Nu ştiu cîte glume mai pot face oamenii ăştia, dar
trailer-ul promitea. Ca şi numele lui Zucker & Abrahams,
care-au reuşit în 2003 să revigoreze puţin franciza
Scary Movie, după vomismentele seriale ale născătorilor fraţi Wayans. Dar, ca de obicei la genul ăsta de filme, cele mai bune momente
s-au văzut acolo, în
trailer: de la parodia de
Saw din pregeneric (reluată, cu alte elemente, pe tot parcursul "filmului"), la
triPod-ul gigantic ce iniţiază distrugerea lumii,
Village-ul de retarzi (cu Bill Pullman pe post de William Hurt) sau tumbele isterice ale eroului Tom (nu Cruise, deşi...) la un show gen Oprah.
În rest: scheletul e din
War of the Worlds, altoit cu ceva
The Grudge,
Dark Water,
Million Dollar Baby (una dintre puţinele faze chiar de milioane!) şi nenumărate referinţe, dintre care chiar dărîmătoare e parodia
all-black &
disco la o deja foarte celebră secvenţă din
Brokeback Mountain. Dacă vreţi neapărat, un plot există, dar nu e foarte relevant - cine naiba merge la
SM ca să vadă o poveste?! Uneori trenează, alteori rîsul e profund jenat (specialitatea casei), dar e, aşa că nu poţi
să-l dai dracu' pur şi simplu. Un film inutil şi neimportant, dar suficient de ireverent şi cu cîteva gaguri simpatic/demenţiale cît să
nu-ţi pară rău de banii daţi pe bilet sau de timpul (foarte scurt, de altfel) dedicat vizionării.