A fost odată un mare război (mondial) în urma căruia oamenii au învăţat concepte precum genocid şi o vreme în care ideea de bătălie onorabilă şi faţă-n faţă (corp la corp), aflată la loc de cinste în vocabularul oricărui luptător a început să-şi dea obştescul sfîrşit. Şi a mai fost un timp în care avioanele erau abia o invenţie exotică şi atrăgătoare. Cele două momente, relativ contemporane, se întretaie în remake-ul lui Tony Bill (My Bodyguard, peltelele Six Weeks şi Untamed Heart) la Lafayette Escadrille al lui William Wellman - care semna în 1927 un alt clasic aviatic WW1, Wings.
Pe scurt, Flyboys e povestea escadronului Lafayette - piloţi voluntari americani (înainte de intrarea SUA în război), tinerei care n-aveau habar în ce se bagă şi care au apărat spaţiul aerian al aliaţilor în primul război mondial împotriva mai bine echipaţilor (tehnic) lor rivali germani. Un film simpluţ şi formulaic, începînd de la distribuţia nu foarte fericită - Franco la fel de self-absorbed ca de obicei, Reno în încă un rol de şef dur dar drept, figuri mai curînd şterse alese pentru ceilalţi membri ai găştii (negrul nobil, copilul răsfăţat de bani gata, cel dintr-o familie bună la înălţimea căreia trebuie să se ridice, habotnicul ochelarist etc.). Nu ajută nici plotul previzibil în care, dincolo de spectaculoase dar prea-evident CGI-zate dueluri aeriene, ştim că fiecare va învăţă nişte lecţii înălţătoare de viaţă şi conduită. Cu atît mai puţin povestea de amor (destul de frigidă) între erou (Franco, băiatul texan fugit de problemele de acasă) şi dulcea franţuzoaică pe care o întîlneşte şi care nu mai e, ca la Wellman, prostituată, ci o domniţă cît se poate de onorabilă. Aşa cum fumatul e o activitate complet străină tuturor personajelor. Deh, politica zilei. Iar singurul personaj viu şi autentic pare hemingwayanul star al escadrilei, Cassidy (Henderson), care are decenţa să bea ca un bărbat şi să meargă la tîrfe, nu doar să ţină discursuri nobil/mobilizatoare. Ceea ce face însă acest Flyboys palatabil pe alocuri este aerul său asumat retro, cu ecouri din clasice ca Hell's Angels. Ca şi documentarea minuţioasă şi finalul ceva mai trist decît te-ai aştepta. Un film ok, dar inutil, pînă la urmă.