Mungiu şi viruşii - 432

Pentru unii, faptul că 432 n-a intrat pe lista scurtă (din care se vor extrage cele cinci nominalizări) la Oscarul pentru film străin şi că n-ar fi luat Globul de Aur este un "eşec". Cuvîntul te trimite la eşecul naţionalei de fotbal care nu se califică la nu ştiu care campionat (nu pentru că ar fi jucat foarte bine) sau la nu ştiu ce lege care n-a trecut de Camera Deputaţilor (deşi era proastă). Dacă imediat după Cannes Mungiu devenise erou naţional, fiind cu toţii mîndri de succesul lui de parcă am fi fost responsabili pentru el (poate ăsta e patriotismul), acum Mungiu trebuie să se facă mic şi să-şi asume cele două "ratări", căci numai el e de vină, iar noi ne-am ambalat degeaba. Başca îi mai şi calcă hoţii casa de la Iaşi şi îi fură laptopul.

Oare aceştia or fi fost tocmiţi de Julian Schnabel? Uite un străin cu suflet de român. Schnabel a declarat cu puţină vreme în urmă, înainte să ia două Globuri de Aur, că filmul lui, Le Scaphandre et le Papillon, a fost favoritul juriului de la Cannes pînă în ultima zi, cînd s-a decis "pe motive politice", ca Palme d'Or-ul să-l ia 432. (Dincolo de acest gest neelegant, bazat pe neadevăruri, să nu uităm că filmul lui Schnabel e coprodus de Miramax.)

Civic Media l-a luat pe Schnabel în braţe cînd a scos un comunicat penibil şi cam varză, din care se înţelegea că românii adevăraţi ar trebui să se bucure de ratarea lui Mungiu la Globuri. Cam ăştia sîntem... "Ţară de biciclişti", cum spunea un clasic în viaţă. Asta în vreme ce criticii americani au sărit imediat după anunţarea listei scurte spunînd încă o dată că un film de valoarea lui 432 trebuia să fie pe listă. Dar dincolo de Oscaruri, de Globuri şi de toate premiile, 432 nu e un film foarte bun pentru că le-a luat sau le-a ratat la mustaţă. Ar fi rămas un film foarte bun şi dacă n-ar fi fost luat la Cannes, numai că succesul lui era inevitabil să nu le mănînce ficaţii altora.