Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Topuri 2007

Cel mai prost film al anului 2007


Autori diverşi

Dilema Veche, ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă la începutul anului trecut am provocat criticii de film să aleagă cel mai bun film românesc din 2006 ("bătălia" s-a dat între Hîrtia va fi albastră, A fost sau n-a fost?, Legături bolnăvicioase şi Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii), de data aceasta ni s-a părut nedrept şi, pînă la urmă, irelevant să-i punem să aleagă între 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (Palme d'Or) şi California Dreamin' (nesfîrşit) (Un Certain Regard). În schimb, dat fiind numărul de filme româneşti proaste turnate anul trecut cu ajutorul neprecupeţit al CNC-ului, ne-am întrebat care este, de fapt, cel mai prost dintre ele. (Marius Chivu)

Sageata Iulia Blaga

Ticăloşii, regia Şerban Marinescu, şi După ea, regia Cristina Ionescu

Nu pot alege categoric şi definitiv între Ticăloşii de Şerban Marinescu şi După ea de Cristina Ionescu, poate pentru că cele două filme se completează cumva şi sînt de aceeaşi parte a baricadei, pretinzînd că sînt altceva decît ce par (şi sînt). Ticăloşii se vrea un thriller politic mustind de realitate şi expunînd personaje emblematice pentru bestiarul politic contemporan, dar de fapt oferă ecouri la a şaptea mînă, clişee şi personaje spînzurate de-o aripă într-un insectar uscat, populat cu cadavre desfigurate. În ciuda galeriei impresionante de mari actori, Ticăloşii nu are nici un fel de voce, gust, stil etc. Nu e memorabil în nici un fel, decît poate prin faptul că personajele mănîncă des. Iar realitatea din el e la fel de vie şi de aprofundată, de parcă autorii ar fi fost nişte străini care au petrecut exact o oră în România, după care s-ar fi apucat să scrie o carte (Ciocoii noi cu bodyguard de Dinu Săraru) şi să tragă după ea un film. Totul e după ureche. După ea, debutul în lungmetraj al Cristinei Ionescu, te impresionează mai ales prin faptul că e extrem de plat pe aproape toate planurile. Pretenţia lui e că aduce pentru prima oară lumea publicitarilor pe marele ecran şi că e o noutate ca subiect, dar şi în cazul lui, imaginea e una falsă, incompletă. Filmul ezită între asepticul serialelor de pe Acasă TV şi un thriller cu vagi accente erotice, dar scenariul şubred te îndeamnă mai mult să rîzi de drama eroului care repetă acelaşi pattern: ajunge în cîrciumă şi bea pînă uită, din cauza "la o femeie".


Sageata Laurenţiu Brătan

Logodnicii din America, regia Nicolae Mărgineanu

Logodnicii din America e un foarte bun exemplu de film românesc care se înscrie perfect în tiparul cinematografului de proastă calitate. Prost, de la scenariu (replici care se vor grave, dar care sînt atît de preţios folosite, încît stîrnesc rîsul); la jocul actorilor (printre ei Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele) pe care Nicolae Mărgineanu nu ştie să-i mînuiască; şi pînă la partea tehnică - montaj, sunet, totul e lamentabil. Filmul vrea să bifeze teme "la zi", cum ar fi homosexualitatea, dar replicile legate de subiect sînt ridicole. Apoi, subiectul se vrea şi el neapărat la ordinea zilei, dar a devenit inflaţionar, iar filmul nu reuşeşte să aducă ceva interesant pe tema respectivă: revenirea în ţară, din America, a unei femei fugite în anii comunismului, pentru a-şi descoperi turnătorii şi a le cere socoteală. Evident că femeia e dezamăgită de ceea ce găseşte în România, de foştii anchetatori care astăzi sînt în posturi de conducere... Ce noutăţi ne spune! Logodnicii din America e un film fără rost, care vine să îngroaşe rîndurile peliculelor de prisos din şi aşa mica producţie românească de film.


Sageata Andreea Chiriac

Logodnicii din America, regia Nicolae Mărgineanu

Fie că s-a vrut sau nu reeditarea unui gen de story practicat la superlativ în anii '70-'80 (de la la Who's Afraid of Virginia Woolf?, al lui Mike Nichols, la minunatul A Delicate Balance, al lui Tony Richardson, şi pînă la September, al lui Woody Allen), în care cîţiva prieteni se adună la o petrecere inofensivă şi sfîrşesc prin a scoate la suprafaţă toate nevrozele şi secretele familiale insuportabile, Logodnicii din America, regizat de Nicolae Mărgineanu pornind de la scenariul Evei Sîrbu (un foarte respectabil critic de film, de altfel), reuşeşte să fie un eşec la toate capitolele. Gîndit ca o dramă de familie care pune degetul pe rana amestecului perfid al securităţii în viaţa românilor, filmul derapează însă - chiar de la început - de la tonul profund ori măcar discret pe care asemenea subiect l-ar fi reclamat. Week-end-ul expiator al protagoniştilor se transformă într-o melodramă urîtă la vedere şi stridentă sonor, în care predomină fandoselile şi ţipetele. Cel mai grav şi iritant defect este însă preţiozitatea ridicolă a dialogurilor, pe care realizatorii (şi o destul de mare parte a publicului, căruia filmul românesc i-a administrat, de-a lungul vremii, doze masive de artificialitate) o confundă cu eleganţa şi naturaleţea. Logodnicii din America înşală aşteptările create de prestigiul regizorului, umileşte, prin falsitatea situaţiilor, o distribuţie excelentă şi reuşeşte să mimeze consistenţa doar în faţa celor obişnuiţi cu opusul ei, rămînînd o producţie jenantă, care ţine să epateze constant. Noroc că alternativele există.


Sageata Andrei Gorzo

Ticăloşii, regia Şerban Marinescu

Hai să vedem care ar fi concurenţa. După ea? Logodnicii din America? Da, şi acestea sînt nişte dezastre; nu le găsesc nici o scuză pentru că sînt aşa cum sînt, dar măcar nu am nimic împotriva a ceea ce au încercat să facă realizatorii lor. Realizatorii celui dintîi au încercat să ţeasă un mister ademenitor şi rafinat pe fundalul unui Bucureşti contemporan, dar mai apropiat de-al lui Eliade, decît de-al lui Cristi Puiu. Realizatorii celui de-al doilea au încercat să creeze o dramă intensă despre o reuniune de familie în cursul căreia ies la iveală demoni care nu sînt doar ai personajelor, ci şi ai întregii societăţi româneşti. Şi unii, şi alţii au ratat. Nu pot să spun că au ratat onorabil, dar, iarăşi, nu pot nici să am mare lucru împotriva lor. După cum nu pot să am mare lucru împotriva unui alt film slab, Îngerul necesar, semnat de un demiurg care confundă creaţia cu sterilitatea frumos decorată; confuzia lui e o dramă, nu un lucru demn de dispreţ. În schimb, este demn de dispreţ demersul celor care au făcut Ticăloşii. Filmul pretinde că denunţă corupţia clasei politice româneşti, dar denunţul nu e decît un talmeş-balmeş toxic, întunecător la minte, de înjurături generalizatoare, atotştiutorisme de bodegă, vechi bîrfe reactivate, vechi dezvăluiri reîncălzite, vulgare portrete cu cheie, scîrboase ocheade populiste şi cabotine gesturi de disperare. Totul prezentat într-un stil ce sugerează că regizorul a învăţat arta mizanscenei lucrînd ca om de serviciu într-un muzeu al figurilor de ceară.


Sageata Laura Popescu

Ticăloşii, regia Şerban Marinescu

Oare cum se simte regizorul Şerban Marinescu într-o lume în care singurul admirator sincer şi disperat al propriei opere este el însuşi? Îl citez din Cronica Română: "Aceia care vor fi deranjaţi de film, ori sînt proşti, ori sînt ticăloşi". În fapt, filmul său e la fel de complicat ca o reţetă de hamburger. E un fel bizar de blockbuster cu mult caviar, taraf, elicopter, vînătoare (MDV Film nu s-a dat niciodată în lături să arunce cu banii pe "ştaif") şi toţi marii actorii români invitaţi să umple golurile pe care mîncărurile, elicopterul şi Dan Diaconescu le lasă neacoperite. Un film care nu spune nimic, dar are nevoie disperată de bani (producătorul) şi laude (regizorul) şi atunci cîntă despre politicieni şi hoţi cam ca o manea despre gagici şi bani - într-o cheie la fel de profundă ca "femeile e rele şi te-nşală şi îţi mănîncă zilele şi banii" - aşteptînd să-ţi lipească euroii pe frunte. Singurul lucru pe care reuşeşte să-l dezvăluie, involuntar, prin lăcomia şi cabotinismul lui, e publicul-ţintă: o Românie mizeră, moartă după scandaluri, îngropăciuni, mascaţi şi "dezvăluiri", pe care le confundă cu adevărul. Indicaţiile de regie par să fie una singură: actorii se avîntă în film încruntaţi din primul cadru, părînd să-şi repete obsesiv în minte "sînt rău, sînt foarte rău". Ceea ce se potriveşte de minune cu cadrele moarte, montajul lugubru şi cele două gesturi finale, la fel de credibile, ale personajului lui Ştefan Iordache: de a se întoarce cu spatele cînd face pipi la cadru în timp ce se plimbă complet singur prin pădure - adică pornoşagurile scabroase nu mai vînd în România un blockbuster chit că gestul devine caraghios - şi pomana "în viu" a Revoluţiei române de către revoluţionarul cu păr alb şi pistol la brîu Dan Sfiosu. Ticăloşii de jucărie ai domnului Marinescu au fost finanţaţi de CNC, unde lucrurile stau mult mai de-adevăratelea.


Sageata Valerian Sava

CNC, scenariul şi regia Adrian Iorgulescu şi Eugen Şerbănescu

Cel mai prost film al anului este CNC de Adrian Iorgulescu şi Eugen Şerbănescu (scenariul şi regia); co-scenariste şi producătoare executive Delia Mucică şi Cornelia Paloş. În rolurile principale: Nicolae Cabel (regizorimea română) şi Eugen Atanasiu (critica de film) în Consiliul de Administraţie. Casting-ul: Mihnea Gheorghiu (preşedinte viager la UCIN) şi Sergiu Nicolaescu (idem la UARF). Primele secvenţe anunţă un film cu gangsteri, prin cea mai mare deturnare de fonduri din istoria de resort (la concursul de proiecte care a provocat scandalul deceniului, în ianuarie-martie 2007), dar definiţia de gen evoluează spre filmul catastrofă, cu prăbuşirea la jumătate a numărului anual de premiere: 6 (şase) lungmetraje de ficţiune, faţă de cîte 12 în anii precedenţi, şi cu cea mai adîncă prăpastie dintre cele două vîrfuri (432 şi California Dreamin') şi tot restul producţiei: Îngerul necesar, Logodnicii din America, Ticăloşii, După ea.



 Toate articolele despre Topuri 2007


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Autori diverşi


Alte articole

 Delicii cinefile - Top 2007, Carmen Mezincescu
 2007 şi paradoxurile sale, Laurenţiu Brătan
 Best of 2007, Alin Ludu Dumbravă
 2007 - Meniu complet, Giulia Ghica Dobre
 2007 pe scurt, Alex. Leo Şerban
 Toate articolele despre Topuri 2007


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer