Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Mansardă la Paris cu vedere spre moarte

Desant românesc, cu Thespis, la Avignon - Mansardă la Paris cu vedere spre moarte


Oltiţa Cîntec

Teatrul Azi, ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2001, regizorul Radu Dinulescu lansa proiectul Thespis - teatru de proiecte francofone, propunându-şi să arate, prin eşantioane, că spiritualitatea română şi cea est-europeană în ansamblu este foarte bogată, variată şi că Occidentul trebuie doar să înceapă a o cunoaşte. La modul concret, strategia Thespis era să identifice producţii teatrale autohtone valoroase şi să le itinereze la Avignon, în secţiunea Off a celebrului festival găzduit de oraşul de altădată al papilor. Până acum, prin grija Thespis au ajuns la Avignon şi au fost vizionate opt spectacole. Patru dintre ele, chiar în vara lui 2007: Hymnus de Gyorgy Schwaida (regia Radu Dinulescu, Teatrul "Fani Tardini" Galaţi), care a şi obţinut un preţios Premiu al presei, atrăgând mai insistent atenţia asupra artiştilor din România; Buzunarul cu pâine de Matei Vişniec (regia Lenuş Moraru, Teatrul "Mihai Eminescu" Botoşani), Crăiasa zăpezilor după H.C. Andersen (regia V.I. Frunză, Teatrul de Marionete Arad) şi Culoarea visurilor noastre (regia Bogdan Drăgulescu, Teatrul "Prichindel" Alba Iulia). Cele patru spectacole au fost jucate la Theâtre du Bourg-Neuf (sala Rouge şi sala Bleue) şi la Theâtre de l'Atelier 44, desantul românesc însumând, în 23 de zile de festival, 33 de artişti şi 69 de reprezentaţii. Au pus umărul financiar la această deplasare Ministerul Culturii şi Cultelor, prin programul Promocult, UNITER, primăriile oraşelor pomenite şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

Thespis va continua şi în 2008, iar una dintre montările care va putea fi văzută la Avignon a avut premiera, în decembrie 2007, la Teatrul de Stat din Constanţa. Un teatru care, după ce era cât pe ce să fie desfiinţat, renaşte, iată, încet, dar ferm, sub conducerea artistică a tânărului regizor Sorin Militaru. Pe scena de la Constanţa s-a jucat, într-o seară în română, a doua seară, în franceză, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte de Matei Vişniec. Realizarea este o co-producţie cu La Compagnie du Grand Desherbage, Region Centre din Franţa, cu toate beneficiile pe care implicarea bilaterală le presupune: distribuţie mixtă, cheltuieli asumate pe jumătate, premieră pariziană, deplasare la Avignon.

Textul lui Matei Vişniec a mai fost montat în Romania în urmă cu câteva stagiuni, de Radu Afrim la Teatrul Naţional din Cluj Napoca. Reintroducerea lui în circuitul scenic e o reverenţă făcută unui mare gânditor, Emil Cioran, şi unui talentat dramaturg român de expresie franceză, Matei Vişniec. Deşi biografiile lor au puncte tangente (ambii au fost obligaţi, trăind la Paris, să scrie într-o altă limbă decât cea nativă, franceza devenindu-le limbă culturală), cei doi nu s-au cunoscut personal. S-au intersectat doar o dată, spune Matei Vişniec, la o conferinţă susţinută de Cioran, dar n-au apucat să stea de vorbă. Piesa lui Matei Vişniec îl are protagonsit pe Cioran, construcţia narativă fiind o suită de secvenţe biografice mixate teatral. Personajul e la vârsta la care maladia Alzheimer i-a luat cea mai de preţ comoară, memoria, restituindu-i-o fragmentat, ca într-un Jurnal în fărâme, iar textul dramatic devine un slalom aleatoriu al acestuia în trecutul propriu. Mansardă la Paris cu vedere spre moarte e o translare în registru dramatic a unor întâmplări reale din viaţa şi creaţia lui Emil Cioran, translare realizată în cheie simbolică, cu tente absurde şi comice. Tablourile alese refac într-un puzzle episoade din traseul terestru al gânditorului. Nu asistăm la o idealizare a omului Cioran, meritul lui Matei Vişniec şi doza de interes pe care o stârneşte lucrarea sa venind şi din faptul că evenimentele asupra cărora se insistă cu mijloace artistice îl demitizează pe eseist, subliniindu-i mai ales latura omenească, vulnerabilităţile, greşelile. Operaţiunea e făcută empatic, cu generozitate, tonul fiind cald, când poetic, când amar, când impregnat cu umor, aducându-l pe acest unul dintre cei mai preţuiţi scriitori ai secolului XX foarte aproape de spectatori. Il întâlnim pe Cioran în piaţa Furstenberg, unde îi caută pe Mircea Eliade şi pe Eugen Ionescu, în faţa mansardei sale din vecinătatea Grădinii Luxemburg, la Élyssée, unde era aşteptat de preşedinte, la Sorbonna, unde era cel mai bătrân student, în salonul de la spitalul Broca, întâlnindu-se cu un tânăr care, fascinat de elogiul făcut sinuciderii îi cere binecuvântarea pentru a-şi pune capăt zilelor, la Gallimard, de la care spera o ediţie Poches, alături de Simone Boué devenită Femeia care iese din mare, la Gare de L'Est, aşteptându-şi fratele, dar şi pe străzile Sibiului şi la poalele de la Coasta Boacii, unde o necunoscută îl plânge pe cel care-a murit printre străini...

E multă încărcătură metaforică în piesa lui Vişniec, o încărcătură pe care regizorul Radu Dinulescu a avut grijă s-o evidenţieze scenic. Abordarea sa este una fidelă textului, intervenţia regizorală însemnând grijă ca spusa dramaturgului să capete cea mai potrivită formă teatrală, pentru a o livra cât mai convingător şi cât mai emoţionant privitorului. Imaginea scenică a devenit, din punctul său de vedere, cel mai adecvat vehicul estetic în acest scop. Spaţiul de joc a fost îmbrăcat în garnitură albă, cu câteva fâşii late din voal semi-transparent amplasate pe verticală, ici-colo. Scenografia (acelaşi Radu Dinulescu) e realizată exclusiv din proiecţii video în 3 D, imagini în relief şi în mişcare care redau, în cel mai autentic chip, locaţiile unde se petrec cele 13 tablouri. Ca privitor, eşti condus prin intermediul ochiului camerei de filmat în scuaruri şi pe stradele pariziene, pe un peron, pe o plajă din Bretagne, senzaţia de călătorie fiind evidentă şi generoasă vizual. Totul capătă aerul unui vis, atmosfera e uşor eterică, aşa ca-n memoria imprecisă a personajului central. Muzica (Pedro Negresco) are şi ea un aport, realizatorii preferând sunetul crud al câte unui instrument care susţine scurte solo-uri: pian, trompetă, chitară, armonică.

Scris iniţial în limba franceză, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte a fost tradus în româneşte chiar de Matei Vişniec şi publicat la Paralela 45. Interpretat în franceză, el are un atu faţă de varianta românească, atu care vine din particularităţile de limbă: o muzicalitate specială, o frumuseţe a spunerii. Chiar dacă nu toţi actorii distribuiţi sunt foarte familiarizaţi cu limba lui Molière şi au mai stâlcit-o la pronunţie. Concentrându-se asupra replicilor în franceză, unora le-a fost mai dificil să interpreteze şi nuanţat, însă lucrurile se vor îmbunătăţi, cu certitudine, după un rulaj al reprezentaţiilor, când textul "străin" va deveni automatism, iar jocul lor va câştiga şi pe această linie. Distribuţia mixtă are, neîndoielnic, avantajele ei, printre care şansa interpreţilor autohtoni de a intra în contact şi cu alte metode de abordare a rolurilor. Dar tocmai această întâlnire a mai multor stiluri devine punctul şubred al spectacolului, pentru că ele nu sunt aduse la unison. Curios, lipsa de armonizare se simte şi între actorii români, unii, din dorinţa de a se remarca, ieşind prea evident din cadrele impuse regizoral. Rolul lui Emil Cioran i-a fost încredinţat lui Denis Wetterwald, care, deşi vorbea în limba maternă, a fost monocord, după gustul meu, pe tot parcursul spectacolului. Evoluţia lui ca personaj a fost practic insesizabilă, întreaga miză artistică aşezându-se pe zicerea partiturii verbale, rezultatul fiind un Cioran vlăguit, anemic. O mai mare varietate a mijloacelor de construire a portretului teatral al lui Emil Cioran, în acord cu complexitatea generată de piesă, ar fi fost în câştigul mizanscenei.

La mijlocul lui februarie 2008, Mansarda... constănţeană va avea premiera la Paris, iar la vară, iubitorii teatrului de pe continent o vor putea viziona la Avignon, printre alte mii de spectacole din secţiunea Off. E şi acesta un pas important în afirmarea teatrului românesc dincolo de graniţele ţării. Meritul e al acelora care fac eforturi ca europenii să ne descopere şi pe noi.


Teatrul de Stat Constanţa, La Compagnie du Grand Desherbage, Region Centre-Franţa,
Mansardă la Paris cu vedere spre moarte de Matei Vişniec,
regia şi decorurile: Radu Dinulescu;
asistent scenografie: Andrei Brovcenko;
costumele: Sanda Mitache;
muzica: Pedro Negresco;
distribuţia: Denis Wetterwald (Cioran), Dana Dumitrescu (Distinsa doamnă), Dan Zorilă (Orbul cu telescop), Iulian Enache/Alain Leclerc (Profesorul de filosofie), Laura Bilic (Fata cu iepuraşul), Marian Adochiţei (Tânărul care vrea să se sinucidă), Cristina Oprean (Femeia în alb), Mihai Sorin Vasilescu (Şeful secţiei apatrizi), Florina Bulgaru (Dactilografa), Lana Moscaliuc (Femeia care iese din mare), Florentin Roman (Bagajistul), Patrick Harivel (Preşedintele), Pavel Bârsan (Cioran tânăr).
Data premierei: 14 decembrie 2007.





Nu uitaţi: Aplaudaţi doar dacă - şi cît - vă place! O campanie iniţiată de LiterNet.



 Toate articolele despre Mansardă la Paris cu vedere spre moarte


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oltiţa Cîntec


Alte articole

 Galerie foto - Mansardă la Paris cu vedere spre moarte, Laura Iancu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer