Primul lucru care te izbeşte, dincolo de ochii negri-etern neliniştiţi şi silueta felin/longilină, e că timpul pare să treacă altfel pentru el. Sau, mai bine zis, să nu treacă. În afară de un aer ceva mai matur şi cîteva riduri pe care trebuie să te străduieşti zdravăn ca să le observi, arată practic la fel de tînăr ca pe vremea (1983!) cînd două filme făceau din el noul "rebel fără cauză" şi fantasma erotică a majorităţii adolescentelor americane. Pare incredibil că are 42 de ani. Şi că, în sfîrşit, are parte de recunoaşterea unei industrii care s-a mulţumit în general să-l considere passé.
Teen Idol
Al doilea copil (din 6) al unei familii de irlandezi catolici, Matthew Raymond Dillon debuta ca actor în clasa a patra, jucîndu-l pe Benjamin Franklin într-o reprezentaţie şcolară. A devenit însă legendară povestea alegerii lui pentru primul rol cinematografic, la doar 14 ani: agenţii de casting l-au "agăţat" pe culoarele liceului în timp ce chiulea de la nişte cursuri, iar la audiţie s-a prezentat cu aerul sfidător care avea să devină trademark-ul primelor lui performanţe, întrebînd sec dacă îşi primeşte înapoi banii de autobuz. Aşa a devenit Richie, micul delicvent în jurul căruia se învîrte povestea adolescenţilor sastisiţi din ficţionala comunitate New Granada, în Over the Edge ('79). Din pricina violenţei şi a consumului deşănţat de droguri & alcool, filmul lui Jonathan Kaplan a avut o viaţă foarte scurtă pe ecrane, dar a declanşat un adevărat cult, inspirînd o pleiadă de poveşti despre alienarea adolescentină şi cel puţin două videoclipuri - Smells Like Teen Spirit (era, de altfel, şi unul dintre filmele favorite ale regretatului Kurt Cobain) şi 1979 (Smashing Pumpkins).
Deşi băiatul nu se gîndise nici o secundă serios la o carieră actoricească, laudele primite pentru interpretarea ardentă din OTE şi prietenia cu Vic Ramos (casting manager la acelaşi), care i-a devenit impresar, i-au adus rapid alte oferte. Aşa a abandonat şcoala şi, după două roluri mai mici - un seducător instructor de înot în Little Darlings şi un afurisit bully care-şi terorizează colegii în My Bodyguard ('80, care-i aduce o primă nominalizare la Young Artist Award) - a devenit un star mulţumită adaptărilor romanelor lui S.E. Hinton - The Outsiders şi Rumble Fish (Coppola, '83). Ambele, poveşti despre puşti confuzi, din micuţe oraşe industriale, organizaţi în bande rivale, prinşi între bătăi, fascinaţia pentru outlaw cool şi refuzul maturizării. Atît ca Dallas Winston, fost puşcăriaş acrit care (re)descoperă prea tîrziu căldura şi putinţa de-a se mai ataşa de cineva (Outsiders), cît, mai ales, ca Rusty James, juniorul bîntuit de legenda fratelui mai mare (Rumble Fish), Dillon devine epitomul revoltei tinereţii ce nu-şi găseşte locul în lumea conformistă a adulţilor şi caută/visează o(rice) scăpare. Se trezeşte, inevitabil, comparat cu Brando tînăr şi James Dean şi ajunge printre cele mai hot vedete. Cu precizarea că în ochii multora va rămîne ştampilat cu eticheta de idol adolescentin taciturn/antisocial.
2XVan Sant
Neavînd nici o secundă ambiţia colegului din Outsiders, Tom Cruise, alegerile lui ulterioare demonstrează doar o înclinaţie spre personaje problematice şi dorinţa de a arăta că poate fi şi (cu totul) altceva. De la Jeffrey, şmecheraşul care se străduieşte să se descurce cu slujba de vară la un club fancy, în The Flamingo Kid ('84), unde încearcă pentru prima dată comedia, la tandemul făcut cu Gene Hackman în thriller-ul Target ('85), face constant 1-2 filme pe an, dar majoritatea trec neobservate. Pînă la prima colaborare cu Gus Van Sant, care îi oferă rolul lui Bob Hughes, şeful găştii de drogaţi/jefuitori de farmacii din Drugstore Cowboy ('89). Prilej pentru a-şi arăta iar talentul extraordinar de a face empatic şi cel mai jalnic ratat. Şi de-a obţine premiul Independent Spirit pentru cel mai bun actor.
Urmează: un arivist criminal obsedat de o familie foarte bogată (A Kiss Before Dying), un rocker tîmpiţel în oda închinată în '92 de Cameron Crowe mişcării grunge şi oraşului Seattle (Singles), un tînăr vagabond schizofrenic în The Saint of Fort Washington, un sinistru agent FBI în Golden Gate. Apoi, în '95, face din nou echipă cu Van Sant şi revine în atenţie cu rolul soţului bun la suflet, dar cam limitat & incapabil să vadă oroarea din spatele chipului angelic al nevestei (Nicole Kidman) în negrul To Die For. Imperturbabil, înşiră film după film: de la tipul prins între două femei şi în fantasmele adolescenţei demult pierdute în dulce-amarul Beautiful Girls (Ted Demme, '96) la hilarisimul actor egocentric care-i face coming out-ul fostului său profesor în plină ceremonie a Oscarurilor (In & Out) sau înşelătorul consilier şcolar a cărui viaţă e aparent dată peste cap cînd e acuzat de viol de două studente foarte diferite (Wild Things) - ocazie cu care o nouă generaţie îl descoperă, mai ales datorită incandescentului threesome cu Denise Richards & Neve Campbell.
Din nou pe val
Recunoaşterea deplină în ochii tineretului i-o aduce însă performanţa delirantă şi ultra-camp în rolul scîrbosului detectiv Pat Healey ("I love working with retards!") din There's Something about Mary ('98). În 2003 îşi realizează în sfîrşit visul de-a trece în spatele camerei (mai făcuse cîteva clipuri pentru amicii de la Dinosaur Jr.) cu un straniu road movie crepuscular & poetic plasat în haosul din Cambogia post-dictatura Khmerilor Roşii, City of Ghosts (văzut şi la TIFF în 2004), unde joacă şi rolul principal. Dar marele comeback îl face abia în 2005, cu o tripletă aproape incredibilă. Un rău complet over the top & dărîmător în Herbie: Fully Loaded, o interpretare incendiară a lui Henry Chinasky alter-ego-ul literar al celebrului scriitor/alcoolic/afemeiat Charles Bukowski în Factotum şi poliţistul plin de prejudecăţi, deopotrivă brutal şi înfrînt din Crash, rol care-i aduce un alt premiu Independent Spirit şi o grămadă de nominalizări, inclusiv la Oscar. Sugestie clară a faptului că lumea a început în sfîrşit să realizeze valoarea acestui imens actor, prea mult timp neglijat. Ceea ce nu-l face pe new yorkezul pur-sînge (nu s-a mutat niciodată în LA, oricît a avut de lucru), pasionat de jazz şi cigars, mai înfumurat. Căci într-un interviu recent spunea că momentul favorit din întreaga carieră este cameo-ul din clipul unora dintre idolii săi, irlandezii la fel de catolici/alcoolici de la The Pogues, Fairytale of New York...