ieftine, oneste şi pe care o uiţi până seara.
De neuitat, însă, rămâne al doilea avepeu, zis şi avepereu - adică Aliens Versus Predator - Requiem, ăsta de-acum. Să vi-l povestesc. Un predalien (nu e banc, e corcitură) se paraşutează-ntr-un orăşel de Colorado şi se pune pe ouat. Un predator vine şi el şi se ia la trozneală cu alienii nou-născuţi. Prăpădenie printre orăşeni, care mor pe capete. Câţiva fug cu un elicopter. Guvernul dă cu atomica şi rade tot. Elicopterul pică-n bot, şi pe pasageri îi ia salvarea.
Gata vi l-am povestit.
Mă pregătisem să avertizez că bag spoilere, dar nu fără precizarea: "nu face nimic, nu prea am ce spolia". Numai că, dând pe imdb.com, ce-mi văzură ochii? Primul user comment, al lui Pmaglinger din S.U.A. (merită să fie citat in extenso) zice: "Acest comentariu nu conţine un spoiler. N-are cum. Filmul e previzibil ca răsăritul soarelui. În primele filme Alien, elementul [de suspense] era că PUTEA să se întâmple ceva. La fel era şi în primele două filme Predator, deşi mai puţin accentuat....Requiem a înlăturat complet elementul de suspense şi l-a înlocuit cu borş şi maţe. Ştii c-or să moară oameni (păi nu? doar i-un film A.vs.P.), dar mai ştii dinainte şi CINE va muri, şi CÂND va muri, şi UNDE va muri. Regizorii ar trebui să primească o lecţie de la Hitchcock, care a spus: "Suspense-ul nu înseamnă o bombă cu ceas care va exploda sub masă. Suspense-ul e o bombă care NU va exploda sub masă.» (...)."
Deci: liniar, trenant şi lipsit se orice finalitate. Avepeul din 2004 era măcar o poveste care pleca de ici şi ajungea colo. Avepereul de-acum e o non-poveste care nu pleacă de nicăieri şi n-ajunge niciunde.
Dar nu numai atât. Scenariul e atât de idiot, de parcă l-ar fi scris... ăă, nu mă pot hotărî, nici chiar printre absolvenţii U.N.A.T.C. din ultimii douăzeci de ani nu găseşti asemenea cretini. Din capul locului, îi lipseşte orice structură, motivaţie, raţiune şi logică. Totul, dar absolut totul, se întâmplă că aşa vrea muşchii lui Shane Salerno - un atlet scenaristic de-a dreptul auschwitzian. În plus, e limpede că habar n-are de universul fictiv al alien/predatorilor, cu legile, regulile şi obiceiurile lui - n-am să intru-n prea multe detalii, dar orice fan s-ar prăpădi de râs văzând inepţiile de-aici (la o adică: de când se ouă predalienii, că doar nu-s regine? Şi de când puii de alien, ieşiţi din cheptu' bietului organism purtător, se maturizează-ntr-un minut? Şi tot aşa...) Iar cine nu-i fan, tot se va amuza copios cu aberaţiile de ordin general - un exemplu: un tată şi al său puiandru merg noaptea prin pădure şi văd o navă meteorizând pe cer, pe deasupra lor, peste muntele învecinat, peste şapte văi şi-o vale-adâncă, pân-la orizont şi mai departe. Curioşi nevoie-mare, ajung acolo-n cinci minute şi-o sfeclesc.
Ăsta a fost începutul. Hai c-un exemplu şi de la sfârşit. Fug ăia cu cioclopteru' (apropo, se pare să singura calitate a peliculei e citatul "Get to the chopper!"), şi unda de şoc a bombardelei îl ia de coadă şi zvârrr dă cu el de-a azvârlita peste-un deal şi-l înfige cu botu-n pământ. A doua zi în zori, ies ei împleticiţi, care c-un ochi vânăt, care cu-o buză umflată, care cu deştu' mic de la picior scrântit. Dau nas în nas cu soldaţii care făcuseră cerc în jurul lor, şi zic afolaţi: "Aţi omorât tot oraşu'." Apevistu', zice: "Aşa am primit ordin. Hai, în salvare cu voi."
A, încă una, şi mai drăguţă. Predatorul are-o stecluţă cu vetrion englezesc fluorescent, care-i un metal, ceva, de arde tot, tot Năică, justaminte şi mai ales ochii, şi picură din el peste tot ce căsăpeşte, ca să-şi şteargă urmele. În schimb, când omoară oameni în pădure, îi jupoaie şi-i atârnă de copaci cu susu-n jos, ca la expoziţion. Logic!
Cam aşa o ţine tot filmul. Tot.
Evident, la aşa scenariu, aşa regie. Prinzându-se ei că Anderson o cam feştelise acu' patru ani, producăreţii (John Davis şi Wyck Godfren), ce şi-au zis ei: unde-s doi, puterea creşte! Aşa că i-au fericit cu regia pe fraţii Strause - Colin şi Greg. Filmează băieţii ăştia doi, de zici c-ar fi Popovici şi Sârbuşcă! Ca să nu se vadă ce low-budget e toată chestia, le-a venit măreaţa idee să pună acţiunea noaptea, mai ales prin canale - aşa că nu numai că ioc mister ioc suspense, dar şi pas de-a mai înţelege ceva. Cam singurele lor idei creatoare sunt tăieturile de montaj dintre cum se mişcă predatorul şi cum lucesc prin cadru maşinile Gărzii Naţionale venite să se ocupe, şi alternanţele între ploaia de-afară şi smacurile picurătoare ale alienilor, de nu mai ştii nici care pe care, nici ce şi cum.
Pe partea lui homo sapiens, a tunat şi-a adunat câteva personaje mai poncife decât într-un soap fără clăbuc, dintre care nu lipseşte fetiţa cu binoclu cu infraroşii care vede alienu' şi zice: "Tati, ă-hăă-hăă, baubau!" Zâmbet condescendent: "Nu e nici un baubau!" Zvâc! face baubau din coadă şi nimereşte tati pireu pe toţi pereţii. Noroc că fetiţa şi mămica ajung în elicopterul salvator, că vorba aia, prost să fii, noroc că eşti. Tot acolo mai ajung şi alte manechine umblăreţe, ale căror nume le am chiar acum în faţa ochilor, pe displayul de-alături, da' mi-e lene să le cópii (precis aşa zic fraţii Strause la "copiez": cópii). Pur şi simplu, ţi se fâlfâie dac-or scăpa, sau i-o face predalienul mediu de cultură şi pe ei - la fel cum ţi-si-rupi şi de fraierii ceilalţi, care nu iau elicopterul şi-i prăjeşte nucleara guvernului.
Mă rog, râdem noi râdem, Harap Alb, dar de fapt jalea e mare. În primul rând, pentru că din două francize excelente, Alien şi Predator, s-a făcut acum patru ani un hibrid tâmpit, care între timp a degenerat la nivelul demenţei senile. Pur şi simplu, mi-e imposibil să înţeleg cum, după decenii întregi în care experienţa a demonstrat cât de moarte din start sunt proiectele astea cu supe reîncălzite (vezi tragedia atâtor serii, cum ar fi: Planet of the Apes, The Omen, The Exorcist sau Nightmare on Elm Street), unii tot mai continuă. Sau - mai bine zis, înţeleg, dar nu pot să accept. E o afacere care nu mai are nici o tangenţă nici măcar cu entertainment-ul pur - că de arta cinematografică, ce să mai vorbim. Aşa cum unii produc adidaşi chinezeşti care se vând cu toptanu' şi-n două zile se fac ferfeniţă de umbli ca ăla din romanul lui Zaharia Stancu (vorba lui Tomiţă, Dumnezeu să-l ierte), alţii comit puzderie de junk food-uri la fel de vandabile şi de inutile (ba te mai bagă şi-n spital), iacătă că sunt destul şi care ţin activă, pe bază de poll-uri (bine zicea cine zicea: Pollywood!) industria de reciclare a deşeurilor cinematografice. Păcat doar că-s deşeuri ale unor produse care, la origine, fuseseră de calitate. Dar... de: de legile lui Murphy nu scapă nimeni.
8 ianuarie, 2008
Bucureşti, România
De neuitat, însă, rămâne al doilea avepeu, zis şi avepereu - adică Aliens Versus Predator - Requiem, ăsta de-acum. Să vi-l povestesc. Un predalien (nu e banc, e corcitură) se paraşutează-ntr-un orăşel de Colorado şi se pune pe ouat. Un predator vine şi el şi se ia la trozneală cu alienii nou-născuţi. Prăpădenie printre orăşeni, care mor pe capete. Câţiva fug cu un elicopter. Guvernul dă cu atomica şi rade tot. Elicopterul pică-n bot, şi pe pasageri îi ia salvarea.
Gata vi l-am povestit.
Mă pregătisem să avertizez că bag spoilere, dar nu fără precizarea: "nu face nimic, nu prea am ce spolia". Numai că, dând pe imdb.com, ce-mi văzură ochii? Primul user comment, al lui Pmaglinger din S.U.A. (merită să fie citat in extenso) zice: "Acest comentariu nu conţine un spoiler. N-are cum. Filmul e previzibil ca răsăritul soarelui. În primele filme Alien, elementul [de suspense] era că PUTEA să se întâmple ceva. La fel era şi în primele două filme Predator, deşi mai puţin accentuat....Requiem a înlăturat complet elementul de suspense şi l-a înlocuit cu borş şi maţe. Ştii c-or să moară oameni (păi nu? doar i-un film A.vs.P.), dar mai ştii dinainte şi CINE va muri, şi CÂND va muri, şi UNDE va muri. Regizorii ar trebui să primească o lecţie de la Hitchcock, care a spus: "Suspense-ul nu înseamnă o bombă cu ceas care va exploda sub masă. Suspense-ul e o bombă care NU va exploda sub masă.» (...)."
Deci: liniar, trenant şi lipsit se orice finalitate. Avepeul din 2004 era măcar o poveste care pleca de ici şi ajungea colo. Avepereul de-acum e o non-poveste care nu pleacă de nicăieri şi n-ajunge niciunde.
Dar nu numai atât. Scenariul e atât de idiot, de parcă l-ar fi scris... ăă, nu mă pot hotărî, nici chiar printre absolvenţii U.N.A.T.C. din ultimii douăzeci de ani nu găseşti asemenea cretini. Din capul locului, îi lipseşte orice structură, motivaţie, raţiune şi logică. Totul, dar absolut totul, se întâmplă că aşa vrea muşchii lui Shane Salerno - un atlet scenaristic de-a dreptul auschwitzian. În plus, e limpede că habar n-are de universul fictiv al alien/predatorilor, cu legile, regulile şi obiceiurile lui - n-am să intru-n prea multe detalii, dar orice fan s-ar prăpădi de râs văzând inepţiile de-aici (la o adică: de când se ouă predalienii, că doar nu-s regine? Şi de când puii de alien, ieşiţi din cheptu' bietului organism purtător, se maturizează-ntr-un minut? Şi tot aşa...) Iar cine nu-i fan, tot se va amuza copios cu aberaţiile de ordin general - un exemplu: un tată şi al său puiandru merg noaptea prin pădure şi văd o navă meteorizând pe cer, pe deasupra lor, peste muntele învecinat, peste şapte văi şi-o vale-adâncă, pân-la orizont şi mai departe. Curioşi nevoie-mare, ajung acolo-n cinci minute şi-o sfeclesc.
Ăsta a fost începutul. Hai c-un exemplu şi de la sfârşit. Fug ăia cu cioclopteru' (apropo, se pare să singura calitate a peliculei e citatul "Get to the chopper!"), şi unda de şoc a bombardelei îl ia de coadă şi zvârrr dă cu el de-a azvârlita peste-un deal şi-l înfige cu botu-n pământ. A doua zi în zori, ies ei împleticiţi, care c-un ochi vânăt, care cu-o buză umflată, care cu deştu' mic de la picior scrântit. Dau nas în nas cu soldaţii care făcuseră cerc în jurul lor, şi zic afolaţi: "Aţi omorât tot oraşu'." Apevistu', zice: "Aşa am primit ordin. Hai, în salvare cu voi."
A, încă una, şi mai drăguţă. Predatorul are-o stecluţă cu vetrion englezesc fluorescent, care-i un metal, ceva, de arde tot, tot Năică, justaminte şi mai ales ochii, şi picură din el peste tot ce căsăpeşte, ca să-şi şteargă urmele. În schimb, când omoară oameni în pădure, îi jupoaie şi-i atârnă de copaci cu susu-n jos, ca la expoziţion. Logic!
Cam aşa o ţine tot filmul. Tot.
Evident, la aşa scenariu, aşa regie. Prinzându-se ei că Anderson o cam feştelise acu' patru ani, producăreţii (John Davis şi Wyck Godfren), ce şi-au zis ei: unde-s doi, puterea creşte! Aşa că i-au fericit cu regia pe fraţii Strause - Colin şi Greg. Filmează băieţii ăştia doi, de zici c-ar fi Popovici şi Sârbuşcă! Ca să nu se vadă ce low-budget e toată chestia, le-a venit măreaţa idee să pună acţiunea noaptea, mai ales prin canale - aşa că nu numai că ioc mister ioc suspense, dar şi pas de-a mai înţelege ceva. Cam singurele lor idei creatoare sunt tăieturile de montaj dintre cum se mişcă predatorul şi cum lucesc prin cadru maşinile Gărzii Naţionale venite să se ocupe, şi alternanţele între ploaia de-afară şi smacurile picurătoare ale alienilor, de nu mai ştii nici care pe care, nici ce şi cum.
Pe partea lui homo sapiens, a tunat şi-a adunat câteva personaje mai poncife decât într-un soap fără clăbuc, dintre care nu lipseşte fetiţa cu binoclu cu infraroşii care vede alienu' şi zice: "Tati, ă-hăă-hăă, baubau!" Zâmbet condescendent: "Nu e nici un baubau!" Zvâc! face baubau din coadă şi nimereşte tati pireu pe toţi pereţii. Noroc că fetiţa şi mămica ajung în elicopterul salvator, că vorba aia, prost să fii, noroc că eşti. Tot acolo mai ajung şi alte manechine umblăreţe, ale căror nume le am chiar acum în faţa ochilor, pe displayul de-alături, da' mi-e lene să le cópii (precis aşa zic fraţii Strause la "copiez": cópii). Pur şi simplu, ţi se fâlfâie dac-or scăpa, sau i-o face predalienul mediu de cultură şi pe ei - la fel cum ţi-si-rupi şi de fraierii ceilalţi, care nu iau elicopterul şi-i prăjeşte nucleara guvernului.
Mă rog, râdem noi râdem, Harap Alb, dar de fapt jalea e mare. În primul rând, pentru că din două francize excelente, Alien şi Predator, s-a făcut acum patru ani un hibrid tâmpit, care între timp a degenerat la nivelul demenţei senile. Pur şi simplu, mi-e imposibil să înţeleg cum, după decenii întregi în care experienţa a demonstrat cât de moarte din start sunt proiectele astea cu supe reîncălzite (vezi tragedia atâtor serii, cum ar fi: Planet of the Apes, The Omen, The Exorcist sau Nightmare on Elm Street), unii tot mai continuă. Sau - mai bine zis, înţeleg, dar nu pot să accept. E o afacere care nu mai are nici o tangenţă nici măcar cu entertainment-ul pur - că de arta cinematografică, ce să mai vorbim. Aşa cum unii produc adidaşi chinezeşti care se vând cu toptanu' şi-n două zile se fac ferfeniţă de umbli ca ăla din romanul lui Zaharia Stancu (vorba lui Tomiţă, Dumnezeu să-l ierte), alţii comit puzderie de junk food-uri la fel de vandabile şi de inutile (ba te mai bagă şi-n spital), iacătă că sunt destul şi care ţin activă, pe bază de poll-uri (bine zicea cine zicea: Pollywood!) industria de reciclare a deşeurilor cinematografice. Păcat doar că-s deşeuri ale unor produse care, la origine, fuseseră de calitate. Dar... de: de legile lui Murphy nu scapă nimeni.
8 ianuarie, 2008
Bucureşti, România
0 comentarii
Resurse
Alte articole de Pitbull (Mihnea Columbeanu)Alte articole
O grămadă de monştri cretini - Aliens vs. Predator - Requiem, Carmen MezincescuSCRIEŢI LA LITERNET
Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.
PUBLICITATE
© 2001-2012 Asociaţia LiterNet®. Toate drepturile rezervate
Design: Bogdan Gheorghe
Publicitate: Web Hosting | Cazare